Studenta criminală, Carmen Bejan, amânată pentru aprilie de magistrații timișoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenta criminală, Carmen Bejan, se va afla astăzi în fața magistraților Curții de Apel Timișoara. Încarcerată la Penitenciarul Arad, tânăra care în august 2009 a ucis și tranșat un bărbat din Timișoara, urmează să afle dacă va fi pusă în libertate sau va rămâne să nască în penitenciar.

UPDATE Ora 10.00 Procesul studentei criminale a fost amânat pentru 9 aprilie de magistrații Curții de Apel Timișoara. Aceștia au cerut un raport de la Administraţia Penitenciarelor cu privire la condiţiile de creştere a copiilor în sistemul de detenţie.

Judecătorii Tribunalului Arad au respins, în 30 ianuarie cererea inculpatei, deși aceasta a încercat să îi convingă de faptul că fetița pe care urmează să o aducă pe lume în luna mai, nu are nici o vină și nu merită să se nască în spatele gratiilor. În doar câteva zile de la aflarea sentinței, Carmen Bejan, însărcinată cu un traficant de droguri, a declarat apel. Dosarul a fost înregistrat la instanţa timişeană în 16 februarie şi urmează să se judece astăzi, când Carmen are aproape șapte luni de sarcină.

Încercând să îi determine pe magistrați să o pună în libertate pentru un an de zile, Carmen a scris chiar o scrisoare pe care a atașat-o la dosar. Aceasta a vorbit despre faptul că fetița nu va avea o îngrijire corespunzătoare în închisoare.

Tatăl fetiței va părăsi pușcăria

Iubitul ei, Claudiu Șatran așteaptă decizia instanței pentru a fi pus în libertate după ce și-a ispășit trei sferturi din pedeapsa pentru trafic de droguri. Viitorul tătic ar trebui pus în libertate mâine, asta doar dacă comisia de specialitate din interiorul Penitenciarului Arad va decide asta.

Cei doi îndrăgostiți ar urma să se căsătorească imediat ce Șatran va fi pus în libertate, indiferent de ceea ce va decide instanța în privința lui Carmen.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite