Preşedintele PLUS Alba, despre liderul judeţean USR: „Deputatul Beniamin Todosiu este un mincinos“

Preşedintele PLUS Alba, despre liderul judeţean USR: „Deputatul Beniamin Todosiu este un mincinos“

Beniamin Todosiu (stânga) şi Mihai David (dreapta). În centru - primarul Gabriel Pleşa (USR)

Conflictul din interiorul Alianţei USR PLUS Alba este departe de a se fi rezolvat. Peşedintele PLUS îl face mincinos pe liderul USR.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihail David, preşedintele PLUS Alba, a reacţionat luni dimineaţă, într-un drept la replică, asta după ce în timpul unei conferinţe de presă susţinută sâmbătă, a declarat că Todosiu e liber să aibă orice opine vrea el. 
 
Scandalul a pornit după ce doi consilieri PLUS au votat în şedinţa Consiliului Local Alba Iulia de vineri, 26 februarie, alături de PNL pentru mandatarea primarului Gabriel Pleşa (USR) pentru semnarea contractului privind realizarea serviciului de transport călători cu STP SA. Au votat împotrivă sau s-au abţinut consilierii USR şi cei de la PSD. Cu cele două voturi PLUS, liberalii au obţinut majoritatea de care aveau nevoie pentru a impune primarului USR semnarea contractului menţionat.
 
Pleşa şi aleşii USR încearcă de circa 2 luni de zile să amâne şi chiar să anuleze acest contract pe care îl consideră păgubos pentru bugetul local, în condiţiile în care valoarea subvenţiilor anuale va depăşi 20 de milioane de lei.
 
”Deputatul Beniamin Todosiu este un mincinos”, aşa şi-a început preşedintele PLUS Alba, Mihail David, dreptul la replică, transmis presei şi promovat pe Facebook:
 
”Deputatul Beniamin Todosiu este un mincinos. Am scris de două ori această propoziţie şi de două ori am şters-o, nervos şi dezamăgit. Nu am şters-o pentru că e îmi e coleg de partid, ci pentru că mi-am dat seama că ideea în sine mă face să mă simt rău.
 
Am văzut astfel de apucături destul de des în alianţa noastră sau chiar la noi în partid. Nu sunt surprins, pentru că îmi dau seama că dincolo de bunele noastre intenţii rămân unele moravuri care s-au impus în societatea noastră. Dublul discurs, minciuna prin omisiune, sabotarea colegilor nu sunt străine în societatea în care trăim. E una dintre temele importante la care avem mult de lucrat în anii care vin. Le-am promis cetăţenilor că vom schimba politica din România.
 
În acelaşi timp, trebuie să le promitem colegilor noştri de partid că nu vom tolera comportamente lipsite de etică şi morală în propriile noastre organizaţii. Aşa că am şters ce scrisesem despre Beniamin Todosiu, pentru că îmi era ruşine de ruşinea lui şi de sentimentele pe care le-ar putea avea colegii noştri. A fost o ultimă încercare de a-i proteja reputaţia acestui deputat.
 
Beniamin Todosiu mi-a transmis că «are resursele necesare să mă denigreze dacă este nevoie». Îl invit să o facă, dar cu o singură condiţie: să fie transparent. Să plătească denigrarea mea, dar să ştie toţi colegii pe ce a cheltuit banii, ca să nu uite că am promis să fim transparenţi. În raportul de activitate să treacă suma cheltuită la capitolul: bani pentru denigrarea lui Mihail David, colegul meu de la PLUS Alba. În rest, mă lasă rece emoţiile şi dorinţele sale personale, nu îmi e teamă de niciun fel de ameninţare, pentru că de partea mea este adevărul.
 
Totuşi, asta nu înseamnă că nu regret situaţia în care ne găsim şi că trebuie să fac această declaraţie din motive de campanie internă ale unuia sau altuia, indiferent cine e el.
   
David şi Todosiu, în vremurile bune ale Alianţei USR PLUS
 
Beniamin Todosiu lansează atacuri false la adresa colegilor săi şi spune că noi, cei de la PLUS, ne batem joc de cetăţenii din Alba Iulia. De ce crede el asta? Pentru că cei care sunt consilieri locali PLUS au votat pentru mandatarea primarului Gabriel Pleşa să semneze contractul cu compania de transport care a câştigat o licitaţie publică pe baza unui caiet de sarcini aprobat de Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, licitaţie care nu a fost contestată în instanţă. Astfel nu am ajuns în situaţia foarte probabilă în care din data de 10 martie municipiul putea rămâne fără transport în comun.
 
Dacă Beniamin Todosiu îşi închipuie că va folosi Alianţa şi viitorul partid cum îl taie pe el capul, punând în pericol oraşul şi locuitorii săi, iar noi o să stăm şi o să privim doar pentru că el e parlamentar din partea noastră, îmi e teamă că face confuzie între principii şi interese.
 
Pentru cine nu ştie, Beniamin Todosiu este deputat de Alba şi Preşedintele Filialei Judeţene USR. Poate e stresat de apropiatul proces de fuziune, poate i se pare că e bine să îşi atace necolegial colegii de Alianţă, viitori colegi de partid. Oricum ar fi, de dragul efortului meu şi al celor cu care am muncit în anii aceştia, nu mă las intimidat de astfel de apucături. Şi nu îmi e teamă că se va supăra cineva pentru că am spus adevărul.
 
Am venit la PLUS ca să muncesc pentru cetăţenii oraşului şi judeţului meu, nu să fac combinaţii şi să trag sfori pentru o funcţie. Adevărul bate funcţia şi aşa îmi răpeşte munca la partid mai tot timpul pe care aş putea să îl dedic celor dragi, aşa că ar fi ruşinos să îi şi mint despre ce se întâmplă în politică.
 
Şi din acest motiv nu accept comportamente lipsite de etică şi decenţă cum a fost cel al lui Beniamin Todosiu”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările