FOTO Incendiu la Mănăstirea ortodoxă de rit vechi „Sfânta Treime“ din Cucova, locul preferat de rugăciune al primarului Romeo Stavarache

FOTO Incendiu la Mănăstirea ortodoxă de rit vechi „Sfânta Treime“ din Cucova, locul preferat de rugăciune al primarului
Romeo Stavarache

Incendiu de proporţii la Mănăstirea Ortodoxă de rit „„Sfânta Treime“ din Cucova FOTO Andrei Grecu, ISUJ Bacău

În această noapte, la ora 02.38, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat de producerea unui incendiu în comuna băcăuană Valea Seacă, în incinta Mănăstirii „Sfânta Treime“ din satul Cucova. Au ars trei chilii, parterul, primul etaj, acoperişul clădirii dar şi o maşină din curte, de la un scurtcircuit la o centrală termică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru stingerea rapidă a incendiului, Inspectoratul din Bacău a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, deoarece comuna Valea Seacă face parte din raionul de intervenţie al Secţiei de Pompieri Adjud. La stingerea incendiului a participat o adevărată armată de pompieri.
„Pentru asigurarea necesarului de mijloace de intervenţie, a fost anunţat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Sascut. Din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, s-au deplasat două autospeciale de intervenţie, încadrate cu 10 pompieri militari, iar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Sascut,  o autospecială de intervenţie, cu un pompier voluntar.Totodată, în sprijin a mai fost adusă şi o autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, încadrată cu şase pompieri militari. La ora 03.10, incendiul a fost localizat.Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie, s-a deplasat şi grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, formată din cinci pompieri“, a precizat căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISUJ Bacău.

Pagube însemnate, de la un scurtcircuit

Incendiul a afectat o construcţie cu camere de locuit, de tip P+1, cu pereţii din zidărie şi acoperişul cu din lemn şi învelitoare din tablă, o anexă în care se afla centrala termică – alipită de construcţia tip P+1 – care are pereţii din zidărie şi acoperişuldin lemn şi învelitoare din tablă, precum şi o fânărie cu pereţi de tablă, construită pe schelet metalic, cu acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă, aflată în prelungirea anexei şi în care se aflau depozitate plante furajere. 

„De menţionat este faptul că în urma incendiului, nu s-au înregistrat victime, dar s-au înregistrat pagube materiale, la corpul de chilii. Au ars acoperişul, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, la etajul I: trei chilii, o baie şi holul, precum şi elemente de tâmplărie şi obiecte de mobilier şi textile. La parter a ars izolaţia exterioară, din polistiren, pe partea cu centrala termică, anexa în care se afla centrala termică. În curtea mănăstirii au ars fânăria şi plantele furajere depozitate în interior, pe o suprafaţă de circa 120 mp, dar şi un autoturism, în totalitate.  Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric produs la tabloul electric al centralei termice, la un cablu electric defect ori izolat necorespunzător. Incendiul a fost lichidat, la ora 07.25“, a mai declarat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari băcăuani.

Mănăstirea de la Cucova, comuna Valea Seacă, ortodoxă, de rit vechi, este locul de rugăciune al edilului băcăuan Romeo Stavarache. De-altfel, primarul a ajutat în mai multe rânduri această mănăstire, cu dotări, bani şi icoane.

Incendiu de proporții la Mănăstirea Ortodoxă de rit vechi „Sfânta Treime“ din Cucova FOTO Andrei Grecu, ISUJ Bacău   

Imagini din aceeasi galerie
  • Incendiu de proporții la Mănăstirea Ortodoxă de rit vechi „Sfânta Treime“ din Cucova FOTO Andrei Grecu, ISUJ Bacău   

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările