Cum au murit cei şapte episcopi greco-catolici martiri care sunt beatificaţi de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Cum au murit cei şapte episcopi greco-catolici martiri care sunt beatificaţi de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Punctul culminant al vizitei istorice pe care Papa Francisc o realizează în România este, fără îndoială, evenimentul de pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Şapte episcopi greco-catolici care au murit în urma prigoanei securităţii comuniste sunt beatificaţi duminică, 2 iunie, de către Suvernaul Pontif.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei şapte episcopi greco-catolici martiri sunt Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Odată cu interzicerea cultului greco-catolic de către comunişti, în 1948, refuzul episcopilor greco-catolici de a trece la Biserica Ortodoxă s-a soldat cu persecuţii şi, în cazul unora dintre ei, moartea în temniţele comuniste.
 
În data de 5 aprilie 2018, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici a anunţat predarea lucrării Positio super martyrio la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, lucrare conţinând documentaţia necesară argumentării martiriului celor şapte episcopi. Acest studiu în două volume, însumând 1900 de pagini, sintetizează în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă, mărturia şi jertfa episcopilor greco-catolici care, în faţa persecutorului comunist, au preferat moartea decât să-şi trădeze credinţa lor catolică.
 
 
Episcopul Vasile Aftenie a fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic. Aflându-se în lagărul de la Căldăruşani, la 25.05.1949 a fost despărţit de ceilalţi episcopi şi a fost încarcerat la Bucureşti, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i monteze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivaţie a arestării, cea religioasă. În urma violenţelor fizice şi psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25.03.1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul” închisorii Văcăreşti, a murit după alte 45 de zile, la 10.05.1950. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securităţii. Osemintele sale au fost deshumate la 12.05.2010, fiind momentan depuse în Biserica „Bunavestire” (Acvila) din Bucureşti. 
 
 
Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhului ortodox din comuna Dragoslavele, apoi în lagărul organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani. În 1950 a fost transferat în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deşi s-a îmbolnăvit grav din pricina condiţiilor de viaţă de acolo, n-a primit niciun fel de îngrijire medicală şi a murit la 11.07.1952, în celula 44, înconjurat de fraţii săi întru episcopat. A fost înmormântat în Cimitirul oraşului de pe strada Rodnei din Sighet, mormântul său fiind necunoscut.
 
 
Episcopul Ioan Suciu a fost arestat pentru a treia oară, la 27.10.1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. La 10.05.1949, Securitatea l-a ridicat din lagărul organizat la mănăstirea Căldăruşani şi l-a dus la Bucureşti, la Ministerul de Interne. Ştiind clar că nu-şi va renega credinţa catolică, Securitatea l-a maltratat în anchete dure în încercarea de a-l implica într-un proces politic. La 26.10.1950 a fost transferat la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deşi suferea de colită cronică, nu a primit regim alimentar adecvat, şi nici îngrijiri medicale, murind de foame în celula 44, la 27.06.1953, înconjurat de fraţii săi în episcopat. A fost înmormântat în „Cimitirul Săracilor” de la Sighet, iar mormântul său a rămas necunoscut.
 
 
Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici şi cu alţi 25 de preoţi cu responsabilităţi în eparhiile lor, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În lagărul de la Căldăruşani a fost consacrat în secret episcop la 25.04.1949, prin mandat venit de la Nunţiatura Apostolică; şi-a oferit atunci viaţa pentru Papa. Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat în 25.05.1950 la închisoarea cu condiţii de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condiţiilor de viaţă existente acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea şi PS Adalbert Boros. A fost îngropat în „Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.
 
 
Episcopul Ioan Bălan a fost arestat la 29.10.1948, odată cu ceilalţi episcopi români uniţi, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, în conformitate cu planul sovietic de „lichidare” a Bisericii sale, a fost încarcerat în închisoarea cu condiţii de exterminare de la Sighet, între 1950 şi 1954. După aşa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, cei trei episcopi greco-catolici supravieţuitori ai Sighetului, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan şi PS Alexandru Rusu, au fost plasaţi în Domiciliu Obligatoriu (D.O.). De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioşii greco-catolici să-şi declare public apartenenţa confesională şi a susţinut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate.
 
Începând din august 1956, a fost izolat de ceilalţi episcopi şi plasat în D.O. la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viaţă. Până în ultima clipă, a fost supus la nenumărate presiuni pentru a renega comuniunea cu urmaşul lui Petru, Papa Romei, şi credinţa catolică. La 7.07.1959 şi-a pierdut de două ori cunoştinţa. A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat; acest lucru i-a grăbit moartea, survenită la 4.08.1959. A fost înmormântat sub controlul Securităţii la Cimitirul Bellu din Bucureşti. În aşteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate la 8.10.2013, fiind depozitate în Catedrala din Lugoj.
 
 
Episcopul Alexandru Rusu a fost arestat în dimineaţa zilei de 29 octombrie 948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. Între 1950 şi 1954 a fost încarcerat la închisoarea din Sighet, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici. După aşa-zisa eliberare din închisoare la 4.01.1955, ce a avut loc cu ocazia unei scurte perioade de „destalinizare” (1955-1956), a fost plasat în Domiciliu Obligatoriu (D.O.) împreună cu ceilalţi doi episcopi supravieţuitori ai Sighetului (PS Ioan Bălan şi PS Iuliu Hossu), la mănăstirea Curtea de Argeş, apoi la mănăstirea Ciorogârla, iar la 13.08.1956 a fost transferat singur în D.O. la mănăstirea Cocoş. A fost rearestat la 30.12.1956. După un proces stalinist la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de înaltă trădare.
 
Cei trei episcopi supravieţuitori ai Sighetului susţinuseră împreună reorganizarea în clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice şi îi încurajaseră pe credincioşii greco-catolici să se manifeste pentru a convinge autorităţile de existenţa lor. În acest context, decizia de condamnare pe viaţă episcopului Rusu a fost luată pentru a teroriza populaţia greco-catolică şi pe ceilalţi doi episcopi rămaşi în D.O. (PS Ioan Bălan şi PS Iuliu Hossu). Timp de şase ani şi jumătate PS Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Piteşti, Dej). În urma condiţiilor de acolo (lipsă de apă, de aer, miros, alimentaţie precară, statul în picioare, pedepse, frig, lipsă totală de igienă), a murit de septicemie la 9.05.1963, în „spitalul” închisorii de la Gherla. A fost înmormântat în cimitirul închisorii, iar mormântul său nu a putut fi identificat până astăzi.
 
 
Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu ceilalţi episcopi români uniţi, în cadrul prigoanei staliniste dezlănţuite împotriva Bisericii Greco-Catolice. Între 1950 şi 1954, a fost întemniţat la închisoarea din Sighet, în urma refuzului său repetat de a-şi părăsi Biserica. După aşa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, a fost dus în Domiciliu Obligatoriu în două mănăstiri ortodoxe, împreună cu ceilalţi doi episcopi supravieţuitori ai închisorii din Sighet. Între 1955-1956, perioada „destalinizării ezitante”, i-a încurajat pe credincioşii greco-catolici să-şi declare public apartenenţa confesională şi a susţinut reorganizarea structurilor Bisericii Greco-Catolice în clandestinitate.
 
Începând din august 1956, a fost izolat în Domiciliu Obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani vreme de aproape 14 ani. Acolo a fost supus până la sfârşitul zilelor sale unor continue presiuni şi umiliri care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu Urmaşul lui Petru şi credinţa catolică. În 1969 a fost făcut cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea. În timpul vizitei trimisului papal, Giovanni Cheli, episcopul Hossu i-a cerut respectuos Papei să accepte ca el să-şi continue lucrarea pentru Biserică în ţară şi să nu fie numit cardinal câtă vreme Biserica sa era persecutată.
 
La 7 mai 1970 şi-a pierdut de mai multe ori cunoştinţa. Din pricina condiţiilor severe de izolare, familia sa nu a fost înştiinţată, iar spitalizarea s-a făcut cu o săptămână de întârziere, nelăsându-i-se nicio şansă de restabilire. A murit la spitalul Colentina din Bucureşti la 28 mai 1970. A fost înmormântat a doua zi după deces la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. La 7.03.2019 s-a desfăşurat procedura de deshumare a osemintelor sale. O parte din oseminte au rămas în acelaşi mormânt, cealaltă parte fiind transferată în Eparhia sa de Cluj-Gherla. (Sursa: e-communio.ro)
 

Citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: