Judeţul din România unde jumătate din populaţie trăieşte cu WC în fundul curţii. 10.000 de gospodării n-au toaletă deloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătenii folosesc toateletele din spatele grădinilor FOTO Cosmin Zamfirache
Sătenii folosesc toateletele din spatele grădinilor FOTO Cosmin Zamfirache

Conform datelor statistice, în judeţul Botoşani există 100.000 de gospodării cu WC în fundul curţii, iar alte 10.000 n-au toaletă deloc. Sătenii din comunele Botoşaniului spun că s-au obişnuit cu situaţia şi că n-au bani să-şi construiască toalete în casă.

Judeţul Botoşani a ajuns un soi de împărăţie a caselor cu WC în fundul curţii. Majoritatea covârşitoare a satelor din judeţ nu au canalizare, iar localnicii îşi fac nevoile în WC-urile din fundul curţii sau mai grav, cei mai săraci, pe unde apucă.

Conform datelor statistice, apărute şi cu ocazia ultimului recensământ, în judeţul Botoşani peste 100.000 de locuinţe au WC-ul în fundul curţii. Mai mult decât atât, conform aceloraşi date, 10.000 de locuinţe nu au toalete de niciun fel. Situaţia este confirmată de realitatea dezastruoasă din teren.

”De mic copil aşa am trăit, cu buda în grădină”

Pentru sătenii din comuna Băluşeni, de exemplu, toaleta în casă este un lux aproape necunoscut. Doar cei mai tineri plecaţi la muncă în străinătate au reuşit să-şi facă wc-uri în casă conectate la fose septice, golite cu ajutorul vidanjelor. Oamenii spun că deja s-au obişnuit cu aceste private din grădină şi că nici nu s-ar simţi bine pe un vas de toaletă normal. 

”Domne, de mic copil aşa am trăit, cu buda în grădină. Mi-ar fi şi incomod aşa să stau pe ceva acolo. Nu m-aş simţi în largul meu„, spune un sătean din Buzieni, unul dintre satele comunei Băluşeni. Alţii şi-ar dori wc-uri dar spun că degeaba le fac că oricum nu au canalizare. ”Aici la noi încă nu este canalizare. Se lucrează acolo, dar cine ştie când îi gata. Aşa să dau bani pe fosă, pe nu mai ştiu ce, mai bine rămân aşa, în  curte, că fără canalizare tot aiurea îi”, spune un alt sătean din Băluşeni. Nea Costache, are 65 de ani ani, este din Gorbăneşti şi crede că toaleta din fundul curţii este sfântă. ”Este şi mai sănătos, aşa am auzit la televizor, cu budele turceşti şi nici nu dau prea mulţi bani. Pui scânduri acolo, nu te plouă, nu te ninge, nu ai treabă cu ţevăraie, este bine”, spune săteanul.

”Fac şi ei pe unde apucă”

Sunt oameni de la ţară care ajung însă să-şi facă nevoile pe unde apucă. Nu au nici măcar privata din ogradă. ”Sunt sărmani şi beţivani care mai sunt, şi se duc prin porumb, răsărită, prin şanţuri. Ce să-i faci”, spune nea Marcel, un sătean din Băluşeni. Un alt localnic, din Draxini, un sat alăturat, spune că ştie şi el oameni care trăiesc fără niciun fel de wc. ”Iarna pe la oală, vara pe unde prind. Numai le vezi capul prin răsărită. Ţi se face scârbă”, spune săteanul. Iar statisticile arată că într-adevăr 10.000 de botoşăneni nu au niciun fel de toaletă, nici măcar în curte. 

Prea săraci pentru wc-uri în case

Gheorghe Amăriuţei are 74 de ani. Trăieşte în Draxini şi după o ce a muncit peste 30 de ani în construcţii s-a ales cu o pensie de 1100 de lei. Cu aceşti bani abia îşi achită facturile şi tratamentul. Tocmai de aceea nea Gheorghe spune că până şi cu canalizarea la poartă nu va avea bani să-şi facă o toaletă în casă. ”Cu ce să-mi fac eu toaletă, dacă abia, abia reuşesc să plătesc cheltuieli şi medicamente? Şi în situaţia asta sunt foarte mulţi oameni. Au pensie de CAP, cu ce să-şi facă wc-uri”, spune bătrânul. Ilie Pascu, din acelaşi sat, şi-a făcut toaletă în casă, conectată la o fosă septică. Acesta spune însă că majoritatea populaţiei nu are bani de aşa ceva. ”Eu am avut noroc că mi-am făcut singur, că ştiu şi zidărie şi în general ştiu meserie în construcţii. 

Dar să-şi facă oamenii singuri, la ce sărăcie îi pe la ţară? Doamne-fereşte! O să fie într-o zi canalizare, dar oamenii tot în fundul curţii se duc fiindcă nu au bani să-şi fac wc-urile în casă şi să-şi tragă canalizare de la poartă la toaletă. Costă măcar 2000 de euro. De unde dacă ei au ori ajutor social ori pensie de CAP”, spune săteanul. Operatorul de apă Nova Apaserv s-a întîlnit cu o situaţie asemănătoare în cartierul Tulbureni, de la marginea municipiului Botoşani, culmea reşedinţa de judeţ. Au fost investite milioane de euro în reţeaua de canalizare, dar mulţi localnici au refuzat să-şi tragă canalizare în curte şi să-şi facă băi. Motivul este acelaşi, sunt prea costisitoare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Amenzi de 5.000 de lei, date de inspectorii sanitari Spitalului Universitar, după acuzaţiile că sângele contaminat este aruncat în canalizare

Au început lucrările pentru reţeaua de canalizare din cartierul Măgureni

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite