Sentinţă finală la ÎCCJ în dosarul în care patronul Pomponio Alba Iulia, Luca Anversa, a fost judecat pentru instigare la şantaj

Sentinţă finală la ÎCCJ în dosarul în care patronul Pomponio Alba Iulia, Luca Anversa, a fost judecat pentru instigare la şantaj

Omul de afaceri Luca Anversa. Foto Adevărul

Punct final într-un dosar disjuns din cauza „Prostituate pentru VIP-uri“ în care a fost inculpat şi patronul Paomponio, italianul Luca Anversa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în 19 noiembrie sentinţa definitivă. Magistraţii au respins recursul formulat de procurorii DIICOT Alba Iulia.

“Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 19/A din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, privind pe inculpatul Răşinariu Ioan. Cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului. Onorariul cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în suma de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei”, se afirmă în minuta sentinţei pronunţată de ÎCCJ.

În dosar, la instanţa de fond (Tribunalul Alba) a fost judecat şi omul de afaceri Luca Anversa, patronul firmei Pomponio SA. Acesta şi alţi trei inculpaţi au au recunoscut faptele şi au solicitat judecarea după probele administrate în faza de urmărire penală.

Soluţia Curţii de Apel a rămas, astfel, definitivă şi executorie. Curtea de Apel a judecat apelul declarat de doi dintre inculpaţi: George Virgil Dura, judecat pentru trafic de minori şi Ioan Răşinariu, acuzat de instigare la şantaj. Situaţia juridică a omului de afaceri Luca Anversa, acuzat de instigare la şantaj, nu a mai fost pusă în discuţie, în condiţiile în care nici el şi nici procurorii nu au formulat apel la decizia pronunţată de Tribunalul Alba în decembrie 2011. La Tribunal, Luca Anversa a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, iar George Virgil Dura a primit 5 ani în regim de detenţie. Tot 1 an cu suspendare au primit şi Răşinariu şi un al patrulea inculpat, Viorel Gheorghe Toma. Curtea de Apel a redus pedeapsa aplicată lui Ioan Răşinariu la 4 luni de închisoare cu suspendarea executării. Procurorii DIICOT au contestat această decizie la ÎCCJ, dar recursul a fost respins.

Potrivit rechizitoriului George Virgil Dura recruta minore de la licee din Alba Iulia, pe care le droga şi le obliga să întreţină relaţii sexuale cu prietenii săi. Procurorii au reuşit să probeze patru fapte de trafic de minori în formă continuată. Tânărul mai este condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru tâlhărie.

De asemenea, firma Pomponio avea de recuperat de la diverşi clienţi suma de 4,47 milioane de lei. Pentru că nu a reuşit să îi determine pe aceştia să îi plătească banii, Anversa a apelat la serviciile „recuperatorilor“ Luca Anversa a mai fost condamnat la sfârşitul anului 2011, de Curtea de Apel Alba Iulia, la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional nestructurat, în dosarul „Pomponio“. Şi în acest caz italianul a recunoscut faptele. Faptul că cele două dosare s-au judecat concomitent şi că a colaborat cu procurorii recunoscând acuzaţiile i-au permis să scape de pronunţarea unei pedepse cu executare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: