Rechizitoriu DIICOT anulat după eliminarea interceptărilor din dosar. Trei inculpaţi au fost achitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Trei persoane din Alba au fost achitate după ce Tribunalul Alba a anulat probele privind supravegherea tehnică realizată cu sprijinul SRI, într-un dosar penal instrumentat de DIICOT – Structura Centrală.

Rechizitoriul a fost trimis instanţei în octombrie 2018 şi a fost precedat de o serie de percheziţii pe care le-au derulat procurori DIICOT, în noiembrie 2017, la Direcţia Silvică Alba şi o societate de prelucrare a lemnului din Munţii Apuseni. Au fost deferiţi justiţiei inginerul P. Mihai şi două persoane fizice, I. Florina şi R. Traian Constantin. Ultimii doi sunt acuzaţi de participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals în formă continuată (5 acte materiale, respectiv 11 acte materiale). Palamaru este judecat pentru complicitate la aceste infracţiuni. 

Inginerul avea atribuţii pe linia organizării licitaţiilor de atribuire masa lemnoasa şi ar fi indicat unor persoane interesate să obţină atestate pentru exploatare lemn, să consemneze date necorespunzătoare adevărului în documentele necesare obţinerii atestatelor. Firmele pentru care acesta a oferit consultanţă nu îndeplineau condiţiile legale pentru a beneficia de astfel de atestate. Procurorii ar fi obţinut, la percheziţie, mailuri cu sfaturile acestuia transmise către reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.

Procurorii DIICOT susţin în rechizitoriu că angajatul Direcţiei Silvice a furnizat informaţii detaliate cu privire la menţiunile false pe care urmau să le înscrie în documente (referitoare la personalul angajat şi la situaţia asigurării cu utilaje specifice pentru desfăşurarea activităţii de exploatare forestiera), informaţii cu privire la necesitatea aplicării pe documente şi a unei stampile a Primăriei, care să ateste în fals deţinerea utilajelor specifice, a transmis prin e-mail persoanelor interesate formulare-model sau formulare completate de el însuşi cu menţiuni false şi s-a ocupat personal de depunerea documentelor necesare atestării.

La puţin timp după ce dosarul a ajuns în instanţă, în februarie 2019, Tribunalul Alba a anulat toate mandatele de supraveghere tehnica realizate cu sprijinul SRI. Instanţă de judecata a admis excepţia invocata de doi inculpaţi şi a constatat „nulitatea absoluta a procedeului probator al punerii în executare a masurilor de supraveghere tehnica”. Sunt încheieri ale Tribunalului Alba din perioada ianuarie – aprilie 2013 prin care s-a autorizat în baza art. 911, 914, 915 din Vechiul Cod de procedura penala, interceptarea şi înregistrarea pentru 30 de zile a convorbirilor sau comunicaţiilor, înregistrarea audio-video în mediul ambiental. Judecata propriu zisa a cauzei a început în septembrie 2019.

Decizia judecătorului de camera preliminara, de îndepărtare a probelor, a fost luata în baza deciziei nr. 22/18.01.2018 a Curţii Constituţionale. Potrivit acestei decizii, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din C. pr. pen. şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsură în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de proba din dosarul cauzei.Dosarul a fost restituit procurorilor, care au fost nevoiţi să renunţe la aceste probe şi l-au retrimis în instanţă. 

În 18 ianuarie 2021, Tribunalul Alba a hotărât achitarea inculpaţilor pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penala ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestata la Curtea de Apel Alba Iulia.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Misterul aurului găsit de un căutător de fier vechi la groapa de gunoi din Aiud. Cum a fost ascuns de comunişti

Amenda primită de compania E.ON după ce a lăsat mii de consumatori din Alba Iulia fără gaze naturale

  

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite