FOTO VIDEO Alimente expirate, spaţii murdare şi neîncălzite la căminele de bătrâni ale Congregaţiei ”Sf. Iosif” din Alba Iulia

FOTO VIDEO Alimente expirate, spaţii murdare şi neîncălzite la căminele de bătrâni ale Congregaţiei ”Sf. Iosif” din Alba Iulia

Echipa de control a descopereit condiţii insalubre la cele două cămine de bătrâni

Reprezentanţi ai unor instituţii publice din Alba Iulia, au efectuat luni, 28 aprilie, sub coordonarea Prefecturii, o activitate de control la aşezămintele sociale aparţinând Fundaţiei Congregaţiei „Sfântul Iosif”. Este vorba despre două cămine pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, unde sunt îngrijiţi 52 de bătrâni, respectiv de cantina asociaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, au fost verificate Căminul pentru Persoane Vârstnice situat pe strada Aurel Vlaicu, cu 37 beneficiari, Căminul pentru Persoane Vârstnice situat pe strada Barbu Lăutaru cu 15 beneficiari şi cantina Congregaţiei, toate din Alba Iulia. Potrivit Instituţiei Prefectului, au fost identificate mai multe probleme, una dintre acestea fiind modul cum se prepară şi se depozitează hrana beneficiarilor. În timpul controlului s-a descoperit alimente cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, Căminul pentru Persoane Vârstnice situat pe strada Aurel Vlaicu nu deţine autorizaţie sanitar veterinară, cu toate că se prepară mâncare zilnic în această unitate. În plus, medicamentele sunt depozitate în condiţii improprii, în acelaşi spaţiu cu instrumentele de scris, acte ale beneficiarilor. Alte deficienţe descoperite cu ocazia activităţii de control: 
 
Congregaţia nu are stabilit prin decizie a forului superior un cost lunar/beneficiar;
Nu există probe alimentare, nu se elaborează meniu zilnic de hrană cu stabilirea caloriilor;
Nu este stabilită suma alocaţiei zilnice de hrană/beneficiar;
Existenţa spaţiilor, în marea lor majoritate murdare şi urât mirositoare;
Dormitoarele nu sunt încălzite, beneficiarii fiind gros îmbrăcaţi şi acoperiţi cu pături şi plapume;
Nu există personal specializat pentru activitatea de preparare a mesei;
Nu există elaborate evaluări psihologice şi medicale;
Nu există dosare constituite, decât foi volante;
Nu există o evidenţă a sumelor de întreţinere plătite de beneficiari sau aparţinători. 
 
„Am rămas neplăcut impresionat de modul în care se prepară şi de se depozitează mâncarea beneficiarilor. Am avut discuţii cu persoanele responsabile cu activitatea acestor unităţi sociale şi le-am cerut ca în cel mai scurt timp posibil să remedieze deficienţele constatate. Eu sunt de principiul de a nu aplica imediat sancţiuni, ci de a lăsa un termen de remediere şi ulterior, dacă acesta nu se respectă, bineînţeles că vor fi aplicate sancţiuni în consecinţă” a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

 
Prefectul a emis un ordin de constituire a unor echipe mixte formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Agenţiei Pentru Prestaţii şi Inspecţie Sociala Alba, Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei Sanitar Veterinare, care vor verifica începând de săptămâna viitoare toate căminele de bătrâni de pe raza judeţului Alba. 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: