Interdicţie de 10 ani pentru folosirea cianurilor în minerit. Punct de vedere al Guvernului transmis Parlamentului

Interdicţie de 10 ani pentru folosirea cianurilor în minerit. Punct de vedere al Guvernului transmis Parlamentului

Cariera fostei exploatări miniere de stat de la Roşia Montană

Guvernul a adoptat miercuri Punctul de vedere cu privire la iniţiativele legislative referitoare la interzicerea mineritului cu cianuri, inclusiv la Roşia Montană. Executivul susţine instituirea unui moratoriu pe 10 ani, privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argentiferă, cu clauză de revizuire după cinci ani, sub condiţia unui studiu de impact.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Guvernul susţine instituirea unui moratoriu privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argentiferă pentru o perioadă de zece ani, cu o clauză de revizuire după cinci ani, sub condiţia derulării unui studiu de impact economico-social şi de mediu, precum şi un studiu tehnic privind atât tehnologiile existente, cât şi cele alternative cianurării”, se precizează în punctul de vedere al Executivului faţă de cele două iniţiative legislative privind interzicerea mineritului cu cianuri.
 
“Guvernul a făcut un punct de vedere echilibrat, de care sperăm că Parlamentul va ţine seama”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.Acest moratoriu practic va crea premisele pentru ca autorităţile publice să aibă posibilitatea stabilirii cu certitudine a acelor proiecte care, dincolo de eventuala profitabilitate comercială, nu ar afecta iremediabil alte interese legitime de ordin public, potrivit sursei citate.
 
Iolu a precizat că în acest moment legislaţia României este în acord cu legislaţia europeană, în ceea ce priveşte această tehnologie şi cu punctul de vedere al Comisiei Europene. „Prevederile Uniunii Europene aplicabile folosirii cianurii în minerit creează unul dintre cele mai restrictive regimuri din întreaga lume şi e suficient reglementat să protejeze sănătatea umană şi mediul înconjurător”, a arătat acesta.
 
Prin urmare, sunt necesare următoarele măsuri:
– instituirea acestui moratoriu privind utilizarea tehnologiei bazate pe cianură în prelucrarea minereurilor auro-argentifere, în vederea lansării şi derulării unui program naţional de cercetare-dezvoltare, pentru identificarea de noi tehnologii de exploatare şi derularea analizelor de impact, necesare în adoptarea de decizii de autorizare a investiţiilor în domeniul mineritului auro-argentifer, care să corespundă unei perspective integrate, care să reflecte toate interesele legitime de ordin public, nu doar cele de natură comercială.
Practic, Guvernul amână pe 10 ani orice investiţie în exploatarea auro-argentiferă, pentru a fi găsite metode alternative mineritului cu cianuri.
 
“În acest moment, nicio exploatare auro-argentiferă nu are autorizare de mediu, deci nu se face exploatare”, a precizat Iolu. Punctul de vedere al Guvernului a fost transmis Parlamentului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: