VIDEO „Azi am văzut cum arată potopul!“ Furtună cu vânt tornadic în apropiere de Alba Iulia

VIDEO „Azi am văzut cum arată potopul!“ Furtună cu vânt tornadic în apropiere de Alba Iulia

Vântul cu aspect tornadic a fost fotografiat şi filmat de oameni

O furtună cu aspect tornadic a traversat marţi după-amiază o zonă întinsă din centrul judeţului Alba, fiind resimţită puternic şi în apropierea municipiului Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vântul tornadic însoţit de ploaie s-a deplasat cu viteză mare dinspre Ciugud spre nordul municipiului Alba Iulia, a traversat localitatea Miceşti spre Munţii Apuseni.

Furtuna nu a fost una obişnuită pentru că a durat doar 5 minute şi a fost însoţită de vânt puternic şi ploaie în canitate mare.

În timp ce furtuna traversa localităţile de la marginea municipiului Alba Iulia a fost transmis şi un mesaj Ro Alert:

”Cod portocaliu de vreme severă imediată în judeţul Alba – grindină dimensiuni mic şi medii, vijelii, averse ce vor cumula local 35 l/mp, descărcări electrice., în intervalul 11 iunie ora 17:20 – ora 18:45. 

S-a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert către populaţia din localităţile aflate sub cod portocaliu. Luaţi măsuri de autoprotecţie, a fost mesajul transmis vineri de Inspectoreatul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Localităţile vizate: Alba Iulia, Aiud, Teiuş, Ighiu, Vinţu de Jos, Galda de Jos, Mihalţ, Meteş, Stremţ, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Cricău, Mogoş, Rădeşti, Blandiana, Întregalde, Râmeţ, Ceru-Băcăinţi”.

Un agricultor din Ciugud a postat pe internet un video cu comentariul ”azi am văzut cum arată potopul”:

Vântul tornadic nu a provocat daune materiale mari, viteza de traversare fiind foarte mare.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: