Povestea puţin ştiută a reginelor romanţelor, Ioana Radu şi Mia Braia. Cum au ajuns să se duşmănească cele două surori

Povestea puţin ştiută a reginelor romanţelor, Ioana Radu şi Mia Braia. Cum au ajuns să se duşmănească cele două surori

Ioana Radu, pe numele adevărat Eugenia Braia, considerată regina romanţelor, a avut o soră la fel de celebră, Mia Braia. Pe cele două interprete le-a unit doar talentul muzical. În realitate, au fost toată viaţa rivale şi nu s-au înţeles niciodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioana Radu, regina romanţelor româneşti, a trăit în lumina reflectoarelor vreme de peste trei decenii. Sora ei, Mia Braia, înzestrată cu un talent muzical la fel de mare, a avut o carieră mult mai scurtă, din cauza unor interdicţii impuse de regimul comunist. Amândouă s-au remarcat pe scenă prin voci inconfundabile. 
 
Muzica  şi legătura de rudenie au fost însă singurele lucruri pe care le-au avut în comun. În realitate cele două surori nu s-au înţeles niciodată şi după ce Eugenia Braia a ales numele de scenă Ioana Radu, foarte puţini au cunoscut legătura de rudenie dintre cele două. Rivalitatea surorilor a plecat de la concurenţa în carieră.
 
Maria Braia a fost sora mai mare. S-a născut la data de 8 septembrie 1911 la Craiova.  Ioana Radu, pe numele real Eugenia Braia a venit pe lume  pe 17 februarie 1917 într-o familie deja numeroasă.  Proprietarul tavernei ”La ieftinirea traiului” avea patru copii: Maria, Giugiu, Nuna şi Eugenia. Fiica ce promitea să facă carieră în muzică de la o vârstă timpurie a fost Maria, cea care avea să devină cunoscuta artistă Mia Braia. Eugeniei, viitoarea Ioana Radu, deşi îi plăcea cântecul, părinţii nu i-au prezis o carieră în muzică din cauza timbrului scârţâit al vocii. Din familie a învăţat Eugenia, alintată Jana, primele cântece lăutăreşti. A urmat cursurile liceale la Craiova, unde a fost sfătuită de profesoara de muzică să cânte romanţe. 
 
Din cauza situaţiei materiale precare, Jana a fost nevoită să se mărite la vârsta adolescenţei. S-a măritat cu un profesor de muzică din Târgiu Jiu, compozitorul Romeo Rădescu. L-a părăsit la scurt timp după căsătorie, preferând să plece la Bucureşti pentru a-şi încerca norocul în muzică.
 
Câştigătoarea unui concurs la care au participat 800 de interpreţi
 
Jana Braia a ajuns la Bucureşti în ianuarie 1936, la vârsta de 19 ani. Ajutată de cumnatul ei Petre Lexandru, soţul Miei Braia, s-a înscris la un concurs al societăţii de Radiodifuziune. În aceeaşi competiţie care asigura câştigătorului o carieră muzicală se mai înscriseseră 800 de candidaţi. În final, Jana Braia şi Eugenia Nedelea au fost declarate câştigătoare. Ambele cântăreţe au primit nume de scenă şi astfel Jana Braia a devenit Ioana Radu.
 
A cântat pentru prima dată la Radio sub numele de Jana Radu pe 30 aprilie 1936, în cadrul unui program de muzică uşoară în care a fost inclusă şi Mia Braia. Puţini ascultători au ştiut că cele două cântăreţe sunt surori. Apariţia la radio a fost un succes, dar pentru că avea nevoie de bani, Ioana Radu a ales să-şi ducă mai departe cariera muzicală în restaurante. 
 
A cântat o perioadă în restaurantul "Azuga" din Ploiesti. De trei ori pe săptămână venea în Bucureşti pentru a-şi susţine recitalurile la Radio. S-a mutat definitiv în capitală şi a cântat în restaurantele bucurestene "Princiar", "Motanul Negru", "Potcoava" . După război, şi-a continuat activitatea concertistică la Radiodifuziunea Română, la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” Circul de Stat şi la Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru”.

15 ani de interdicţie pentru Mia Braia
 
Mia Braia a urmat Conservatorul „Cornetti” din Craiova. A studiat apoi la Conservatorul din Bucureşti luând în particular lecţii de canto cu profesoara Elena Drăgulinescu. Şi-a făcut debutul la Craiova la restaurantul „Minerva şi între 1925-1929 a fost  solistă a Corului „Armonia” După ce s-a mutat la Bucureşti şi-a făcut debutul la Radio în 1936, susţinând un program de muzică uşoară.
Până în 1940 a făcut multe  imprimări la casa de discuri Cristal ( Electrocord). În 1945 a cântat la cele mai faimoase restaurante din Bucureşti, fiind vocea care atrăgea clienţi la „Coşna-Cireşoaia”, „Balotha” sau „Luther”.
 

Fiind în mare vogă a ajuns întâmplător să cânte la câteva reuniuni ale unor membrii ai mişcării legionare. Din acest motiv şi-a atras antipatia regimului comunist şi a ajuns să fie interzisă la radio. Au urma 15 ani grei de interdicţie în care vocea Miei Braia a fost interzisă. Abia la jumătatea anilor 60 solistei i s-a ridicat embargoul.  Cântăreaţa a reuşit, în final, să fugă în SUA, ţară în care a rămas până la finalul vieţii. Cele două surori care nu s-au înţeles  niciodată au reuşit să şi pună împreună vocile într-un un singur cântec: ”Ciobănaş cu 300 de oi”, o înregistrare radio care a făcut istorie. 
 
Ioana Radu a fost căsătorită de cinci ori
 
Mia Braia s-a căsătorit de două ori. A fost căsătorită cu interpretul de muzică uşoară şi romanţe Petre Alexandru între anii 1936-1950, recăsătorindu-se apoi cu Emanuel Blaga, nepotul lui Lucian Blaga. 

Ioana Radu s-a căsătorit de cinci ori. Aşa cum mărturisea într-un interviu,  s-a căsătorit cu toţi bărbaţii pe care i-a iubit. După căsătoria din adolescenţă cu profesorul de muzică Romeo Rădescu au urmat, la diferite intervale de timp, alte patru cununii. Artista a adunat un palmares de cinci căsătorii. În interviurile date de-a lungul carierei, Ioana Radu a glumit mereu pe seama numărului căsniciilor sale. ”Am fost căsătorită de cinci ori cu acte in regulă. De două ori m-am căsătorit cu acelaşi bărbat. Nu mi-a plăcut niciodată dragostea fără acte”, spunea Ioana Radu.
 
Pasionată de motociclete
 
Ioana Radu a avut o pasiune pentru maşini, viteză şi motociclete. A fost a doua femeie motociclist din România, cu carnet obţinut în perioada interbelică. Se spune că, în timpul bombardamentelor din Bucuresti, din al doilea Război Mondial, Ioana Radu si-a luat motocicleta si a fugit spre Ardeal îmbrăcată în costum de motociclist. A iubit viteza şi a mărturisit că, dacă n-ar fi iubit cântecul atât de mult, s-ar fi făcut şofer. 
 
Anul 1961 a fost unul fatal pentru artistă. Autobuzul în care se afla în drum spre un concert a făcut un accident  pe şoseaua Orşova-Caransebeş. Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pentru tot restul vieţii. Câţiva ani mai târziu, din cauza problemelor de sănătate, şi-a încheiat cariera muzicală cu o serie de spectacole grandioase la care s-au adunat să o vadă mii de oameni.
 
Au încercat să se împace la bătrâneţe
 
Mia şi Ioana au incercat să se împace la bătrâneţe. Se spune chiar că ar fi încercat să convieţuiască în America, acolo unde Ioana Radu venise în vizită , la jumătatea anilor 80. Împăcarea surorilor rivale în muzică a durat doar câteva luni. Ioana Radu s-a întors în ţară, se spune, la insistenţele dictatorului Nicolae Ceauşescu, un mare admirator declarat al cântăreţei. Acesta i-a trimis în SUA celebrul  Boeing prezidenţial pentru a reveni în ţară. 
 
După retragerea de pe scenă, cariera artistică a Ioanei Radu s-a rezumat la apariţii televizate. Se deplasa numai cu cadru şi în apariţiile TV, în vremea regimului comunist, problemele de la picioare îi erau mascate. Ioanei Radu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”, prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române. În anul 1968 i se acordă medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, pentru bogata sa activitate de solistă de muzică populară şi romanţe.
 
După teribilul accident din 1961, Ioana Radu a mai trăit 29 de ani deplasându-se numai cu cadrul. Şi-a dus viaţa într-un apartament modest din capitală, unde era vizitată de apropiaţi. Faptul că nu a avut copii a fost cel mai mare regret al artistei. A murit pe 19 septembrie 1990, la Bucureşti, în singurătate. Mia Braia a murit în 1996,  departe de casă, la New York.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: