Loredana a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Oneşti

Loredana
a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Oneşti

Loredana Groza a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului său natal, pentru cariera artistică pe care a construit-o în ultimii 20 de ani.

Evenimentul a avut loc cu ocazia concertului pe care cântăreaţa l-a susţinut în Oneşti şi care a avut loc pe scena Casei de Cultură, pe care aceasta s-a lansat în lumea artistică. 

În public s-au aflat, pe lângă sute de fani, părinţii acesteia, foşti profesori, dirigintele, colegi de clasă şi prieteni din copilărie.

Una din prezenţele surpriză din timpul show-ului a fost Elena, fiica artistei, care a cântat o piesă împreună cu mama ei.

La finalul concertului Loredana a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Oneşti "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru cariera uriaşă pe care aceasta a construit-o în ultimii 20 de ani".

Aici am cântat pentru prima dată, aici am apărut în faţa publicului şi a fost locul meu de antrenament. E cel mai bun public pentru că este publicul meu drag şi este acasă. Sunt mândră că m-am născut într-un oraş cu oameni oneşti şi frumoşi! Vă mulţumesc şi vă port în suflet oriunde aş fi!, a declarat Loredana. 

Alte articole:

 FOTO Loredana a fost desemnată Artistul anului 2013, la Premiile Muzicale Radio România

Loredana Groza a cântat la botezul fiicei lui Cristian Adomniţei. Nume grele din PNL la petrecerea care a avut loc la Iaşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: