Un tânăr de 25 de ani a încercat să ia viaţa unui bărbat din Segarcea Vale cu drujba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

  Cele mai multe conflicte pornesc de la consumul excesiv de alcool. De la o discuţie în contradictoriu nu mai e decât un pas până la crimă. Un tânăr de 25 de ani din comuna Segarcea Vale este reţinut pentru tentativă de omor calificat.

  Acesta, împreună cu fratele său se întorceau de la domiciliul unui consătean, unde tăiaseră nişte lemne şi consumaseră alcool. În drum spre casă, s-au întâlnit cu un alt bărbat cu care aveau un conflict mai vechi şi s-au luat la harţă. Unul dintre fraţi, de 25 de ani a luat drujba şi pur şi simplu a sărit la gâtul victimei. Partea vătămată s-a retras şi acest lucru i-a salvat viaţa, însă a fost tăiat la gât. Anchetatorii consideră că victima a suferit leziuni care i-au pus viaţa în pericol şi necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale. Agresorul riscă până la 25 de ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite