Confesiunile unei prostituate. A început audierea inculpaţilor din dosarul proxeneţilor internaţionali „lover-boy“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O prostituată trimisă în judecată de procurori DIICOT Alba Iulia în dosarul proxeneţilor internaţionali ”lover boy” a fost auduată luni, 18 martie 2019, la Tribunalul Alba.

Tribunalul Alba a început audierea inculpaţilor în dosarul de criminalitate organizată formată din 15 inculpaţi din zona municipiului Blaj trimis în judecată, în iunie 2017, de Serviciul Teritorial DIICOT Alba Iulia. La teremenul din 18 martie al procesului a dat o declaraţie în faţa instanţei inculpata Fieraru Ştefania Luminiţa, trimisă în judecată pentru proxenetism şi aderarea la gruparea infracţională organizată. Femeia a declarat că a practicat prostituţia încă din 2004, când era în Italia la Bologna, unde era ”susţinută” de un proxenet din Craiova.

Aceasta a mai spus că în anul respectiv l-a întâlnit pe Boitor Ioan Cristian Sorin, despre care DIICOT susţine că era liderul grupării de proxeneţi, iar după circa 2 săptămâni a revenit în România. Ulterior, în ţară, i-a făcut cunoştinţă acestuia cu o tânără, după care au plecat în Italia împreună cu Boitor, care s-a oferit să le ducă pe acestea cu maşina la rugămintea Ştefaniei. Inculpata a răspuns negativ la orice întrebare a judecătorului sau procurorului prin care l-ar fi incriminat pe Boitor, susţinând că nu a practicat prostituţia pentru el, nu a strâns bani de la alte prostituate pentru a-i preda acestuia şi nici nu a căutat prostituate care să lucreze pentru el. 

Imagine indisponibilă

Boitor Cristian Ioan Sorin în 2016, la momentul destructurării grupării de către DIICOT şi BCCO

Pe lângă Italia, Fieraru Ştefania Luminiţa a mai practicat prostituţia în Belgia, Germania, Austria şi Luxembourg. În Belgia a fost în perioada 2008 - 2009. A recunoscut că, în Belgia, s-a întâlnit, la un moment dat, cu Boitor Ioan Cristian Sorin, care a dus-o cu maşina de la hotel până la stabilimentul unde practica prostituţia, dar a completat că l-a rugat pe acesta să facă acest gest pentru că nu avea cu ce să meargă. Întrebată despre relaţia cu alte prostituate, devenite victime ale proxeneţilor, femeia a spus că pe unele le cunoştea, iar pe altele nu. Una dintre aceste prostituate a dat o declaraţie anchetatorilor împotriva ei, acuzând-o de fapte care au legătură cu activitatea grupării. Femeia a răspuns că acea declaraţie ar fi fost determinată de faptul că i-a dat persoanei respective împrumut suma de 2.000 de euro.

Prietenă cu aşa-zisul lider al grupării de proxeneţi

Fieraru Ştefania Luminiţa a mai fost întrebată despre o convorbire telefonică între ea şi omul de afaceri Boitor Ioan Cristian Sorin, legat de o femeie care ar fi fost respinsă pentru angajare la un club de lux. Aceasta a declarat că respectiva convorbire se referea la o angajare într-un restaurant a unui club de lux, respingerea fiind pe motivul că aceasta ar fi fost de etnie romă. Ştefania a şi detaliat felul în care o femeie era selectată pentru a practica prostituţia în ţările în care această ocupaţie este legiferată: fata interesată se prezintă la recepţia locaţiilor în care se practică prostituţia legal şi, dacă are un aspect plăcut, este angajată. Inculpata a mai fost întrebată dacă ar avea cunoştinţe despre o grupare organizată care se ocupa cu proxenetismul internaţional şi dacă Boitor ar fi fost recunoscut ca lider al respectivei grupări. Ştefania a răspuns, la fel ca la întrebările anterioare, că nu are cunoştintă despre aşa ceva. A completat că nu mai practică prostituţia de circa 4 ani, moment care poate coincide cu demararea cercetărilor în acest dosar. De asemenea, a mai spus că relaţia sa cu Boitor Ioan Cristian Cosmin a fost şi este una de prietenie.

Acuzaţiile procurorilor DIICOT

Gruparea a fost destructurată în martie 2016, când poliţişti de la BCCO Alba Iulia şi procurori DIICOT au efectuat un număr de 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj din judeţul Alba şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au realizat cinci percheziţii la locuinţe din zona oraşului Augsburg. Au fost trimişi în judecată, în final, un număr de 15 inculpaţi. Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit definitiv, în 30 octombrie 2018, legalitatea sesizării instanţei de judecată şi a modului în care au fost administrate actele de urmărire penală. Potivit DIICOT, liderul grupării, Boitor Ioan Cristian Sorin, a început să aibă preocupări pe linia proxenetismului internaţional, acţionând pe relaţia România (de unde proveneau fetele) - Italia (unde se practica prostituţia) în perioada anilor 2001 - 2002. Boitor este acuzat în acest dosar că a săvârşit fapte de proxenetism faţă de 24 de tinere, dintre care 3 minore. În perioada anilor 2002-2004, acesta l-a atras în această afacere infracţională şi pe fratele său mai mic precum şi pe un prieten de-al său din Blaj. Ulterior, potrivit procurorilor, au aderat şi alte persoane din Alba, constituind practic o grupare infracţională organizată specializată în comiterea de infracţiunilor de proxenetism internaţional şi spălare de bani, grupare cunoscută în zona Blajului, la nivelul comunităţii sub numele de ”fraţii Boitor”. 

”Gruparea infracţională a acţionat în principal pe ruta România – Italia, în sensul că fetele recrutate din România, iniţial din zona municipiului Blaj, apoi şi din alte zone ale ţării, au fost exploatate sexual în Italia, în principal în zona oraşelor Modena şi Bologna. De-a lungul timpului în vederea obţinerii unor câştiguri mai mari, gruparea a acţionat şi în alte state, plasând fete la prostituţie în Belgia, în perioada anilor 2008-2009, în capitala Bruxelles, în Luxemburg în cursul anului 2011, precum şi în ultimii ani în Germania şi Austria. De asemenea membrii grupării au plasat fete pentru prostituţie şi în Franţa, la începutul anului 2013. În Germania, membrii grupării infracţionale au acţionat în principal în zona oraşului Augsburg, unde liderii acesteia şi-au achiziţionat fiecare câte un apartament. Rechizitoriul întocmit de procurori DIICOT Alba Iulia indică obţinerea ilegală de către inculpaţi, în urma comiterii infracţiunilor, a sumelor de 2.395.988 de lei, respectiv 183.758 de euro.

Citiţi şi:

 

FOTO Povestea tinerilor români care vor să construiască un orfelinat în Tanzania: „Am găsit o mână de copii fără speranţă“

 

Scrisoarea unui deţinut îndrăgostit de psihologul închisorii: „O să plăteşti scump, frumoasă cu chip de zână!“

 

Regulile nescrise ale muntelui transmise de generaţii. Care trebuie să fie „unitatea de măsură“ a unui grup de turişti

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite