Şcolile bistriţene desfiinţate anul acesta vor deveni săli de botez, muzee sau cluburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii nu ştiu însă că nu pot schimba destinaţia de unitatate şcolară a acestor clădiri decât dacă primesc aprobare specială de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Mai multe clădiri din Bistriţa-Năsăud în care au funcţionat şcoli şi grădiniţe au rămas goale în această toamnă, după ce unităţile respective au fost închise  în lipsa elevilor. Primarii vor să le transforme acum în săli de botez, cluburi sau muzee

Au reabilitat-o şi după 5 ani au pus lacăt

MECT a investit în 2006 mai bine de 80 de mii de lei ( 800 de milioane în banii de atunci) pentru reabilitarea completă a şcolii generale din Agrişu de Sus, comuna Şieu-Odorhei. Anul acesta, şcoala aproape nouă n-a mai deschis porţile, pentru că ministerul a trimis ordinul de închidere: „Am decis deja în Consiliul Local să o transformăm din această lună în sală de botezuri ", spune primarul comunei, Viorel Chirlejan. Primăria nu a cerut însă aprobarea ministerului: „este clădire din patrimoniul comunal, Nu-i modificăm structura, dacă vom avea copii anii viitori o putem face oricând şcoală înapoi", spune primarul Chirlejan.

Nu le-a spus nimeni că se închid

Douăzeci de mii de lei a costat renovarea şi izolarea şcolii din Poiana Cătunenilor, o altă unitate de învăţământ închisă la începutul acestui an şcolar. Anul trecut primăria a pus banii, iar localnicii au venit cu mâna de lucru: „N-am ştiut că urmează să fie închisă, oricum şi dacă ştiam nu puteam lăsa elevii să înveţe în condiţiile în care era clădirea", explică primarul din Târlişua, Ştefan Negreanu. Şi şcoala din  Jelna a pus lacăt pe uşă anul acesta, în condiţiile în care Primăria Budacu de Jos a investit în urmă cu doi ani în jur de 75 de mii de lei pentru reabilitarea clădirii. Imobilul este revendicat în instanţă şi acum Primăria se judecă pentru dreptul de proprietate : „ne judecăm pentru clădire, care este revendicată de Biserica Evanghelică În timp, însă noi am construit în totalitate un corp de clădire. Aşteptăm sentinţa şi apoi o să vedem ce se poate face cu această clădire, dacă o vom primi. Dacă primeşte biserica acea clădire trebuie să ne despăgubească. Este funcţională şi poate avea multe destinaţii", mai spune Simionca. Dacă vor obţine clădirea primarul vrea consultare publică pentru a-i găsi o destinaţie: „Se pretează pentru aproape orice. Este o clădire funcţională", crede Simionca.

La ofertă pentru închiriere

În Caila, comuna Şintereag, primăria a rămas cu o clădire construită de Banca Mondială:  „În clădirea din Caila a funcţionat o  şcoală cu clasele I-IV şi grădiniţă. Clădirea e de tip modular, numai cu parter, ridicată acum 5-6 ani. A costat cam 6 miliarde cu totul atunci.  Mă gândesc că am putea să o facem club, sau altceva. Vrem să o închiriem, pentru că dată fiind populaţia şcolară scăzută din localitate este puţin probabil că va mai fi nevoie de şcoală acolo", crede primarul Ioan Bob. La Mireşti în comuna Chiuza şi la Hălmăsău în Spermezeu şcoala desfiinţată se va transforma în cămin cultural. La Ivăneasa în schimb, nici măcar o asemenea destinaţie nu poate fi dată fostei şcoli: „este într-un loc izolat, oamenii nu se duc să facă nunţi acolo, aşa că nu are rost să facem nici cămin cultural. O să consult consilierii, poate ne vine vreo idee. Mă gândeam să facem muzeu acolo", spune primarul Alexandru Anca.

Primarii nu ştiu însă, că pentru a le schimba destinaţia fostelor şcoli şi grădiniţe au nevoie de avize special direct de la MECT. „Trebuie să ceară acordul ministerului ca să schimbe destinaţia acestor spaţii", spune Anamaria Leuca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite