Asistentul medical care a drogat şi violat zeci de paciente va fi liberat condiţionat după doar doi ani. „Văd că îţi place şi ţie!“

Asistentul medical care a drogat şi violat zeci de paciente va fi liberat condiţionat după doar doi ani. „Văd că îţi place şi ţie!“

Viorel Milcu este dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă Foto: obiectivbr.ro

Violurile în serie din Secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila au fost oprite de o adolescentă de 17 ani, care l-a reclamat pe asistentul medical pentru viol. Bărbatul a negat fapta, ajungându-se chiar la situaţia aberantă ca tatăl victimei să îi ceară scuze.

Judecătoria Brăila a admis, pe 14 octombrie, cererea de liberare condiţionată a lui Viorel Milcu (61 de ani), un fost asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol, pe 22 februarie 2018. Decizia poate fi constestată la instanţa superioară.

Judecătorii au apreciat că bărbatul a îndeplinit o serie de condiţii prevăzute de lege pentru reducerea perioadei petrecute în închisoare, cum ar fi faptul că a împlinit 60 de ani, a avut un comportament bun în detenţie, beneficiind şi de legea recursului compensatoriu, care prevede că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate

Cazul a scandalizat opinia publică din Brăila, după ce anchetatorii au stabilit că Viorel Milcu s-a folosit timp de opt ani de calitatea sa de asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila pentru a le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor de pe secţia unde lucra,  inducându-le o stare de somn ca să le poată apoi viola.

O adolescentă de 17 ani a pus capăt violurilor în serie

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat, pe 22 februarie 2018, verdictul definitiv în acest caz, care a scandalizat opinia publică în urmă cu patru ani. Viorel Micu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi obligat să-i plătească daune morale de 15.000 de euro uneia dintre victime.

Pe 7 iulie 2015, o adolescentă internată pe secţia Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila îl reclama pe asistent pentru viol. Fapta s-ar fi petrecut chiar în salonul unde tânăra de 17 ani era internată, după ce asistentul medical i-a administrat un medicament care i-a indus o stare de somn. La scurt timp, a ieşit la iveală faptul că tânăra ar fi întreţinut raporturi sexuale cu prietenul său şi s-ar fi temut să le spună părinţilor, preferând să dea vina pe asistentul medical.

"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", declara atunci medicul Mihail Iugulescu, director la acel moment al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Asistentul medical chiar s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta.

”Văd că îţi place şi ţie!”

După două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau întemeiate. ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată”, au concluzionat anchetatorii. 

În urma audierilor, poliţiştii au stabilit ce se întâmplase. “În jurul orei 1.55, părinţii victimei au ieşit din salon şi au plecat spre locuinţă iar pe culoar s-au intersectat cu inculpatul, fiind observaţi de acesta. După aproximativ 10 minute, inculpatul a intrat în salon şi i-a administrat persoanei vătămate, pe cale intravenoasă, prin branulă, o substanţă injectabilă fără a-i spune denumirea acesteia. Pe perioada administrării medicamentului, inculpatul a intrat într-un dialog cu minora, întrebând-o, printre altele, dacă şi-a început viaţa sexuală. Înainte de finalizarea injectării substanţei, persoana vătămată a simţit o stare de somnolenţă, fiind pe punctul de a adormi, lucru care, probabil, s-a şi realizat pentru scurt timp. La un moment dat, persoana vătămată a simţit şi observat una din palmele inculpatului pe obrazul său şi cealaltă pe braţul drept, încercând să o tragă spre direcţia în care era poziţionat, respectiv pe partea dreaptă a patului. Persoana vătămată s-a opus, dar a fost cuprinsă cu braţele de inculpat şi întoarsă într-o parte, la marginea patului. Inculpatul i-a tras persoanei vătămate pantalonul de pijama şi chilotul, până în zona inferioară a coapselor, după care a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, iar pe timpul actului sexual a făcut către ea afirmaţia «văd că îţi place şi ţie!». În tot acest timp, victima s-a simţit inertă, incapabilă să reacţioneze sau să ceară ajutor. La un  moment dat, persoana vătămată a simţit că inculpatul a încetat raportul sexual, şi-a ridicat pantalonul, după care a întors-o cu privirea în sus şi i-a ridicat, în grabă, pantalonul de pijama şi chilotul, a stins lumina de veghe a camerei şi a părăsit salonul, închizând uşa de acces”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu. 

Zeci de femei siluite

Oamenii legii au constatat ulterior că asistentul medical îşi făcuse un obicei din violarea pacientelor internate pe secţia unde muncea, după ce în prealabil le administra medicamente cu care le inducea o stare de somn.

“Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”, susţin procurorii.

Poliţiştii au audiat zeci de paciente care s-au internat pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu 2010, toate confirmând comportamentul asistentului medical.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: