Arad: Deţinuţii se pregătesc de vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Penitenciarul Arad există 239 de persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile de participare la vot iar 176 persoane  private de libertate au înaintat o cerere în acest sens.

Din structura efectivului de persoane private de libertate îşi vor putea exercita dreptul de vot  următoarele categorii: persoanele private de libertate care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; persoanele private de libertate arestate preventiv aflate în curs de judecată; persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturi electorale prin hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit art. 71 raportat la art. 42 din Legea nr. 35/2008, dreptul de vot al acestor categorii de  persoane private de libertate poate fi exercitat dacă sunt îndeplinite condiţiile: să aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie; să existe o solicitare scrisă a persoanei private de libertate cu privire la exercitarea dreptului de vot.

Persoanele condamnate vor putea  vota cu ajutorul urnei mobile, iar cabinele de vot vor fi amplasate într-un spaţiu special amenajat în incinta unităţii. S-au luat masurile necesare pentru asigurarea caracterului secret si liber exprimat al votului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite