La doar 19 ani, Marinică zis “Blondu” a ajuns după gratii după ce a furat patru baterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Arad, dintre care un minor, au furat patru acumulatori de camion pentru a avea bani de ieșit în oraș. Cel mai mare dintre ei a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Marinică zis “Blondu” și Adelin, ambii din Arad sunt cei doi protagoniști a poveștii de acum un an de zile. Cu toate că provine dintr-o familie cât de cât decentă, Marinică a venit cu ideea să fure “ceva” pentru a-și face rost de niște bani.

“Am observat două autocamioane parcate la mine pe stradă de câteva zile. Le-am studiat mai bine și mi-am dat seama că pot fura de pe ele, bateriile. L-am chemat pe prietenul meu Adelin să mă ajute, așa că am și trecut la acțiune”, a declarat în fața procurorilor Marinică.

Minorul a stat de “șase”

Minorul Adelin care la vremea respectivă avea 15 ani, a fost supus imediat după furt la o expertiză medico legală pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care a comis fapta. Cel care a desfăcut cei patru acumulatori a fost bineînțeles Marinică, în vreme ce prietenul lui a stat de “șase”. Polițiștilor le-a fost foarte ușor să-i identifice pentu că în ziua furtului afară a fost zăpadă, urmele de pantofi a celor doi tineri rămânâd vizibile lângă autocamioane.

Au vândut bateriile cu 110 lei

“A doua zi după ce le-am furat, l-am sunat pe Gheorghe Stelejan, o cunoștință despre care știam că se ocupa cu fier vechi. L-am întrebat dacă nu vrea patru baterii de mașină, nou nouțe. L-am mințit și i-am spus că am primit bateriile din Germania, cu toate că el m-a întrebat de mai multe de ori dacă nu cumva sunt furate”, a adăugat tânărul în declarația dată în faza de urmărire penală. La rândul lui, Adelin a recunoscut că a fost chemat de “Blondu” să-l ajute să fure niște baterii, dar cu toate că acesta le-a vândut în schimbul sumei de 110 lei, el nu a primit niciun ban.

“E plecat la prietena lui de câteva zile”

“Am sesizat în dimineața zilei de 02.02.2010 că îmi lipesc bateriile de pe camionul pe care l-am parcat în urmă cu câteva zile. De asemenea, acumulatorii au fost demontați și de pe cel de-al doilea camion, parcat lângă mine”, a declarat Lazlo R. șoferul mașinii. Imediat după incident, oamenii legii s-au prezentat la ușa lui Marinică, însă surprinzător, mama acestuia le-a spus că nu mai știe nimic de fiul ei de mai bine de trei zile, el fiind plecat la prietena lui.

“Nu știu unde locuiește prietena lui, știu doar că e din Arad. Când va ajunge acasă o să-l anunț că l-ați căutat”, au fost cuvintele mamei lui “Blondu”. În cele din urmă, polițiștii au reușit să recupereze cele patru baterii, valoarea acestora ridicându-se la 1500 de lei. Pentru fapta lor, cei doi tineri au fost pedepsiți cum se cuvine. Marinică a primit doi ani de închisoare, în vreme ce pentru Adelin au plătit părinții lui, o amendă administrativă, fiul lor fiind acuzat de complicitate la furt.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite