Cei mai periculoşi infractori brăileni se ascund prin Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crăciun Iordache, Dorin Gorciu şi Dumitru Stan sunt cei mai căutaţi infractori brăileni
Crăciun Iordache, Dorin Gorciu şi Dumitru Stan sunt cei mai căutaţi infractori brăileni

20 de escroci, tâlhari, criminali şi traficanţi de carne vie din Brăila sunt căutaţi de IGPR şi Interpol. Iordache Crăciun, condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie şi lipsire de libertate, se ascunde de 15 ani.

Căutaţi de toată Poliţia Română şi de agenţiile Interpol din Europa, cei mai periculoşi infractori brăileni se ascund, cu dibăcie, prin Spania şi Italia, unii chiar şi de peste zece ani.

„La ora actuală, există 20 de persoane condamnate definitiv, care se sustrag de la executarea pedepsei. Cinci dintre acestea au primit între 10 şi 20 de ani de închisoare, pentru înşelăciune în formă agravantă. Mai devreme sau mai târziu, respectivii vor fi prinşi, chiar eu am avut un urmărit capturat în Spania", a precizat Vasilica Roş, magistrat în cadrul Tribunalului Brăila.

Pedeapsă cât pentru o crimă

Dat în urmărire generală şi internaţională anul acesta, Dumitru Stan, 50 de ani, originar din Bârlad, judeţul Vaslui, a ţepuit 14 firme din Brăila şi din ţară, prejudiciul fiind estimat la 1,8 milioane de lei.

A primit 20 de ani de puşcărie - maximum prevăzut de lege! - pentru înşelăciune, însă complicea lui, care se recomanda „Oana Munteanu", nu a fost identificată nici până astăzi.

Stan reprezintă exemplul relevant de cum poate face cineva avere, fără să mişte măcar un deget, aducându-i pe alţii în sapă de lemn. Culmea, a mai fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru fapte similare, dar a scăpat din temniţă cu 1.086 zile mai devreme, ca să facă la fel.

„Stan Dumitru a achiziţionat bunuri de la furnizori dispuşi să accepte file cec postdatate, bunuri pe care le-a transportat
la un depozit închiriat în Focşani. După o zi sau două, revindea bunurile. Destinaţiile au rămas necunoscute"
, a mai spus magistratul Vasilica Roş.

Neculai Ştefănică, patronul SC „Venus" SRL Ploieşti, este căutat, de asemenea, de Interpol, având de executat 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune. Respectivul a „ţepuit" trei firme cu suma totală de 4.741.119 lei.

Nu pot fi prinşi de peste un deceniu

Iordache Crăciun, condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare, se ascunde de 15 ani, iar Dorin Gorciu, un alt escroc celebru, e căutat de 12 ani. Gorciu are de executat o pedeapsă de 15 ani şi două luni de închisoare, pentru înşelăciune în formă agravantă.

Tot din 1998 este căutat şi Florinel Barbu, condamnat la 10 ani şi 10 luni, pentru aceeaşi infracţiune. Un lucru este cert: fugarii nu sunt de găsit în România, existând indicii temeinice că se ascund în Occident.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite