Mirificele peisaje din Budeşti. De ce a primit supranumele „Mica Romă“ locul din Maramureş asaltat acum de turişti
0
Turismul a devenit, în ultimii ani, una din principalele surse de venit în Maramureş, în special în zona de dincolo de Gutâi, unde turiştii găsesc ceva de văzut în orice sezon. Nici nu e de mirare, având în vedere frumuseţea locurilor şi a oamenilor.
Localitatea Budeşti a fost supranumită „mica Romă“, fiindcă este aşezată într-o zonă mărginită de şapte coline, la fel ca şi capitala Italiei. Localitatea este situată la poalele munţilor Gutâi, de o parte şi de alta a râului Cosău. „În luna mai a anului 1899, vicarul Tit Bud a fost cel carea abotezat Budeştiul ca fiind «mica Romă a Maramureşului»“, spune profesoara pensionară Ileana Berci din Călineşti, o localitate vecină. Potrivit ei, cel mai vechi document care atestă existenţa Budeştiului datează de la 1361 şi este o diplomă a regelui Ludovic cel Mare.
În zonă, există multe obiective turistice, printre care şi trei biserici din lemn construite în urmă cu câteva sute de ani.
Poarta la care curge pălincă
În Sârbi, sat ce aparţine de comuna Budeşti, turiştii au ocazia să vadă instalaţi vechi din lemn, încă funcţionale. În gospodăria lui Gheorghe Opriş este batoză, piuă, moară şi vâltoare, toate vechi, de pese 100 de ani. Omul are un mod aparte de a-i primi pe turişti. Cu ospitalitatea tipic maramureşeană, a făcut o instalaţie din lemn la stâlpul porţii, cu un mic robinet, de unde curge pălincă. „Am zis să aduc o noutate. Şi văd că le place la toţi“, spune omul.
Dintre toate instalaţiile, doar moara o mai foloseşte uneori, celelalte fiind, acum, doar pentru turişti. Toate sunt moştenire de familie şi, spune omul, i-ar fi părut rău să renunţe la ele, aşa că le-a transformat în obiectiv turistic.
Tot la Sârbi pot fi vizitate două biserici din lemn, Josani şi Susani. Şi cum Maramureşul abundă în legende, o frumoasă poveste se leagă de construcţia bisericii din Josani şi de un loc numit „Gruiu Maiului“, unde ar fi fost o mănăstire despre care se menţionează în „Lucrarea monografică a comunei Budeşti“ de Vasile Gaftone. Acesta povesteşte că de Paşte, o femeie care făcea de pază la mănăstire în timp ce se îndrepta din Budeşti către lăcaşul de cult s-a trezit că lumânarea pe care o ţinea în mână s-a aprins din senin. Degeaba a încercat să o stingă, pentru că lumânarea se aprindea din nou. Oamenii au interpretat semnul divin prin dorinţa lui Dumnezeu de a ridica o biserică în acel loc. Aşa a apărut biserica de lemn din Sârbi Josani.
Un alt obiectiv ce poate fi văzut în apropiere este biserica de lemn din Budeşti Josani (a nu se confunda cu cea din Sârbi), care a fost construită în 1643 şi unde, iarăşi o legendă, se spune că se află o parte din cămaşa de zale purtată de Pintea cel Viteaz. Tradiţia spune că însuşi haiducul şi-ar fi lăsat acolo cămaşa şi coiful după o luptă cu tătarii, în 1717.
Legendele despre haiduci şi comorile lor
De altfel, de numele lui Pintea şi a haiducilor săi se leagă întreaga istorie şi geografie a zonei. Turiştii pot vedea Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Şatra Pintii, Vârfu Pintii şi Peştera lui Pintea, precum şi multe pensiuni şi hanuri care poartă denumiri legate de celebrul haiduc. Pe DN 18, înainte de a ajunge în vârful Gutâiului, unde se află „Hanul Pintea“, se află pe marginea drumului o piatră despre care se spune că ar fi chiar mormântul lui Pintea.
De asemenea, numeroase legende vorbesc despre comorile haiducului, dar şi despre cel care l-ar fi trădat. Se crede că mormântul trădătorului s-ar afla la hotarul dintre satul Văleni şi Glod, în locul numit de localnici „Groapă“. Pe mormântul atribuit trădătorului lui Pintea au crescut tufe mari, iar trecătorii aruncă, atunci când trec pe lângă el, o piatră ori o creangă, pentru a-l „împovăra pe nelegiuit“.
Se spune, de asemenea, că trădătorul l-ar fi întâlnit pe Pintea în locul numit Groapa şi haiducul i-ar fi dat un clop de galbeni. Dar urmăritorii lui Pintea au găsit banii la glodean (bărbatul din Glod) şi l-au obligat să le spună unde se ascunde Pintea. În urma cofruntării dintre urmăritori şi haiduci, glodeanul ar fi fost ucis şi îngropat acolo, după cum menţionează în volumul „Valea Cosăului“, etnografii Pamfil Bilţiu, Maria Şerba şi Maria Bilţiu.
Nimeni nu a găsit vreodată comorile, despre care se crede că ar fi ascunse în pădurile din Maramureş.
Trasee turistice, pentru oricine
Traseele turistice din zonă, marcate sau nu, pot fi o altă modalitate de a petrece timpul în zona Cosăului. Pentru a ajunge pe Creasta Cocoşului turiştii pot alege dintre traseele marcate cu plecare din Budeşti, Cavnic şi Deseşti. Traseul Creasta Cocoşului – Apostoli – Pasul Neteda, marcat cu bandă roşie, are o lungime de 7 km şi o durată de două-trei ore, cu plecare din Budeşti. Traseul Vârful Igniş - Pasul Gutâi – Creasta Cocoşului , marcat cu bandă roşie, are o lungime de 18 km şi durază cam şase ore de mers. Plecarea se face de pe valea Marei din satul Deseşti. Traseul Cavnic – Vârful Gutâiului – Poiana Mlejniţa – Creasta Cocoşului – Vârful Hopşia – Mara, marcat cu cruce albastră, are o lungime de 16 km şi o durată de şase ore. Plecarea se face din Cavnic sau din Deseşti.
Lacul Morărenilor este marcat cu cruce roşie şi are o lungime de 18 kilometri. Plecarea se face din Ocna Şugatag sau Deseşti şi trece prin Hoteni, Breb, Tăul Morărenilor, Tăul Chendroaiei, Creasta Cocoşului. Durează aproximativ şapte ore.
Pentru cei curajoşi, sunt instructori de zbor pregătiţi pentru tandem în parapantă, de pe Creasta Cocoşului, dar aici se poate practica şi alpinismul sau escalada. Şi aici sunt instructori care pot iniţia turiştii.
„Drumul verde“ sau „Drumul moştenirii maramureşene“, realizat şi adminisrat de Asociaţia EcoLogic, conectează şapte sate şi şapte arii protejate, pe o lungime de 88 de kilometri. Pe drumul verde este interzisă circulaţia cu mijloace de transport motorizate, aici se poate circula doar cu bicicleta, cu căruţa ori pe jos. Există şi pensiuni de unde se pot închiria biciclete, pentru a parcurge traseul, iar pe parcurs, au loc mai multe opriri, în cele şapte sate: Ocna Şugatag, Budeşti, Breb, Hoteni, Hărniceşti, Deseşti şi Mara.
Han de frontieră, între două „ţări“
La intrarea în Budeşti dinspre Cavnic se află o pensiune impresionantă din lemn, „Hanuʼ luʼ Cobâlă“, cu o arhitectură specific maramureşeană. Aflată la poalele Munţilor Gutâi, lângă râul Cosău, la cota 900, zona se află la limita dintre Ţara Lăpuşului şi Ţara Maramureşului. Hanul construit acolo a fost gândit ca şi vechile hanuri de frontieră. Proiectul celor doi soţi a început cu 12 ani în urmă, însă abia anul trecut au reuşit să deschidă impresionanta pensiune. „Aş numi-o poartă de intrare în Ţara Maramureşului. Cu scopul ăsta am deschis, să arătăm, mai ales celor ce nu sunt din zonă, care sunt intersaţi şi ne cer detalii, tradiţiile şi obiceiurile noastre“, spune Rodica Nemeş.
Hangiţa îşi primeşte clienţii cu o invitaţie la citit. Asta pentru că Rodica Nemeş a fost bibliotecară la Călineşti şi nu a putut niciodată să stea departe de carte. „A fost de datoria mea să aduc cărţile. Asta m-a ajutat să rezist, ca să spun cinstit. Sunt pasionată de cărţi. Nu spun că am fost o bibliotecară bună, ci doar un cititor bun. Cum să rezişti fără ele?“, se întreabă retoric Rodica Nemeş.
Biblioteca se află chiar în sala restaurantului, pe un perete, plină cu cărţi despre zonă, obiceiuri, locuri ce pot fi vizitate şi tradiţii locale. „Clienţii iau cărţi, cât stau aici. Iubitorii de carte, mai ales în zilele aglomerate, citesc în timpul pe care-l petrec aici“, spune Rodica Nemeş. „Sunt cărţi mai ales de autori locali, despre locuri, obiective turistice, peisaje sau personaje locale. Am avut în vedere informaţii despre zonă. Clienţilor le trece mai repede timpul până-i servim şi sunt încântaţi“, mai spune ea. Însă cei mai impresionaţi sunt turiştii străini, care au o mulţime de întrebări. „Îmi cer extrem de multe detalii despre tot: ţesături, cărţi şi toate decorurile pe care le avem expuse“, cotinuă ea.
Restaurantul este ornat cu ştergăre specific maramureşene, făcute la vechile războaie de ţesut. „O parte sunt de la mama, o parte de la soacră şi o parte sunt ţesute de mine, la Călineşti“, mai spune femeia, arătând că a învăţat de mică meşteşugul ţesutului, ca şi toate celelalte meşteşuguri specifice locului. Cum e şi firesc, bucatele servite sunt tradiţionale, specific maramureşene.
Locul unde lucrurile alunecă la deal
Zona este cunoscută de localnci pentru că se află foarte aproape locul în care o iluzie optică te face să crezi că maşina urcă singură la deal şi că apa curge în sus, contrazicând legile fizicii. La început, amenilor le era frică să vorbească despre asta, de teamă să nu fie crezuţi nebuni. S-au făcut tot felul de supoziţii, că ar fi un fenomen paranormal, că ar fi radiaţii etc. În realitate, măsurătorile prin GPS au arătat că nu e decât o iluzie optică, o zonă de pantă pe care o percepi ca fiind una de rampă.
Locul a fost „marcat“ în glumă ca fiind „Zona cu şmen“, sancţionând, oarecum, autorităţile pentru faptul că nu au pus niciun indicator acolo, deşi este o curiozitate atractivă pentru turişti.
Aş numi-o poartă de intrare în Ţara Maramureşului. Cu scopul ăsta am deschis, să arătăm, mai ales celor ce nu sunt din zonă, care sunt intersaţi şi ne cer detalii, tradiţiile şi obiceiurile noastre. Rodica Nemeş, hangiţă de la „Hanuʼ luʼ Cobâlă“.
Domeniile schiabile de la Cavnic şi Ogna Şugatag
Înainte de a ajunge la Budeşti, turiştii trec prin localitatea Cavnic. Fost oraş mineresc, acolo pot fi văzute cele mai vechi vestigii ale mineritului în locul numit „Logolda“, termenul având legătură evidentă cu denumirea aurului în limba engleză, „gold“. Aici se află vestigiile celei mai vechi instalaţii de cianuraţie din emisfera nordică, ce datează de la 1867, care, deocamdată, nu este inclusă în circuitul turistic.
Pentru amatorii sporturilor de iarnă, însă, oraşul oferă pârtii cu diferite grade de dificultate, dotate cu teleski, unde au posibilitatea de a închiria echipamente complete.
Pârtiile Icoana şi Roata au o lungime totală de peste opt kilometri şi se află foarte aproape una de alta, la ieşirea din Cavnic spre Budeşti.
Staţiunea Ocna Şugatag se află la opt kilometri, un drum de aproximativ 10 minute cu maşina. Staţiunea nu trebuie ratată, pentru că aici există aproape 40 de pensiuni, din care mai mult de jumătate sunt dotate cu piscină interioară şi exterioară cu apă sărată. Băile cu apă sărată s-au dovedit eficiente pentru o multitudine de afecţiuni.
De asemenea, în apropiere de Ocna Şugatag se poate vizita „turbăria“, văzută de mulţi ca o curiozitate. Acolo există 114 tipuri de plante, inclusiv carnivore. Turbăria de la Hoteni este cunoscută printre localnici drept „Tinoavele plutitoare de la Hoteni“. Tăurile (n.r. – ape stătătoare puţin adânci) sunt situate la o altitudine de 530 de metri, în zona numită „Piemontul Săcel – Şugatag“ şi au o suprafaţă de 2,51 de hectare. Aceste mlaştini s-au format prin alunecări de teren, acum stabilizate. Particularitatea lor constă în stratul de turbă care pluteşte peste un strat de apă.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
