Începe Târgul de Primăvară. Produse tradiţionale şi spectacole, în faţa Primăriei Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul ţine până după Paşte. Foto Claudia Untaru
Târgul ţine până după Paşte. Foto Claudia Untaru

Centrul Municipal de Cultură Arad şi Primăria Municipiului Arad organizează în intervalul 6-18 aprilie ediţia 2017 a Târgului de Primăvară. Târgul, deja un eveniment de tradiţie în Arad, este amenajat pe platoul din faţa Palatului Administrativ Arad.

Vizitatorii târgului vor descoperi produse tradiţionale şi specifice perioadei şi vor fi întâmpinaţi, în zilele de sfârşit de săptămână, de o varietate de spectacole, activităţi cultural-artistice şi animaţii pentru cei mici şi mari.

În deschiderea târgului, organizatorii au prevăzut două concerte speciale, specifice perioadei. Astfel, vineri, 7 aprilie, începând cu ora 18, elevii Liceului de Artă Sabin Drăgoi vor susţine un program artistic, fiind urmaţi de elevii Şcolii Populare de Arte Arad.

Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 18.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, vor fi prezenţi cei doi oaspeţi ai orchestrei simfonice, care vor oferi o experienţă acustică insolită şi nu în ultimul rând  frumuseţea cântărilor ortodoxe, dezvăluită acum prin armonia vocii şi a “corului” de instrumente.

Zece cântece creştine, culese  şi publicate în 1937 de preotul Iosif Trifa şi preluate după câteva decenii  pe suportul unei  orchestre simfonice, reprezintă o curiozitate pentru oricare gazdă din domeniul spectacolului, o inspiraţie pentru  auditorul sălii de concerte şi o perfectă potrivire la calendarul anului religios, aflat acum în preambulul Săptămânii Mari. Solistă va fi Ileana Şipoteanu.

Duminică, 9 aprilie, la ora 18.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ Arad, va avea loc un concert de pricesne susţinut de preot Adrian Bara, alături de grupul vocal Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

Vă mai recomandăm: S-a inaugurat Târgul de Paşte de la Timişoara, mai slab ca niciodată FOTO

RATB înfiinţează o linie specială de autobuze pentru Târgul de Paşti din Piaţa Constituţiei

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite