Primarul Alexandriei şi 15 consilieri locali s-au ales cu plângeri penale la Parchet. Aleşii sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul din Consiliul local Alexandria a căpătat iz penal. Primarul Victor Drăguşin şi 15 consilieri locali s-au ales cu plângeri penale la Parchet, după ce proiectul privind validarea unui consilier local PDL s-a împotmolit la vot.

Scandalul declanşat în Consiliul local Alexandria este departe de a lua final. Pe ordinea de zi a şedinţei din ianuarie s-a aflat şi validarea mandatului unui consilier local PDL. După plecarea lui Florenţiu Tănase, prin demisie , PDL a venit cu propunere de înlocuitor în persoana lui Florea Laurenţiu, supleantul de pe lista de consilieri a PDL. Numai că validarea mandatului acestuia s-a izbit de abţinerea majorităţii consilierilor. 13 aleşi USL şi 2 PP-DD s-au abţinut de la vot şi proiectul nu a trecut. 

Ceilalţi doi consilieri locali ai PDL, Florin Titirişcă şi Alexandru Neacşu au părăsit şedinţa în semn de protest. Aleşii locali PDL l-au acuzat pe primarul Victor Drăguşin că el ar fi artizanul ”circului ieftin” din Consiliul local şi i-au ameninţat pe toţi cei care au boicotat validarea mandatului lui Laurenţiu Florea cu plângeri penale.

Opoziţia din Consiliul local Alexandria s-a ţinut de cuvânt şi plângerile au ajuns, astăzi,  la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria . În  hârtia depusă la Parchet , membrii comisiei de validare şi consilierii locali care s-au abţinut de la vot sunt acuzaţi de infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Infracţiunea sesizată are ca obiect încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu prin îndeplinirea acestuia în mod defectuos, fapt ce a dus la o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.” 

Vătămarea adusă intereselor legale ale unei persoane este concretizată prin refuzul nejustificat al consilierilor de a permite candidatului supleant Florea Laurenţiu să-şi îndeplinească mandatul de consilier local încredinţat de către un segment al locuitorilor municipiului Alexandria” se arată în documentul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi semnat de Florin Titirişcă, Alexandru Neacşu şi Florea Laurenţiu.

Cel ”refuzat” de majoritatea din Consiliul local a depus plângere şi în contencios administrativ: ”Hotărârea de invalidare a fost atacată în contencios administrativ de către Florea Laurenţiu, acesta manifestându-şi în mod extres interesul şi nemulţumirea faţă de hotărârea luată în mod nelegal”.

Organelor de cercetare penală li se solicită să facă investigaţii privind sesizarea acestei infracţiuni şi să procedeze la luarea măsurilor legale ce se impun. Semnatarii plângerii cer audierea consilierilor care s-au abţinut de la vot.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite