Controale şi amenzi pentru producătorii şi vânzătorii de pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva
Foto arhiva

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman a demarat, de la 1 septembrie, o acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Au fost efectuate peste 300 de controale la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport şi au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.000 lei.

La acţiunile de control din Teleorman au participat 92 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi. 

 ”Au fost efectuate, cu această ocazie, 48 de controale la societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate care îşi desfăşoară activitatea în domenil vizat. De asemenea, au fost controlate în trafic 270 mijloace de transport cereale sau produse de panificaţie.Au fost constatate 6 infracţiuni, fiind întocmite tot atâtea dosare penale, în care sunt cercetate 8 persoane. Prejudiciul estimat în dosarele penale întocmite depăşeşte valoarea de 370.000 lei, acesta urmând a fi stabilit cu exactitate după efectuarea verificărilor de către organele financiar-fiscale”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Teleorman.

Amenzi în valoare  de 18.320 lei pentru evaziune fiscală

 Poliţiştii teleormăneni au depistat administratorul unei societăţi comerciale din  Olt care distribuia pâine către mai multe societăţi comerciale din  Turnu Măgurele şi localităţile limitrofe, fără a emite documente justificative şi fără a înrgistra operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate.Acesta s-a ales dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Administratorul unei societăţi comerciale din Bragadiru a fabricat produse de panificaţie însă nu a înregistrat în evidenţa contabilă, în totalitate, producţia realizată în perioada 2012-2013, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al astatului.Administratorul este acum cercetat pentru evaziune fiscală.

Tot în cadrul acţiunilor de control derulate luna aceasta, poliţiştii au depistat un bărbat din Alexandria care, în calitate de administrator al unei societăţi agricole, a înregistrat în evidenţle contabile cheltuieli fictive cu îngrăşăminte chimice pentru tratarea culturilor agricole, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu de 200.000 lei. Şi acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite