Istoria ciudată şi neştiută a frumuseţii. Primele operaţii estetice au fost făcute de bărbaţi, iar machiantul ideal era preparat din excremente de pescăruş
0
Operaţiile estetice, blamate de unii, salvatoare pentru alţii, îşi au rădăcinile mult mai adânc în istorie decât ne-am fi închipuit. Şi, deşi ar fi de aşteptat ca femeile să fi fost cele care au apelat primele la această metodă drastică, istoria arată că bărbaţii erau mai pretenţioşi în ce priveşte aspectul fizic.
Din cele mai vechi timpuri, au existat trenduri în modă sau în machiaj. În antichitate exista concepţia conform căreia frumuseţea era strâns legată de igienă. De la igienă la înfrumuseţare nu a mai fost decât un pas, iar până la operaţii estetice, încă unul.
Înfrumuseţarea, sinonimă cu igiena completă
"Iniţial, înfrumuseţarea a pornit din nevoia omului de a se asemăna cu divinitatea, cu zeii, pentru că zeii erau mereu frumoşi. Astfel, în faţa zeului nu aveai voie să apari cu un corp murdar şi neîngrijit. În lumea romană, în perioada începuturilor, înfrumuseţarea ţinea strict de domeniul religios”, a explicat profesoara Codruţa Ionescu, doctorand în ştiinţe umaniste, care realizează o lucrare de doctorat pe tema artei înfrumuseţării în Roma antică.
Profesoara mai arată că, din cauza societăţii care era caracterizată prin austeritate şi morală intransigentă, adoptarea artificiilor în înfăţişare nu era văzută cu ochi buni.
”Rapid, romanul realizează că fără igienă nu ai cum să vorbeşti de sănătate sau de frumuseţe. Şi aşa, asistăm la un proces uimitor: pentru prima oară în istoria civilizaţiilor, un popor face din igienă o politică asumată public. Motivul era unul simplu: un popor curat e mult mai puţin supus bolilor şi epidemiilor, e sănătos şi viguros. Şi era nevoie de aşa ceva într-o societate profund războinică”.
Baia publică, locul de socializare
Pentru a realiza o igienizare completă şi profundă a poporului era nevoie de aprovizionare cu apă. Astfel, apar primele apeducte, dar şi sisteme de colectare a apelor uzate şi băile publice. ”Puţini romani aveau acasă o baie proprie, pentru că şi-o permiteau doar cei bogaţi. Dar nici nu-i interesa asta, pentru că baia publică era locul lor de socializare, aflau ultimele ştiri, bârfe, îşi împlineau aici nevoia de comunitate. Cu baia publică îşi începea romanul ziua. Toţi aveau acces la băi şi oricine îşi permitea să stea la baia publică, sclav, cetăţean, străin. Şi băile publice erau construite cu meşteşug. Deja pe la anul 100 d.C aveau pereţii încălziţi, subsolul, instalaţii cu apă caldă şi rece, masaj, piscină, cam ca spa-urile zilelor noastre”, mai spune Codruţa Ionescu.
Femeia, ”vinovată” pentru că iubea luxul
La începuturi, mai spune Codruţa Ionescu, ideea de lux nu era atât de comună. ”Romanul era de regulă serios, auster, rigid, atât în îmbrăcăminte, cât şi în ceea ce priveşte confortul, pentru că ei considerau că luxul duce la pervertirea trupului şi a sufletului. Dar încet, încet, cu trecerea timpului, înfrumuseţarea trece de la planul religios la cel laic”, spune ea.
Cauzele sunt că, după războaiele punice, multe familii au rămas fără moştenitori de sex masculin, iar astfel, moştenitoarele de sex feminin, mult mai multe ca număr, au cheltuit averile pe ceea cele făcea plăcere, adică podoabe şi obiecte de înfrumuseţare.
Frescă realizată în Antichitate înfăţişând o femeie frumoasă FOTO Pinterest
”O altă cauză e contactul tot mai strâns cu Orientul. Întâi a fost Grecia. Grecii erau mult mai rafinaţi şi mai civilizaţi decât romanii. Grecii aveau filosofie, medicină, artă. Romanii sunt eclectici. Preiau tot ceea ce li se pare bun şi adaptează la specificul lor. Dar au preluat, la pachet, tot ceea ce însemna Grecia, cu bune şi cu rele”, mai spune Codruţa Ionescu.
Aceasta se referă la machiaj, ca formă de înfrumuseţare care a depăşit de mult faza de ”igienă”. ”Deja, în sec II a. Chr, era ceva normal să te machiezi, să te parfumezi şi să foloseşti tot ce ţine de armele seducţiei. Autorul de comedii scria atunci că femeia fără machiaj e ca mâncarea fără sare. În secolele următoare se ajunge chiar la un exces, fenomen ce ţine de hipercivilizare.
Situaţia durează până la afirmarea creştinismului la Roma, când se schimbă paradigma: se trece de la podoabele trupului la cele ale sufletului. Creştinilor le era frică de tot ceea ce implica nevoia trupească, aşa că s-au gândit că cel mai bun lucru ar fi să stopeze toată distracţia. Au închis băile publice, au pus femeia ”la locul ei”. Tertullian, primul mare scriitor bisericesc, spunea ca femeia e "poarta de intrare a diavolului".
Bărbaţii, bărboşi şi pletoşi, învaţă să se radă. Apoi, un neg schimbă totul
La începuturi, mai explică profesoara, romanii, ca toţi bărbaţii Antichităţii, erau pletoşi şi bărboşi, dar spre sfarsitul secolului III şi începutul secolului II a. Chr. apare moda bărbii rase. ”Comandantul care a învins Siracuza, Claudius Marcellus, e primul care apare pe o monedă fără barbă, dar cel care lansează moda bărbieritului zilnic la Roma e Scipio Africanul, un soi de VIP al perioadei”, explică ea.
Câteva sute de ani, romanii sunt toţi tunşi, raşi, frezaţi, aşa cum îi ştim de la istorie.
”Însă în secolul II al erei creştine, un neg inestetic schimbă o întreagă mentalitate. Hadrianus, urmaşul lui Traian, era nemulţumit de negul pe care il avea pe bărbie, aşa că îşi lasă barbă. Aşa se relansează moda bărboşilor”.
Bărbaţii se îngrijeau de corpul lor epilându-se cu zahăr sau ceară de albine, îşi spălau dinţii cu o pastă de dinţi făcută dintr-un amestec de plante, printre care şi menta. ”Îşi ungeau corpul cu diverse loţiuni, făceau masaj, sport şi foloseau parfumuri orientale”.
Împăratul Hadrianus FOTO Wikipedia
Voalul, semn al distincţiei la femei
În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, însă, profesoara spune că nu sunt prea mari diferenţe şi fluctuaţii. ”Şi bărbaţii şi femeile purtau toga, care era albă la început, apoi colorată şi care nu necesită aproape nicio croială. Toată eleganţa era dată de cute. Mai târziu, femeile poartaă tunică, doar prostituatele mai poartă toga. În rest, atât femei cât şi bărbaţi purtau pe deasupra o tunică, sandale sau chiar ghete. Femeile aveau o fâşie de pânză legată pe piept, ca un sutien şi tot la fel era confecţionată o formă de lenjerie intimă”, explică profesoara.
De asemenea, mai spune ea, nu ieşeau din casă cu capul descoperit. ”Femeia romană purta voal pe cap, carere prezenta un semn al clasei sociale, semn de distincţie. Era de prost gust să fii bronzată, trebuia să ai tenul cât mai alb. De aceea femeile aveau evantaie, umbreluţe şi poşete, care erau purtate de sclava care le însoţea; o femeie respectabilă nu ieşea neînsoţită pe stradă”.
Bijuterii false şi machiaj din excremente de pescăruş
În ceea ce priveşte bijuteriile, exista părerea că cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine! ”Erau confecţionate din aur, argint, cu pietre preţioase, trebuia să fie neapărat mari, foarte multe, unele peste celelalte. Inele pe toate degetele, dar şi bărbaţii purtau inele, agrafe, ace de păr, unele împodobite cu sculpturi cu scene erotice, dar şi mitologice. Cerceii trebuiau să fie lungi, se puneau mai multe perechi odată. Apoi mai erau coliere, adesea duble, care împodobeau nu numai gâtul, ci şi pieptul cu totul. Brăţări lucrate simetric, unele pentru mâna dreaptă, altele pentru mâna stângă”.
De altfel, mai spune Codruţa Ionescu, se dezvolta, în paralel o ”cultură a falsului”. ”Nu toate femeile îşi permiteau să poarte bijuteriile acelea mari, din aur, pentru că nu erau foarte ieftine. Dar dacă făceai parte din lumea bună, trebuia neapărat, ca femeie, să fii foarte împodobită, şi atunci apelau la falsuri”.
Despre machiaj, explicaţiile profesoarei sunt uşor neplăcute. ”Foloseau excremente de pescăruş sau chiar excremente de crocodil pentru a face o alifie împotriva petelor de pe faţă. Din piatră acră se prepara o alifie care acţiona ca un fond de ten, iar cu rol de creion negru pentru ochi şi sprâncene se se folosea antimoniu sau funingine. ”Din nefericire, aceste tratamente, în ani, aveau efecte nedorite. Lăsau urme pe faţă”, mai spune ea.
De asemenea, pentru a-şi deschide la culoare părul, care era la modă, ori se vopseau cu un amestec format din sucul unei plante şi ulei de lentisc, amestecat cu oţet, ori foloseau un soi de săpun făcut din seu de capră şi cenuşă de fag, dar asta putea produce chelie. Dacă niciuna din aceste metode nu era la îndemână, îşi făceau peruci din păr natural, luat de la sclavele din triburile germanice.
Mastectomii la bărbaţi şi lucrări dentare cu dinţi de la morţi
Profesoara, doctorand ştiinţe umaniste, Codruţa Ionescu, spune că operaţiile estetice nu erau o necunoscută pentru bărbaţii din Roma Antică.
”Frecvente erau mastectomiile la barbaţii graşi. Nu le plăceau sânii mari, erau consideraţi inestetici la bărbaţi şi atunci recurgeau la această metodă. Se zice că şi Heliogabal, un împărat cu grave probleme psihice, ar vrut să-şi facă operaţie de schimbare de sex. Aşa că a chemat chirurgii renumiţi din Imperiu şi le-a promis averi, doar să-l transforme în femeie. Nu există dovezi istorice care să confirme sau să infirme că a făcut acest lucru. Cert e ca a murit asasinat”, mai spune Codruţa Ionescu.
O altă metodă şocantă de înfrumuseţare se referă la lucrările stomatologice pe care şi le făceau încă acum peste 2000 de ani. ”Pentru coroanele dentare, procedeul era cam la fel cu cel actual. Pilire, punţi dentare făcute din sârmuliţe de aur, dinţi puşi. Doar că dinţii erau luaţi de la morţi. Rolul nu era atat estetic, cât practic, adică să poată mânca”.
Cunoştineţe de medicină erau uimitoare
Şi pentru că tot veni vorba de medicină, profesoara mai arată că la acest capitol se cunoştea o dezvoltare foarte amplă. ”Aveau medici militari foarte bine pregătiţi, pentru că aveau şi material uman cu care sa lucreze. Ştiau să vindece fracturi, să înlăture presiunea craniana prin trepanaţii, erau buni diagnosticieni. Se bazau pe marea experienţă a medicinei greceşti. Galenus a fost cel mai important medic roman, a descoperit avantajele sterilizării prin ardere a instrumentarului sau fierbere, el e cel care şi-a dat seama că bolnavii trebuie repartizati în spitale după tipul bolii, să nu se molipsească unii de la alţii”, explică prfesoara.
Ca o comparaţie, aceasta arată că şansele de vindecare erau mult mai mari decât în secolul XIX. ”Partea proastă e că nu aveau anestezice, foloseau rar plante opiacee, de obicei mac, însă un chirurg trebuia mai întâi de toate să fie rapid, să oprească hemoragiile. În cazuri extreme, se practica operaţia cezariană, însă de regulă, mama murea din cauza pierderii de sânge. Foloseau supozitoare pentru constipaţie sau pentru a obţine un efect analgezic”. Galenus este medicul care a rămas în istoria medicinei.
Mai puteti citi:
Psoriazisul, boala misterioasă care cauzează probleme sociale mai grave decât cele medicale
Se încarcă comentariile...
