Oraşul Brăila, paralizat de şase zile de greva angajaţilor societăţii de transport public. Primarul: „Vor plăti pagubele!”

Oraşul Brăila, paralizat de şase zile de greva angajaţilor societăţii de transport public. Primarul: „Vor plăti pagubele!”

Autobuzele stau degeaba, de şase zile, la sediul societăţii Braicar FOTO Arhivă Adevărul

Angajaţii cer o majorare de cel puţin 28% a lefurilor, în vreme ce administraţi spune că nu are cum oferi mai mult de 7%. Între timp, de şase zile, niciun autobuz sau tramvai nu a mai ieşit pe traseu. Greviştii au transmis un comunicat de presă prin care îşi cer scuze faţă de călători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se îngroaşă gluma în ceea ce priveşte greva dinn transportul public de la Brăila. Sunt deja şase zile de când şoferii de autobuze şi vatmanii refuză să iasă pe trasee, paralizând astfel transportul de persoane din oraş, iar negocierile sunt încă foarte departe de un deznodământ.

Potrivit surselor sindicale, protestatarii nu vor relua lucrul atât timp cât conducerea companiei nu le va da garanţii ferme că vor avea salarii mai mari. Greviştii nu acceptă nici un compromis şi vor garanţii ferme că le vor fi majorate lefurile cu aproximativ 28%. Şefii de la Braicar susţin însă că o majorare  mai mare de 7% a lefurilor ar destabiliza societatea, ducând-o spre faliment.

Interesant este că luni, 28 mai, angajaţii Braicar au redactat un comunicat de presă prin care prezintă scuze brăilenilor pentru situaţia creată.

„Suntem şoferi, şoferi de autobuze şi vatmani pe tramvaiele care circulă în oraşul Brăila. Suntem conştienţi de faptul că v-am provocat neplăceri in ultimele zile, traficul de călători a fost perturbat in Brăila din cauza protestului nostru spontan! Ne cerem scuze, nu cerem nimic extraordinar, cerem o mărire de salariu, cerem condiţii de muncă civilizate, cerem să lucrăm doar opt ore sau ceea ce lucrăm suplimentar, să ne fie plătit în luna in curs!”, se afirmă în document.

„Suntem şi noi cetăţeni ai acestui oraş, avem familii, avem copii! Autorităţile nu vor să vorbească cu noi, ne cer doar votul la fiecare patru ani! Condiţiile de muncă sunt ca în Uganda, avem o singură linie de reparaţii la o flotă de 80 de autobuze! Avem o firmă externă de curăţenie, două femei fac curăţenie în 80 de autobuze! Scriem aceste rânduri doar pentru ca voi, concetăţenii noştri, să ne înţelegeţi, să ne scuzaţi pentru faptul că trebuie să mergeţi pe jos şi sunteţi privaţi de transportul in comun în Brăila!”, mai scriu şoferii Braicar.

Vă reamintim că protestul spontan al angajaţilor de la Braicar a început joi, 24 mai, iar de atunci au fost onorate doar cursele convenţie pentru muncitorii companiilor cu care regia de transport este sub contract. În rest, brăilenii care se deplasează în oraş sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu. 

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunţat că pierderile înregistrate în ultimele zile, inclusiv despăgubirile promise brăilenilor care au abonamente de călătorie, vor fi imputate greviştilor. Surse sindicale vorbesc şi de o posibilă demisie în bloc a angajaţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: