A provocat un accident de circulaţie pentru că a ignorat semnificaţia unui indicator rutier. Două persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 64 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, în condiţiile în care a intrat într-o intersecţie cu viteză, deşi avea obligaţia să oprească maşina şi să se asigure, fiind lovit în plin de un alt autoturism care circula regulamentar.

Pe 10 decembrie, un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe DC 8, la intersecţia cu DN 2B, nu a respectat semnificaţia indicatorului de oprire şi a fost lovit din partea stângă de un autoturism, condus de un brăilean, în vârstă de 28 de ani, care circula regulamentar pe DN 2B, dinspre localitatea Lacu Sărat către municipiul Brăila. 

”În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a celor doi şoferi şi a unei pasagere din primul vehicul, în vârstă de 63 de ani a unei persoane, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila. 

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite