Dosarul tinerilor din Blaj acuzaţi de proxenetism: patru inculpaţi eliberaţi din arest. Cristian Boitor rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase tineri arestaţi preventiv pentru constituire grup infracţional organizat, proxenetism şi spălarea banilor au fost prezentaţi miercuri la Curtea de Apel Alba Iulia pentru confirmarea mandatelor. Instanţa de judecată a decis menţinerea în arest a doi dintre aceştia, iar patru au fost eliberaţi cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţiile formulate de inculpaţii Cristian Boitor şi Valentin Dan Şarlea pentru care a rămas definitivă măsura arestării preventive pentru 30 de zile dispusă de instanţa de fond, Tribunalul Alba.

Cu privire la ceilalţi 4 inculpaţi, Laszlo Daniel Szabo, Sabău Vasile Florin Ungurean, Constantin Daniel Boitor şi Marius Vasile Borcea Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţiile formulate în cauză, a dispus punerea de îndată în libertate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. 

Şase persoane au fost arestate preventiv sâmbătă, 5 martie, la Tribunalul Alba în dosarul de proxenetism şi trafic de persoane cu 32 de victime, instrumentat de BCCO şi DIICOT Alba Iulia, Printre acestea se află şi liderul grupării, Cristian Boitor, un afacerist de 35 de ani din Blaj. Pe lângă Sorin Cristian Boitor au mai fost arestaţi pe o perioadă de 30 de zile fratele acestuia, Constantin Daniel Boitor şi alţi patru inculpaţi: Valentin Dan Şarlea, Laszlo Daniel Szabo, Sabau Vasile Florin Ungurean şi Marius Vasile Borcea. 

Cei şase sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism internaţional şi spălare de bani. Pe numele lui Constantin Daniel Boitor a fost emis mandat de arest în lipsă, acesta aflându-se în Germania, vineri, la momentul percheziţiilor. În total, în dosar, sunt cercetate 25 de persoane, restul fiind cercetate în stare de libertate. Numărul victimelor care au fost exploatate de membrii grupării este de 32.

În cursul zilei de vineri, 4 martie, au fost efectuate 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj din judeţul Alba şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au realizat 5 percheziţii în locaţii din zona Augsburg.  ”În fapt, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2001, membrii grupării infracţionale ar fi racolat tinere, cu o situaţie materială precară, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia în ţări precum Italia, Germania, Austria şi Belgia. În timp, activitatea infracţională a grupării s-a mutat, în principal în Germania, zona Ausburg. 

lider grupare proxenetism alba

Foto: Dorin Ţimonea

Multe dintre fetele exploatate au devenit, în timp, dependente emoţional de proxeneţi, fiind într-o perpetuă stare de temere faţă de aceştia şi rămânând sub controlul lor perioade îndelungate de timp, membrii grupării recurgând la constrângerea fizică şi emoţională. În ultimii ani, liderul grupării ar fi efectuat investiţii în afaceri imobiliare, banii proveniţi din trafic de persoane şi proxenetism internaţional fiind introduşi într-o afacere aparent legală. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că sumele de bani obţinute, prin aceste procese de spălare bani, se ridică la 2.395.988 de lei şi 183.758 de euro”, se afirmă într-un comunicat de presă al BCCO Alba Iulia. 

Citiţi şi:

Grupare de proxeneţi care exploata prin prostituţie 32 de tinere în străinătate, anihilată de BCCO şi DIICOT Alba Iulia

Cine este liderul grupării de proxeneţi anihilate în Alba: afaceri imobiliare la Cluj, maşini de lux şi destinaţii exotice

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite