Bărbatul care a vrut să-şi ucidă soţia şi fiica a primit mandat de arestare. Era evacuat din locuinţă pentru 6 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a fost prima sesizată de agresiunea ce a avut loc în locuinţa din Sebeş
Poliţia a fost prima sesizată de agresiunea ce a avut loc în locuinţa din Sebeş

Bărbatul din Alba care a încercat să-şi omoare soţia şi fiica a primit mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Agresiunea şocantă a avut loc în seara zilei de 30 decembrie 2021. Bărbatul în vârstă de 44 de ani avea ordin de restricţie pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 octombrie 2021.

Printr-o decizie a Judecătoriei Sebeş, Mircea Horhat avea interdicţie să se apropie de soţie şi cei trei copii ai săi şi a fost evacuat din locuinţa familiei pentru o perioadă de 6 luni ca urmare a comportamentului agresiv asupra membrilor familiei sale.

„Dispune obligarea pârâtul Horhat Mircea la păstrarea unei distanţe de minim 200 m faţă de reclamantă şi faţă de membrii familiei, respectiv faţă de de minorii (...), faţă de domiciliul acestora, faţă de locurile pe care le frecventează aceştia în mod frecvent, faţă de unităţile de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, precum şi faţă de Clubul Sportiv unde se antrenează minora (...), pentru o perioadă de 6 luni. Interzice intimatului orice contact, telefonic inclusiv prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu petenta şi minorii”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Sebeş, din 1 octombrie.

În seara zilei de 30 decembrie, acesta a revenit în locuinţa familiei şi le-a atacat cu un cuţit pe soţia de 34 de ani şi fiica în vârstă de 16 ani. Cele două au fost rănite grav şi au fost transportate la spital. Mama şi fiica s-au luptat pentru viaţa lor astfel încât şi bărbatul a fost rănit, tot cu un obiect ascuţit.

Agresorul a primit mandatul de arest pentru infracţiunea de tentativă de omor fiind internat în spital, acesta urmând a fi pus în aplicare la momentul la care va fi externat.

Vă mai recomandăm:

 

Frauda „Astoria” rămâne nepedepsită în justiţie. Niciun vinovat pentru paguba de peste 2,5 milioane de euro

 

Cui aparţine vina majoră în cazul morţii unei fetiţe lovite cu maşina. Şoferul, responsabil doar un sfert

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite