Două persoane din Botoşani, soţ şi soţie, găsite moarte în baie, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Două persoane din Botoşani, soţ şi soţie, găsite moarte în baie, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

FOTO Arhiva

Două persoane, soţ şi soţie, au fost găsite moarte în baia unei locuinţe din judeţul Botoşani, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Victimele aveau 35 şi 45 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, la o locuinţă din localitatea Călăraşi.

Echipajul de prim-ajutor ajuns la faţa locului a constatat că două persoane, soţ şi soţie, erau în baie decedate, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon.

În încăperea unde au fost găsite cele două persoane, care aveau 35 de ani şi 45 de ani, era o centrală în funcţiune.

Victimele au fost duse la morgă pentru  efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei deceseului.

De asemenea, poliţiştii au deschis o anchetă pentru a lămuri toate împrejurările în care a avut loc acest eveniment.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: