Andrei Bucă, condus pe ultimul drum de sute de brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 29 de ani mort în incendiul „Colectiv” a fost înmormântat astăzi. I-a stat la căpătâi un sobor de preoţi iar slujba de înmormântare a fost oficiată de ÎPS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos. Andrei a fost condus pe ultimul drum de sute de brăileni, chiar dacă nu l-au cunoscut personal.

Durere de nedescris astăzi pe strada Caraiman din Brăila. Andrei a părăsit casa părintească pentru totdeauna. Momentele de despărţire au fost grele, mama lui Andrei fiind încă în stare de şoc. A plâns continuu, amintindu-şi de momentele în care Andrei era mic şi era îndrumat de tatăl său atunci când desena.

„Îţi mai aduci aminte Dorin, când avea 5 ani şi îl învăţai să deseneze. Vai, Andrei. De ce s-a întâmplat asta?” strigă Marcela Bucă disperată.

                                                                              Părinţii lui Andrei încercând să se consoleze unul pe altul

image

Şi totuşi, chiar dacă este îndurerat peste măsură, Dorin Bucă, tatăl lui Andrei a găsit putere să vorbească cu presa şi să spună ce simte. Uitându-se în ochii noştri, ai jurnaliştilor, parcă încercând să ne încurajeze pe noi, Dorin Bucă este convins că Andrei a încercat să salveze pe cineva, vre-un coleg, însă nu a reuşit.

“Andrei putea să iasă dacă voia să iasă, probabil a vrut să-şi scoată unul dintre colegi care era mai puţin atletic. Există şi probabilitatea când a căzut de pe stâlp, ei erau în faţă, că erau colegi cu chitaristul, erau toţi arhitecţi…altă posibilitate este faptul că Andrei era unul dintre bărbaţii cu foarte multă demnitate, şi eu cred că este unul dintre cei care a strigat - Nu intraţi în panică, staţi încet, staţi încet!. Asta pentru că eu l-am crescut cu foarte mult respect faţă de semeni, nu am fost niciodată de acord să câştige ceva înaintea altora, şi prin nemuncă. Cert este că el nu este ars foarte grav, el nu a murit din cauza arsurilor pe corp. A murit din cauza flăcărilor şi a fumului înghiţit, se vede că are buza arsă şi fruntea şi părul, în rest bărbiţa, nu, e aşa cum îl ştim,, a declarat inginerul Dorin Bucă.

La întrebarea cum a reacţionat la aflarea veştii, Dorin Bucă a spus: ,,La întrebarea asta nu poate să vă răspundă niciun părinte, să ştiţi. Când un părinte află că nu are copilul în viaţă, nu există răspuns la această întrebare. Cine îmi dă putere? Credinţa mea în Dumnezeu! Dacă a fost voia Domnului, probabil că noi am fost prea semeţi, şi eu şi el, noi am încercat întotdeauna să fim cei mai buni, toată viaţa ne-am luptat să fim cei mai buni, toată viaţa am fost într-o concurenţă, inclusiv eu cu el, toată viaţa eu i-am ridicat stacheta continuu, şi el mie, ne-am ajutat unul pe altul, a fost cel mai bun prieten al meu, şi probabil că nu ne-am smerit destul..un lucru pe care noi în ziua de viaţă nu îl mai învăţăm, trebuia să fim mai smeriţi în faţa lui Dumnezeu. Aveam planuri cu el, era director de producţie la o firmă, fabrică de făcut case, iar eu aveam acum în şantier nava mare pasager, Banat, la care vroiam să reformulăm design-ul interior şi materialele, exact în idea de a nu fi inflamabile, din păcate nu am apucat…,,

Prieteni din toată ţara au venit acasă la Andrei pentru a-l conduce pe ultimul drum. Aceştia au povestit cum a fost ultima întâlnire cu Andrei, ultima convorbire telefonică, şi spun că Andrei, fără şă îşi dea seama şi-a salvat prietenii de la moarte.

image

Andrei a fost scos pe braţe din casa părintească

“Ne-am întâlnit cu el vineri după-amiază şi era foarte frumos îmbrăcat. Chiar ne-am mirat şi l-am întrebat ce sărbătoreşte, iar el a spus că sărbătoreşte un an de când trebuia să moară. Avusese un accident pe Dunăre exact cu un an în urmă. Noi glumeam şi spuneam că, într-adevăr trebuie sărbătorit. Şi el ne-a spus că o să ne întâlnim în Control (un alt club din Bucureşti). Noi ne-am dus în Control şi îl aşteptam acolo. Dar el defapt a greşit, în loc sa zică Colectiv a zis Control.” a povestit o prietenă din Bucureşti de-a lui Andrei.

A supravieţuit în urma unui incident pe Dunăre

În urmă cu un an, pe 1 noiembrie 2014, Andrei a supravieţuit unui accident pe Dunăre. Se afla într-o barcă, împreună cu alţi prieteni. Era noapte când ambarcaţiunea s-a răsturnat şi toţi ocupanţi au căzut în fluviul rece ca gheaţa.

"Andrei s-a comportat atunci cu un calm desăvârşit. Era beznă, apa foarte rece, şi cu greu am reuşit să ne menţinem la suprafaţă până când am fost recuperaţi de o navă a Poliţiei de Frontieră. Ştiind felul cum a reacţionat atunci, îmi e greu să cred că, dacă ar fi avut cea mai mică portiţă de ieşire, Andrei nu ar fi reuşit să scape şi din infernul din acel club” a povestit Mario Apostol, prieten apropiat al lui Andrei Petru.

Chiar dacă Guvernul a anunţat că familiile vor fi ajutate cu câte 5000 de lei, familia Bucă va refuza acest ajutor. Tatăl lui Andrei spune că nu vrea nici un ban de pe urma copilului lui şi nici nu se pune problema că ar avea nevoie de ajutor financiar. Familia Bucă este o familie înstărită. Şi soborul de 17 preoţi în frunte cu ÎPS Casian Crăciun nu a cerut nici un ban pentru slujbele de înmormântare, asta probabil şi pentru că Dorin Bucă este atât ctitorul Bisericii Trei Ierarhi din municipiul Brăila cât şi membru în Comitetul Parohial al bisericii. 

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite