FOTO Pe ce cheltuie CFR 1,8 miliarde de euro pentru ca trenurile să poată circula cu 160 km/h. Stadiul lucrărilor între staţiile Simeria şi Sighişoara

FOTO Pe ce cheltuie CFR 1,8 miliarde de euro pentru ca trenurile să poată circula cu 160 km/h. Stadiul lucrărilor între staţiile Simeria şi Sighişoara

Pe lângă modernizarea liniilor, proiectul prevede şi investiţii la 15 staţii şi 19 puncte de oprire

În Transilvania, între Simeria şi Sighişoara, se derulează de mai mulţi ani lucrări importante privind modernizarea căii ferate. La finalizarea investiţiei se preconizează o viteză de circulaţie a trenurilor de până la 160 de kilometri pe oră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Programele de reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare aflate în execuţie pe tronsonul Simeria – Sighişoara acoperă toate specialităţile de lucrări feroviare (linii, peroane, instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului, gări, puncte de oprire, poduri, podeţe, tuneluri, pasaje pietonale, treceri la nivel şi substaţii de tracţiune).
 
Potrivit CFR Infrastructură, obiectivul general al acestor investiţii este  asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului IV Paneuropean (ramura nordică), îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar, sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă şi introducerea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2. Media vitezei pe calea ferată la nivelul anului trecut a fost de aproximativ 48 km/h pentru trenurile de pasageri şi puţin sub 30 km/h pentru garniturile de marfă.
 
Stadiul lucrărilor la mijlocul lunii iulie 2017:
 
FCC-ALPINE-AZVI (lot 1: Sighişoara-Aţel): 76,30%
FCC-ALPINE-AZVI-STRACO (lot 2 : Aţel-Micăsasa): 73,75%
AKTOR-ARCADA (lot 3 Micăsasa- Coslariu): 97,3%
PIZZAROTI (lot 4: Coşlariu -Vinţu de Jos ): 78,16% 
SWIETELSKY-STRABAG-ALSTOM (Vinţu de Jos-Simeria): 74,53%
Semnalizare ERTMS Sighişoara- Simeria: ALSTOM 40% pe Coşlariu Simeria
Semnalizare ERTMS Sighişoara- Simeria: ALSTOM 57% pe Coşlariu Sighişoara
 
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 1,8 miliard ede euro. Singurul lot care ar putea fi finalizat în 2017 este cel dintre localităţile Micăsasa (Sibiu) şi Coşlariu (Alba). Lucrările de modernizare la calea ferată înaintează greu. Doar pe un segment din judeţul Alba, se lucrează de şase ani şi încă nu sunt garanţii că şantierul va fi gata în acest an. La 33 de kilometri de cale ferată, între localităţile Vinţu de Jos şi Coşlariu din judeţul Alba, italienii de la Pizzarotti lucrează de şase ani şi nu sunt garanţii că muncitorii vor termina anul acesta treaba. Italienii au gata mai puţin de 80% din lucrare. Şanse ca viteza trenului să crească până la finalul lunii decembrie la 160 de kilometri la oră au mai puţin de 40 de kilometri de cale ferată, mai exact, segmentul dintre Coşlariu şi Micăsasa. Lucrările pe întregul tronson trebuiau să fie gata de  
 
 
Pe acest tronson sunt în execuţie reabilitarea a aproximativ 174 km de cale ferată dublă, modernizarea a 15 staţii de cale ferată şi a 19 puncte de oprire, peste 240 poduri/podeţe/tuneluri feroviare, 92 de peroane şi copertine şi 4 substaţii de tracţiune. CFR SA a structurat finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii feroviare în regiunile din Vestul şi Centrul României (judeţele Alba, Hunedoara, Mureş şi Sibiu) în două faze (faza I co-finanţată de UE în cadrul perioadei 2007-2013 şi faza a II-a implementată în cadrul perioadei de programare 2014-2020), deciziile de continuare a finanţării pentru faza a II-a fiind transmise de Comisia Europeană la începutul acestui an. 
 

 
citeste totul despre: