Istoria săpunului: de unde vine numele şi cum era făcut în trecut. Pe vremuri, vindeca bolile de piele şi doar oamenii foarte bogaţi şi-l puteau permite
0
Cine-ar fi crezut că un produs atât de banal precum săpunul avea în urmă cu 4.500 de ani o altă utilizare, fiind recomandat de către medici pentru tratarea unor boli de piele? Una dintre legende spune că amestecul „magic” ce ne ajută să ne curăţăm a fost descoperit întâmplător în Roma.
Cea mai populară legendă despre descoperirea săpunului, produsul fără de care nu ne putem imagina existenţa, oferă acest merit Romei. Potrivit legendei, în apropiere de Roma exista un munte numit Sapo.
Se spune că pe vârful acestui munte era un templu unde animalele erau sacrificate şi arse, iar resturile lor, precum şi grăsimile rezultate amestecate cu cenuşă, se scurgeau într-un râu de la poalele acestuia. Femeile care spălau rufele în acel râu au constatat că hainele lor deveneau mai curate datorită acestui amestec din râu ce provenea de pe munte.
Lăsând la o parte această legendă, date despre existenţa săpunului au fost găsite la săpăturile de la vechiul Babilon, datând din 2800 î.Hr. A fost descoperit un papirus antic medical din Egipt pe care erau notate proprietăţile uleiurilor vegetale în amestec cu sărurile alcaline, din care reieşea o substanţă similară cu cea a săpunului, dezvăluie soaphistory.net.
Săpunul, recomandat de medici pentru tratarea bolilor de piele
Care au fost însă primele întrebuinţări ale săpunului? Săpunul nu a fost folosit pentru curăţare încă de la început. În Egipt era recomandat de medici pentru tratarea bolilor de piele. „Unsoarea” era formată din carbonat de sodium natural, extras din lacurile sărate după evaporare, din cenuşă şi argilă. Aceeaşi pastă era folosită şi pentru degresarea lânii oilor. De asemenea, în primă fază, săpunul a fost folosit pentru curăţarea ţesăturilor şi firelor pregătite pentru ţesut şi abia mai târziu acesta a început să fie folosit pentru igiena personală.
În anul 600 î.Hr., fenicienii foloseau pentru a face săpun seu de oaie şi cenuşă rezultată după arderea copacilor. Se pare că compoziţia utilizată de romani conţinea inclusiv urină. Denumirea ar veni din galezul „sapo”. Galii amestecau grăsimea de capră cu cenuşă rezultată din arderea unor plante, iar produsul îl foloseau pentru a-şi curăţa părul şi corpul. Arabii au fost cei care au îmbunătăţit compoziţia, amestecând seul cu cenuşa unor plante marine. În secolul al II-lea d.Hr., medicul Galenus consemna faptul că săpunul se folosea deja pentru spălarea corpului.
Preţul mare făcea ca săpunul să ajungă aproape exclusiv la bogaţi
Produsul nu era accesibil tuturor categoriilor sociale, preţul piperat al acestuia făcând ca săpunul să ajungă doar la cei mai bogaţi. Săpunul a devenit tot mai accesibil începând cu anii 1800.
Primele bresle ale săpunarilor au apărut în secolul al VII-lea. Fabricarea săpunului a înflorit în Italia şi Spania în secolul al VIII-lea, răspândindu-se încet, încet în toată Europa. Săpunurile pe bază de ulei de măsline, care erau produse în Spania, Italia şi sudul Franţei erau mai căutate, calitatea lor fiind superioară celei întâlnite la săpunurile din seu ce se întâlneau în Anglia şi nordul Franţei.
Unul dintre cei care a contribuit la evoluţia săpunului a fost chimistul francez Nicolas LeBlanc. În 1791 acesta a inventat o modalitate de a face carbonat de sodium din sarea alimentară, care, amestecat cu grăsime, forma săpunul.
Un alt chimist francez care a contribuit în aceeaşi perioadă la dezvoltarea săpunului modern este Michel Eugene Chevreul, prin intermediul descoperirilor sale cu privire la natura chimică a grăsimilor, a glicerinei şi a acizilor graşi.
Cererea de săpun a explodat în Primul Război Mondial. Aceasta nu a mai putut fi acoperită de micii producători, urmaşi ai breslaşilor. Companiile industriale au început atunci producerea în masă a detergenţilor. Săpunul lichid, care în ultimii ani a luat locul celui solid pe piaţă, a fost inventat recent, abia în 1970.
Vă mai recomandăm:
Bicarbonatul de sodiu, praful de curăţat bun la toate care poate înlocui produsele scumpe din comerţ
Un pachet cu bicarbonat de sodiu este mai folositor în gospodărie decât ne-am putea imagina, mai ales că ne poate scuti de cumpărarea a nenumărate produse de curăţat. De la curăţarea covoarelor până la îndepărtarea petelor de pe pereţi, praful minune se dovedeşte o soluţie ieftină şi la îndemână în cele mai diverse împrejurări.
Pasta de dinţi şi săpunul, fraţi vitregi cu românul
Studii recente arată că un român alocă, în medie, 3 euro pe lună pentru produse de igienă personală. Din punct de vedere statistic, România este cea mai neîngrijită naţiune din Uniunea Europeană.
Se încarcă comentariile...
