Judecătoria Alba Iulia infirmă clasarea unor dosar cu acuzaţii de malpraxis. Cum a murit în 2013 un copil cu o boală rară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă penală ce vizează decesul unui băiat în vârstă de 12 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba nu este finalizată nici după 6 ani. A existat o trimitere în judecată în 2016, dar dosarul a revenit la Parchet unde s-a dispus clasarea cauzei.

Părinţii copilului au contestat ordonanţa procurorilor şi au obţinut reluarea cercetărilor.  În acest dosar sunt vizaţi medici de la Spitalul Judeţean care au fost cercetaţi de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. Dosarul a fost trimis în judecată în 2016, dar judecătorii de cameră preliminară au decis că actul de sesizare nu este corect întocmit şi au dispus returnarea rechizitoriului către Parchet pentru reluarea şi completarea cercetărilor.

Tragedia care face obiectul acestui dosar a avut loc în aprilie 2013. Raul Onea, un băiat în vârstă de 12 ani, a murit în spitalul din Alba Iulia ca urmare a unei grave culpe medicale. După aproape 3 ani de la momentul retrimiterii cauzei la procurori, în martie 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a decis clasarea dosarului. Părinţii copilui decedat au contestat în instanţa ordonanţa Parchetului şi au avut câştig de cauză ca urmare a unei decizii definitive pronunţate la Judecătoria Alba Iulia, în 8 ianuarie 2020.

”Desfiinţează soluţia de clasare adoptată prin ordonanţa nr. 1570/P/2013 din data de 29.03.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, menţinută prin ordonanţa nr. 65/II/2/2019 din data de 05.06.2019 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi trimite cauza la procuror pentru continuarea cercetărilor în cauză, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, se precizează în minuta deciziei instanţei.

Raul Onea suferea de o malformaţie genetică destul de gravă, sindromul Marfan. Este vorba despre o boală determinată de mutaţii ale genei FBN1 ce afectează ţesutului conjunctiv, fapt ce duce la afectarea ochilor, sistemului cardio-vascular şi a scheletului osos, determinând o creştere necontrolată în înălţime. Băiatul avea la 12 ani o înălţime de circa 1,96 metri. În data de 2 aprilie 2013, copilului i s-a făcut rău la şcoală, acuzând dureri în piept după ce a urcat scările pentru a ajunge la sala de clasă. A fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul din Alba Iulia, a fost consultat de medicul pediatru din cadrul UPU şi internat în secţia de pediatrie. După-amiaza, durerile în piept ale băiatului au revenit, aşa că mama acestuia a solicitat intervenţia unui cardiolog, care însă nu s-a prezentat. Seara, băiatul a decedat în spital în urma unui stop cardio-respirator.

După înmormântarea băiatului, părinţii acestuia au depus o plângere penală, în care au acuzat săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă. 

Citiţi şi:

 

FOTO Paradisul din Apuseni neştiut de orăşeni. „Meşteşugul caselor tradiţionale româneşti merită păstrat“

 

FOTO Cum se distruge patrimoniul de la Roşia Montană. Construcţii monument istoric, ţinute în picioare cu ajutorul grinzilor din lemn

 

Ce înseamnă nivelul de decibeli al aparatelor din locuinţă. Cât trebuie să fie indicele zgomotului pentru a nu deranja

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite