Brăila:40 de bebeluşi, născuţi cu greutăţi impresionante rup cântarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acum, în maternitate, sunt trei bebeluşi dolofani
Acum, în maternitate, sunt trei bebeluşi dolofani

Numărul copiilor care se nasc cu o greutate de peste patru kilograme a crescut în mod îngrijorător. Obezitatea este o boală tot mai răspândită în rândul gravidelor. Numai anul trecut, la Brăila, au venit pe lume aproape 40 de bebeluşi care au avut la naştere peste patru kilograme.

Al doilea nou-născut din acest an a fost o fetiţă de peste patru kilograme. Aproape toţi copiii care s-au născut de la începutul anului au fost „mărişori". Medicii spun că numărul copiilor care se nasc cu greutate mare este în creştere şi că fenomenul este îngrijorător.

Şi cum există riscul apariţiei unor complicaţii dacă mama este obeză, doctorii recomandă cezariana.

„Vorbim de o tendinţă în ceea ce priveşte naşterea unor copii cu greutate mare şi nu este bine deloc. Acum 35 - 40 de ani în urmă greutatea medie la naştere era de 3.200 de grame. Am avut gravide obeze care nu au putut naşte natural şi atunci au fost programate la cezariană", explică dr. Alexandru Baltă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Brăila.

Sănătate şubrezită de la naştere

Hormonii de creştere din alimente, alimentaţia nesănătoasă, stresul, alcoolul sau tutunul sunt doar câteva dintre elementele care duc la obezitate. Mai grav este că tot mai mulţi copii devin obezi.

Copiii care se nasc cu o greutate de peste patru kilograme, numiţi şi „uriaşi cu picioare de lut", pentru că mulţi provin din mame diabetice, riscă să o moştenească pe mamă în ceea ce priveşte sănătatea.

„În rândul acestor copii există riscul apariţiei diabetului. Copiii care se nasc şi au mai mult de cinci kilograme în greutate fac sigur diabet", a precizat dr. Alexandru Baltă.

În mod normal, o gravidă trebuie să ia în greutate pe perioada sarcinii 10 - 17 kilograme. La Maternitate însă au ajuns femei care au luat în greutate chiar şi 40.

„Alimentaţia gravidelor trebuie să fie naturală, bazată în special pe legume şi fructe proaspete, trebuie să-şi controleze greutatea şi să nu devină mame obeze. Eu le îndemn pe mămici să nu mănânce pentru doi, ci cu moderaţie", mai spune medicul.

Pericolul cel mai mare este în alimente

„Am auzit că la Bucureşti au fost cazuri, în care, la fetiţe de doi ani au început să le crească sânii. S-a demonstrat că nivelul hormonilor în organismul acestora era crescut din cauza hormonilor din mâncare. După ce aceste produse au fost înlăturate, copilele şi-au revenit", povesteşte dr. Baltă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite