Grădiniţă cu predare în rusă deschisă la Baia Mare din iniţiativa primarului. Care ar fi rostul clasei cu profil exotic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Baia Mare a semnat un parteneriat cu Uniunea Rutenilor Subcarpatici (URS), în vederea înfiinţării unei grupe de grădiniţă cu predare în limba rusă.

Evenimentul a fost anunţat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni, 18 iunie, şi la care au participat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, preşedintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, Mihai Lauruc şi Mihai Semeniuc, Directorul Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România – filiala Maramureş. Grădiniţa care ar urma să aibăo grupă cu predare în limba rusă intră în reabilitare în această vară.

Pe lângă partea educaţională, parteneriatul va promova interese economice, sportive, dar şi culturale, între cele două părţi. De asemenea, în această vară va fi organizată o tabără educaţională pentru copiii din Rusia.

„Dacă ne referim la sport, este un domeniu foarte relevant pentru comunitatea noastră. Sportul poate fi un lucru care să ne adune şi îmi doresc foarte mult ca anul viitor să avem o primă ediţie a Cupei Europei de Est la lupte şi aici mă refer la box, judo, lupte libere sau lupte greco-romane, karate, sau altele. Şi lucrul acesta să fie iniţiat de noi, municipiul Baia Mare, pe baza acestui protocol de colaborare şi să-l extindem la nivelul statelor din Euroa de Est, având o primă ediţie aici la Baia Mare, urmând ca mai apoi să putem extinde această Cupă a Europei de Est şi pentru alte ramuri sportive, pe care ni le vor sugera toţi partenerii”, a spus Cătălin Cherecheş.

El a mai arătat că acest protocol „este o chestiune formală care va impulsiona relaţiile dintre noi, municipiul Baia Mare şi Uniunea Rutenilor Subcarpatici, dar ne va aşeza într-o formă de parteneriat în care vom fi mult mai eficienţi în raport cu ceilalţi, pe care vrem să-i aducem în această logică a dezvoltării ecnomice, culturale, educaţionale”, a mai spus el.

Mihai Lauruc, preşedintele URS, a arătat că Baia Mare va avea numai de câştigat în urma acestui protocol. „Baia Mare ar putea fi un fel de «Deveselu cultural» aici, la noi, unde vom promova cultura rusă şi, spre Rusia, cultura românească. Vom dezvolta relaţii economice cu Rusia în special, dar şi cu toate statele CSI. Vă recomand să vizitaţi Rusia şi să vă convingeţi, de fapt, cum sunt ruşii, cum este Rusia. Vreau să vedeţi cu ochii dumneavoastră, nu doar ceea ce vedeţi la televizor”, a spus Mihai Lauruc.

Mihai Semeniuc a precizat că acest parteneriat ar putea însemna „reînnodarea relaţiilor cu Rusia”. „O barieră majoră în stabilirea relaţiilor de orice fel este chiar această barieră lingvistică. Lipsa specialiştilor vorbitori de limba rusă este o mare problemă în România. Prin urmare, restartarea relaţiilor educaţionale, culturale în această zonă este o dovadă de vizionarism. Sunt nişte proiecte pe termen lung, care nu pot să aducă decât beneficii”, a spus Mihai Semeniuc.

Un exemplar al parteneriatului urmează a fi trimis Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

Mai puteţi citi:

Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare: Susţin autonomia pe criterii administrative şi economice, România are nevoie de un nou proiect de ţară

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite