Brăila: Criminalul de la Surzi, capturat de luptatorii DPIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Criminalul de la Surzi, capturat de luptatorii DPIR
Brăila: Criminalul de la Surzi, capturat de luptatorii DPIR

Mihai Negoiţă, surdomutul de 34 de ani, acuzat de uciderea preşedintei  Asociaţiei Surzilor din Brăila, a fost capturat de luptătorii de la Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţii Rapide. El nu se aştepta la vizita poliţiştilor. Principalele probe sunt amprentele găsite pe arma crimei şi telefonul furat de la victimă.

Astăzi dimineaţa la ora 6.00, echipaje special desemnate au descins la opt locaţii, din municipiu şi judeţ, în căutarea celui care în data de 26 august a ucis-o cu bestialitate pe Elisabeta Dogărescu  preşedinta Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Filiala Brăila.

Cel care este considerat a fi principalul suspect,Mihai Negoiţă, a fost  ridicat din propriul pat, unde dormea liniştit fără mustrări de conştiinţă. După cum declara comisar Marcel Drăgan, şeful Serviciului Investigaţii Criminale „a fost o activitate febrilă, cercetarea s-a desfăşurat fără falsă modestie, contra cronometru. Am ştiut încă de la început că orice oră pierduită ne va îndepărta de criminal, aşa că întreaga cercetare s-a desfăşurat într-un ritm  alert”.
De altfel, pentru prinderea celui care este astăzi principalul suspect au fost mobilizaţi nu mai puţin de 30 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. De asemenea au participat la acţiune având o contribuţie majoră la prinderea criminalului, agenţii de la Postul de Poliţie Racoviţa, care au cules de pe teren date esenţiale pentru bunul mers al anchetei.

Criminalul este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor

Trebuie spus că Mihai Negoiţă are un cazier impresionant. Are impresia că dacă suferă de un handicap, se bucură nu doar de drepturi ci de privilegii. Este cunoscut în Racoviţa ca scandalagiu şi bătăuş. Ultima amendă a primit-o în această primăvară. Atunci s-a înfuriat din cale afară pe tehnicianul veterinar, care a venit să vaccineze animalele. Nu numai că nu a vrut să plătească contravaloarea medicamentelor dar a mai şi sărit să-l bată cu o furcă. A fost necesară intervenţia poliţiştilor din comună, care i-au adus aminte că poate fi oricând reîncarcerat.
Violator şi tâlhar
În luna decembrie 2001, când oamenii din Racoviţa se pregăteau de  sărbătorile de iarnă, Mihai Negoiţă a intrat în ograda unei locanice, a pătruns în casă a violat-o iar la final i-a luat ca amintire o sumă de bani o butelie şi cerceii. Descoperit rapid de poliţişti, a fost incarcerat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi furt. În luna februarie 2002 i s-a aplicat pedeaspsa cu închisoarea, printr-o hotărâre definitivă a instanţei. A fost liberat însă mai devreme cu 937 de zile, pentru bună purtare, în luna septembrie din anul 2007.

Motivul crimei: 150 de lei

Conform datelor adunate la dosar, motivul de la care aizbucnit cearta, au fost cei 150 de lei, sumă cu care suspectul era restant la cotizaţia anuală   După cum declara comisarul Marcel Drăgan „au fost verificate 186 de persoane, în special din cadrul asociaţiei. Dar au fost verificate şi multe alte piste. Interesant este faptul că încă de la început am dat de numele lui Mihai Negoiţă pe unul din actele asociaţiei. La capitolul persoane restante cu cotizaţia se afla şi numele suspectului. De altfel acesta fusese înştiinţat să se prezinte la sediul asociaţiei unde avea de achitat suma de 150 lei, restantă. Practic s-a stabilit că de aici a pornit discuţia în contradictoriu, carea dus în final la izbucnirea violentă a individului, soldată cu uciderea lui Elisabeta Dogărescu. Ulterior, s-a stabilit că ambele telefoane ale femeii  ucise , marca Nokia 1112  au fost furate. Printr-o serie de măsuri specifice, la care a contribuit substanţial sprijinul Serviciului Român de Informaţii Brăila au fost găsite persoanele care au achiziţionat telefoanele. Cele două aparate au fost comercializate de Mihai Negoiţă , cu suma de 50 de lei, amândouă”. Se poate spune că prin identificarea telefoanelor a fost scurtat drumul către criminal

Ancheta este ca şi finalizată
La ora 15.00 este aşteptat translatorul de limbaj pentru hipoacuzici de la Galţi, pentru a asigura interfaţa necesară între anchetatori şi suspect. Dar potrivit poliţiştilor sunt probe suficiente care să-l incrimineze pe Mihai Negoiţă. Totuşi oamenii legii au multe răspunsuri de primit. Ei rămân fermi pe poziţie afirmănd că a fost vorba de o altercaţie spontană între Mihai Negoiţă şi Elisabeta Dogărescu, care în final a dus la uciderea celei din urmă. Urmează ca în cursul acestei zile, funcţie de rechizitoriu, Mihai Negoiţă să fie prezentat instanţei cu propunerera de arestare preventivă în următoarele 29 de zile.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite