Construcţie din Maramureş, unică în lume pentru un detaliu tipic românesc. Barajul Runcu, proiectul căruia, de trei decenii, nimeni nu îi dă de capăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barajul Runcu ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai îndelungată învestiţie hidrotehnică, cel puţin din România (dar nu e sigur că mai există concurenţi înafra ţării la acest capitol). Se lucrează din 1987 la ridicarea unui baraj pe râul Mara din Maramureş şi încă nu e gata. În plus, construcţia este unică prin paramentul aval, care este executat manual din piatră brută, în trepte.

Acumularea de la Runcu, situat pe râul Mara, afluent al râului Tisa, este cea mai veche investiţie hidrotehică din România şi este încă departe de a fi finalizată. Deşi este ridicat aproape până la nivelul maxim, lipsa banilor care vin cu ţârâita face ca lucrările mai mult să stea, decât să avanseze. Acumularea Runcu face parte din Amenajarea Firiza-Săsar şi cuprinde Acumularea Strâmtori-Firiza, aflată în exploatare din 1965 şi Sistemul hidrotehnic Runcu-Firiza. 

”În cazul Acumulării Runcu, lucrarea este una foarte complexă şi a fost începută în anul 1987. Investiţia este în derulare, iar termenul de punere în funcţiune este anul 2020. Acesta depinde de fondurile care vor fi alocate”, arată reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş Tisa (ABAST). Proiectul este unul spectaculos şi cuprinde un element unic în lume şi anume paramentul aval, care este executat manual din piatră brută, în trepte. ”Proiectul iniţial viza realizarea unei măşti din beton asfaltic pentru impermeabilizarea corpului barajului. În momentul actual, s-a regândit soluţia tehnică şi se realizează impermeabilizarea paramentului amonte cu geomembrană “SIBELON”, care prezintă avantaje incontestabile, spre exemplu, în cazul apariţiei unui accident, remedierile se pot executa fără a goli lacul, prin urmare şi fără să fie oprit fluxul tehnologic”, mai arată ei.

Lucrări avansate, finalizarea - departe

Potrivit informaţiilor furnizate de ABAST, până acum s-au făcut lucrări de umpluturi în corpul barajului care sunt realizate în proporţie de aproximativ 82%, de asemenea, aproximativ 80% din lungimea plintei este gata,â pe ambele maluri şi s-au montat fâşiile din geomembrană în vederea protecţiei paramentului amonte cu geomembrană. De asemenea, s-au executat grinzile de ancoraj şi suportul din beton monogranular al geomembranei, lucrări realizate în proporţie de circa 70%. Excavaţiile la evacuatorul de ape mari sunt realizate în proporţie de 80%, iar la golirea de semiadâncime şi golirea de fund sunt realizate 100%.

Deşi lucrările sunt realizate într-un procent foarte mare, se aştepată ca barajul să fie dat în folosinţă abia în 2020, iar asta din cauza banilor insuficienţi. Lucrarea este cofinanţată din fonduri de la bugetul de stat şi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar valoarea investiţiei la data de 31 decembrie 2015 este de 459.834.725,83 lei, din care realizat la sfârşitul anului trecut 273.178.840,18 lei. Prin programul pentru anul 2016 a fost alocată suma de 11.200.000 lei, iar la ultima vizită a ministrului mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer la Instituţia Prefectului Maramureş, aceasta anunţa că s-a obţinut finanţări pentru mai multe obiective din judeţul Maramureş, iar pentru Acumularea Runcu avansa suma de 6.585.000 lei. Restul sumei, cel mai probabil va veni ulterior. Tot lipsa banilor a făcut ca ani la rând, lucrările să fie abandonate, ceea ce a şi dus la prelungirea atât de mare a termenului de execuţie.

Barajul va suplimenta alimentarea cu apăa zonei Bai Mare

Barajul Runcu va suplimenta alimentarea cu apă a zonei Baia Mare-BaiaSprie şi va produce energie electrică în centralele hidroelectrice aflate în curs de execuţie din fondurile SC Hidroelectrica SA. Dar potrivit unui alt studiu întocmit ulterior, s-ar putea să alimenteze cu apă şi zona Sighetu Marmaţiei, Remeţi. De asemenea, va avea un rol în apărarea împotriva inundaţiilor pentru trei localităţi şi aproape 130 de hectare de teren agricol.  

Debitul de apă va fi de 3.550 l/s

Suprafaţa totală a terenului ocupată de lac va fi de 91 hectare

Volumul total acumulat va fi de 26.000.000 mc.

Oamenii îşi mai amintesc cu se lucra înainte de revoluţie la Barajul Runcu şi ce entuziasm general era. ”Erau maşini foarte mari, aveau cauciucurile mai mari decât înalţimea unui om. Numai la Canal, unde lucra tatăl meu, am mai văzut maşini atât de mari”, povesteşte un maramureşan care era elev de liceu înainte de revoluţie. ”Am urcat până aprope de Cheile Tătarului şi de acolo am vazut barajul. Nu mi-am dat seama până atunci că se face o lucrare de o atât de mare anvergură în Maramureş”, mai spune el.

Construcţia barajului a început în 1987, însă după revoluţie, timp de şapte ani, lucrările au fost abandonate.

Mai puteţi citi:

Metode sigure ca să scapi de sughiţ: ce trebuie să facem dacă ne apucă în public. Punctele sensibile din palmă pe care trebuie să le activezi

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite