VIDEO A început sezonul de schi în Maramureş. Ce tarife au pârtiile din Cavnic
0S-a dat startul sezonului de schi în judeţul Maramureş. Temperaturile înregistrate în cursul acestei săptămâni le-au permis administratorilor de la Roata din Cavnic să deschidă pârtiile pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Administratorii pârtiei Roata de la Cavnic au pornit tunurile de zăpadă la finele săptămânii trecute. Odată ce prima ninsoare şi-a făcut simţită prezenţa în Maramureş, pârtiile de schi au fost deschise pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
În acest weekend, pârtiile sunt deschise după următorul program: vineri, 6 decembrie, de la ora 10:00 la 21:00, sâmbătă, 7 decembrie, de la 09:00 la 21:00, duminică, 8 decembrie, de la 09:00 la 20:00, urmând că săptămâna viitoare pârtiile să fie funcţionale în intervalul orar 10:00 – 19:00 de luni până joi.
Turiştii au ajuns deja pe pârtia de la Cavnic, iar administratorii se aşteaptă ca numărul lor să crească, având în vedere că în weekend se anunţă 0 grade Celsius la Cavnic, o vreme numai bună de schiat.
„Am deschis prima pârtie, respectiv un kilometru, traseu pe care urcarea se face cu telescaun. Am deschis şi pârtia de sănii, care este nouă pentru acest sezon, într-o zonă special amenajată, închisă şi separată pe care urcarea se face cu bandă, în care le punem la dispoziţie iubitorilor sporturilor de iarnă sănii. Stratul de zăpadă măsoară 60 de centimetri şi se schiază în condiţii excelente. În proporţie de 95% zăpadă este produsă artificial, dar este de o calitate foarte bună. A fost rece zilele trecute şi am reuşit să ne pregătim”, a declarat pentru „Adevărul” Oana Poenar, marketing manager complex de schi.
Tarife pentru iubitorii sporturilor de iarnă
Tarifele pentru un ski pass pentru o zi sunt de 95 lei/adult/ şi 80 lei/copil. De asemenea, iubitorii sporturilor de iarnă care nu vin echipaţi pe pârtii, complexulul de schi le pune la dispoziţie echipamente complete. Preţurile sunt de 60 de lei adult/zi la închirieri echipament complet schi şi 40 de lei în cazul copiilor, 60 de lei/adult/zi la închirieri echipament complet snowboard şi 50 de lei pentru copii.
De asemenea, cei care nu ştiu să schieze, administratorii complexului de schi vin în ajutorul lor cu instructori. Pentru o lecţie privată cu o singură persoană, amatorii sporturilor de iarnă trebuie să plătească 90 de lei/şedinţă, la grup de 2-3 persoane 60 de lei/şedinţă/persoană şi la grup de 4-5 persoane 50 lei/şedinţă/persoană. Lecţiile de schi durează 50 de minute şi se defăşoară pe o pârtie separată şi securizată pentru începători şi pot fi ţinute în limbile română, engleză, maghiară, spaniolă, germană, franceză, italiană.
Cavnic, magnet pentru turişti în sezonul rece
Pârtiile din schi din Cavnic au adus anual mii de turişti în localitate. Şi în acest an, administraţia locală se aşteaptă ca numărul acestora să fie în creştere.
„Ne aşteptăm ca în perioada sărbătorilor de iarnă să fim vizitaţi de peste 20.000 de turişti. În Cavnic avem 400 de locuri de cazare autorizate şi alte 1.000 de locuri în curs de autorizare. Nu toţi turiştii care vin se cazează la noi în localitate. În centrul oraşului am creat o atmosferă de Crăciun. Am amplasat şi un patinoar”, a declarat Vladimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic.
Începând cu anul viitor, administraţia locală din Cavnic speră să reuşească să construiască alte patru pârtii de schi şi o telegondolă, obiectivele fiind cuprinse într-un proiect în valoare de 21,8 milioane de euro depus spre finanţare la minister.
Citeşte şi
18.000 de tone de material antideparant pregătite în judeţul Maramureş pentru sezonul rece