Măsuri simple pe care le pot lua adolescenţii pentru a se feri de pericolul de a deveni victime ale traficului de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

În perioada 14–18 octombrie 2019, poliţiştii brăileni, împreună cu Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, au efectuat o acţiune informativ– preventivă pentru a marca Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Poliţiştii brăileni s-au alăturat, şi anul acesta, reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie.

Beneficiari ai informaţiilor preventive au fost elevii din mediul urban, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Însurăţei, Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca şi Şcolile Gimnaziale „Vasile Alecsandri” şi „Vlaicu Vodă” din municipiul Brăila, dar şi cei din mediul rural, de la Şcolile Gimnaziale Unirea şi Viziru.

Demersurile oamenilor legii au urmărit conştientizarea copiilor şi tinerilor cu privire la împrejurările care îi expun la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane şi comportamentele pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie.

”În acest scop, elevii au fost informaţi despre formele de manifestare a traficului de persoane, profilul traficanţilor, etapele recrutării, urmările pe care le are traficul de persoane asupra victimelor, principalele măsuri ce trebuie adoptate pentru prevenirea traficării”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Totodată, adolescenţilor le-au fost prezentate instituţiile la care pot apela pentru a obţine informaţii, pentru a solicita ajutor sau a semnala o situaţie de traficare a unei persoane, fiind promovat şi help-line-ul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - 0.800.800.678.

Plecând de la rolul pe care Internetul îl poate avea în racolarea victimelor traficului de persoane, tinerilor le-au fost prezentate riscurile la care se expun prin utilizarea reţelelor de socializare fără luarea unor minime măsuri de protecţie a datelor personale şi le-au fost transmise recomandări pentru utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi pentru gestionarea eventualelor abuzuri din mediul on-line.

Pentru o mai bună înţelegere şi fixare a mesajelor preventive, au fost prezentate filme şi spoturi cu conţinut adaptat tematicii abordate, iar beneficiarii au primit pliante cu informaţii şi recomandări preventive.

Pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane, poliţiştii brăileni recomandă:

-atunci când navighezi pe internet, fii atent la cei care îţi cer informaţii personale! Nu le oferi informaţii despre tine şi familia ta (vârsta, adresa, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor tăi);

-nu te întâlni cu persoane cunoscute pe internet, fără să îţi anunţi părinţii! În spatele unui profil frumos se pot ascunde intenţii periculoase;

-pe reţelele de socializare, restricţionează accesul necunoscuţilor la profilul tău şi ai grijă ce fotografii postezi, pentru că acestea pot rămâne pe alte computere chiar dacă tu vei şterge postarea iniţială;

-nu  crede tot ce ţi se promite şi  fereşte-te de "ocazii perfecte";

-anunţă familia cu cine, unde şi cum vrei să pleci din ţară;

-stabileşte o parolă, pe care să o foloseşti în convorbirile cu părinţii, dacă ai probleme;

-anterior plecării, află numărul de telefon al reprezentanţei diplomatice a României din ţara unde urmează să te deplasezi;

-nu da niciunei persoane cu excepţia oamenilor legii (poliţişti, jandarmi) actele tale de identitate;

nu semna documente dacă nu înţelegi conţinutul acestora;

-fă mai multe copii ale tuturor actelor necesare călătoriei şi păstrează-le în diferite locuri;

-dacă eşti în pericol şi te afli în  România, apelează gratuit linia telefonică 0800.800.678, iar dacă te afli în străinătate apelează la numărul 004.021.313.31.00 sau numărul reprezentanţei diplomatice a României din ţara respectivă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite