FOTO Călător în Ţara Dornelor, ţinutul unde timpul încă are răbdare

FOTO Călător în Ţara Dornelor, ţinutul unde timpul încă are răbdare

Ţinuturile Dornelor fascinează orice suflet sensibil; Foto: Alexandra Şerban

Ţara Dornelor este, de fapt, acea Românie autentică pe care toţi o caută, măcar în cuvântări orale, care e la fel de vie ca oricând şi care confirmă, încă, vorbele lui Blaga, că veşnicia s-a născut la sat

Ştiri pe aceeaşi temă

Ţara Dornelor e acel colţ de Românie care, singur, fără niciun artificiu, ar putea fi paşaportul ţării oriunde în lume. Ştiţi, sunt imaginile acelea idilice, de pliant de promovare a frumuseţilor patriei, ce aproape că par neverosimile. Numai că locurile acestea există într-adevăr, sunt fragmente dintr-o lume veche, straşnică şi, mai presus de toate, onestă. Au fiecare câte-o poveste, propria identitate, chiar propriul ritm al existenţei.

Ţara Dornelor nu are hotar, se desfăşoară cât e orizontul de mare, cât vezi cu ochii. Doar pentru a satisface rigorile geografice, spunem că se suprapune unităţii de relief Depresiunea Dornelor şi cuprinde municipiul Vatra Dornei şi nouă comune, între care Ciocăneşti, Dorna Arini, Şaru Dornei, Dorna Cândrenilor şi Poiana Stampei.

Legenda spune că toate locurile acestea îşi trag numele de la o tragedie întâmplată demult, pe vremea lui Dragoş Vodă. „Descălecătorul“ moldovean, plecat la vânătoare de căprioare, ar fi ucis-o din greşeală pe Dorina, fată frumoasă din popor, fecioară de păstori. Cuprins de regrete amarnice, vodă a înmormântat-o chiar în locul cu pricina pe care l-a numit, împreună cu râul din apropiere, Vatra Dorinei. Aşa povestesc bătrânii, aşa să fi fost. Istoria a consemnat, mai târziu, că timp de mai bine de un veac, de la sfârşitul secolului XVIII şi tot secolul XIX, ţinuturile acestea au fost una din destinaţiile turistice de lux ale Europei, preferate îndeosebi de austrieci. Ei au deschis staţiunea balneo-climaterică şi tot ei au început să exporte apa minerală naturală. Alţi oameni, alte vremuri.

 

Ziua de vară la ţară


La ţară, timpul este o noţiune vagă, puţin sesizabilă. Se măsoară în zile, iar ziua se potriveşte după cât de sus e soarele pe cer. La ţară, se cuvine aşadar să cinsteşti ziua. Să te trezeşti în zori, să pleci de acasă dimineaţa devreme, când iarba scârţâie sub tălpi de la broboanele de rouă ce încă stau ciorchine pe frunze şi aerul umed şi rece înţeapă uşor nările.

La ţară, treburile sunt orânduite după mişcarea soarelui pe cer. La amiază, când arde mai abitir, lumea se retrage la umbră. E vremea mesei. Prânzul cel mare, cum se spune la sat. Şi chiar aşa este, copios. Oamenii din partea Dornelor fac cea mai bună afinată, care se bea, obligatoriu, înainte de masă. E aperitiv. După, vin bucatele tradiţionale. Pe rând: ciorbă rădăuţeană, tocăniţă de hribi cu smântână, păstrăv la grătar şi poale în brâu. La final, se mai închină un păhărel de afinată. Pentru putere de muncă!

Amurgul croşetează la orizont toate nuanţele gălbui-roşiatice şi mov-albăstrii şi, încet-încet, noaptea se aşează cuminte peste munţi şi peste văi. E frumos. E linişte. Oamenii încep să se strângă pe la casele lor. Doar dinspre birtul din sat răzbat voci grave de bărbaţi în putere, veniţi să încheie cinstit ziua grea de muncă. Aici, sub o umbrelă de plastic, poţi bea bere şi te poţi da la vorbă cu câte un sătean voios, cu obrajii rumeni. Sătenii de la birturile acestea sunt vorbă lungă! Se poate sta aşa, depănând poveşti personale haioase, până în miez de noapte, când singurele ecouri în noapte sunt râsetele puternice ale bărbaţilor acestora. Aşa merg lucrurile la ţară.
 
Un fir de smârdar în Vârful Reţitiş. În fundal, fosta carieră de sulf

 

Călimani, plai cu flori


Valea Ţării Dornelor e străjuită pe latura vestică de munţii Călimani, unde se află Parcul Naţional Călimani – o zonă specială de conservare ce se întinde pe patru judeţe: Suceava, Mureş, Harghita şi Bistriţa-Năsăud. Călimanii au de oferit multe drumeţului cumsecade, bine echipat pentru trasee nu tocmai uşoare. Potecile şi drumurile forestiere străbat peisaje care-ţi taie răsuflarea – la propriu, de multe ori: păduri de amestec traversate de câte-un firicel de apă cristalină alene curgătoare, păşuni pe care stau răsfirate văcuţe la păscut, desişuri de jneapăn ori ienupăr şi chiar o fostă carieră de exploatare a sulfului. Primăvara, Călimanii sunt roşii, acoperiţi de smârdar sau bujor de munte. O floare rară. Vara, cu atât mai rară, abia dacă se găseşte câte-un fir înflorit pe un versant sudic abrupt.

Dacă se trece pe nesimţite, la pas ori cu maşina de teren, în judeţul Harghita, la poalele Vârfului Răchitiş, se găseşte locul de joacă al naturii. Rezervaţia Lacul Iezerul Călimanilor cuprinde un mic lac de baraj natural înconjunrat de jnepeni, ienuperi şi smârdar, printre care se strecoară zeci de reptile de munte şi păsări cu cântec subţire. Oamenii din partea locului susţin că pe aici s-au consumat vestitele aventuri haiduceşti ale lui Pintea sau Haralambie Niculiţă. Demne de slavă spiritele răzvrătite de odinioară.
 
Lacul Iezerul Călimanilor, loc de odihnă şi reculegere

 

Cei 12 Apostoli mistici


Călimanii spun poveşti şi de mai demult, din vremea când istoria neamului abia începuse. În Vârful 12 Apostoli, natura a sculptat în piatra vulcanică figuri mitice, denumite de locuitori după cum le-a jucat imaginaţia. Aşadar, ceilalţi apostoli: Moşul, Mareşalul, Guşterul, Dragonii, Ramses, Nefertiti, Cămila. În ghidurile turistice scrie – şi se citeşte cu voce tare – cum statuile astea abstracte ar fi avut legătură cu dacii, cu ritualurile lor mistice. Ulterior, ar fi fost adoptate, cum s-a mai întâmplat, de adepţii ortodoxiei. Mai departe, se explică: la solstiţiul de vară, mulţimea urca pe munte pentru a prăznui „Moşii de la Călimani“, obicei venit de la cultul dacic al soarelui, bradului şi focului. Ceremoniile au fost interzise în 1914 de autorităţile ocupante. Când aude toate acestea, un localnic insensibil la sublimul mitului, abia întors de la muncă din străinătate, poate da verdictul categoric: „Aşa o fi scriind, dar luaţi aminte de la mine că nu e nimic adevărat.“

Orişicât, fiecare înţelege ce poate. Cert este că de la 12 Apostoli, din vârf, se desfăşoară la picioarele călătorului o perdea nesfărşită de pădure şi până la linia orizontului se pot număra până la şase-şapte rânduri de munţi coloraţi în aproape toate nuanţele pe care albastrul le are pe acest Pământ. Iar asta nu e puţin lucru.

 

Tinovul Mare, zonă umedă de interes naţional


Când se coboră din înălţimile montane, la poalele Pasului Tihuţa, se află Tinovul Mare din Poiana Stampei. Cea mai mare rezervaţie de turbă naturală din România, monument al naturii din 1955 şi Zonă Umedă de Importanţă Internaţională din 2011. Cuvinte reci, până ce ajungi să înţelegi despre ce e vorba.

E o poveste fără sfârşit. Într-o zonă mlăştinoasă, cu sol mâlos, acoperit de muşchi şi pâlcuri de iarbă şi arbuşti mici, o pădure de pini şi molizi e traversată de la un capăt la celălalt de un pod îngust de lemn, o potecă ce pare că nu se termină şi că nu duce nicăieri. Totuşi, după o plimbare de aproximativ o oră, se încheie cel mai frumos spectacol de lumini, umbre şi culoare pe care natura îl poate oferi. Totul, într-o linişte sublimă. O poezie care nu va putea fi scrisă niciodată.

 

Ciocăneşti, satul muzeu al ouălor veşnic încondeiate


 

Solidaritatea civilă din Ţara Dornelor

Membrii societăţii civile au îmbrăţişat cu mult entuziasm ideea dezvoltării turistice, a desfăşurării de activităţi sociale şi de mediu în ţinuturile Dornelor. Tăşuleasa Social, de pildă, este o organizaţie ce pune preţ pe valorile obligatorii într-o societate normală – voluntariat, grijă faţă de mediu, solidaritate şi bun simţ – şi spune că vrea să schimbe mentalităţi. Acţiunile întreprinse sunt variate, de la plantarea de copaci, la iniţiative caritabile şi evenimente sportive.
La sediul Tăşuleasa din munţii Călimani a fost deschisă „Pădurea Pedagogică“, unde copiii învaţă despre importanţa pădurilor şi a râurilor şi unde pot afla cât sar în lungime: poate cât o veveriţă ori poate cât un lup. Pradă ori prădător, c-aşa-i în natură.
O altă iniţiativă la fel de ambiţioasă, care promovează turismul şi dezvoltarea sustenabilă în Ţara Dornelor, este proiectul „După Noi“. Motivaţiile sunt lesne de înţeles: generaţiile de azi lasă moştenire celor de mâine, mai ales, atitudini, tradiţii, valori. Acestea sunt mai greu, dar mai important de conservat.
Aşadar, proiectul vizează atât prezervarea mediului, cât şi ajutorarea comunităţii locale, promovarea produselor şi evenimentelor locale. Mai multe informaţii despre proiect se găsesc pe site-ul www.dupanoi.ro.

La 20 de kilometri nord de Vatra Dornei, la poalele masivului Suhard, se află cel mai frumos sat din câte există în Ţara Dornelor. De fapt, poate chiar în întreaga Bucovină. Ciocăneşti, sat de oameni vrednici şi gospodari, sat muzeu, satul cultural al României. În Ciocăneşti, respectarea tradiţiilor e literă de lege. Iar acestea nu sunt doar vorbe în vânt. Casele tuturor locuitorilor sunt „brodate“, jur-împrejur, cu motive tradiţionale, colorate, în forme geometrice jucăuşe. Legământul acesta nescris are o istorie lungă de aproximativ 60 de ani. A pornit, cum s-au mai cunoscut cazuri, de la hatârul unei femei, căreia i s-a năzărit într-o bună zi să picteze pe casă modelul cusut pe una dintre catrinţele sale.


Oamenii au vazut şi le-a plăcut. Şi-au făcut şi ei, cu modele din ce în ce mai ingenioase şi mai colorate. Aşa a ajuns astăzi Ciocăneştiul un muzeu în aer liber, unde e zugrăvit şi sediul Poliţiei, dar şi café-barul cu care se învecinează, la care, întâmplător, şed dis-de-dimineaţă două femei în toată firea, stau la o vorbă asezonată cu afinată dulce. Valorile sunt cea mai de preţ moştenire lăsată generaţiilor tinere – de la lăzi de zestre pline cu ştergare, covoare şi cuverturi cusute manual cu zeci de ani în urmă, la îndeletniciri din străbuni. Ştiu tinerele fete din sat să ţeasă la război, să scoată untul de lapte şi, mai ales, să încondeieze ouă. Sunt celebre ouăle din Ciocăneşti, ornate cu ceară, cu fundal negru şi modele multicolore minuţioase. Femeile şi fetele din sat încondeiază ouă tot anul, sute şi mii de ouă, şi le trimit la export, să se bucure şi străinii de talentul şi îndemânarea lor. A fost înfiinţat în sat unicul Muzeu al Ouălor Încondeiate din ţară, unde sunt expuse ouă pictate de maeştrii din sat şi din toată ţara.

La Ciocăneşti, oamenii trăiesc frumos şi sănătos

Călare prin Călimani

Traseele montane din Ţara Dornelor pot fi parcurse şi călare. Turismul de echitaţie în această parte a Bucovinei e vechi cât democraţia post-decembristă, şi a învăţat multe în acest sfert de secol. Caii sunt deprinşi cu drumurile, ştiu cum trebuie să meargă, indiferent de cât de confuze ar fi direcţiile date de călăreţ. Îngrijitorii oferă lecţii de iniţiere pentru copii şi adulţi şi echipament de protecţie. Cei mai puţin îndrăzneţi pot opta pentru o plimbare cu căruţa, care promite aproape la fel de multă adrenalină.

Excursiile pot dura de la câteva ore la o săptămână, cu posibilitatea de a înnopta la cort sau la cabană. Există drumuri de acces prin Parcul Naţional Călimani, se poate ajunge până la rezervaţia 12 Apostoli, la Pasul Mestecăniş sau în satul Ciocăneşti. Există trei centre de echitaţie turistică, localizate în Vatra Dornei, Dorna Arini şi Neagra Şarului.

Trasee turistice montane

1. sat Poiana Negrii – Vf. 12 Apostoli – sat Gura Haitii – Vf. Călimanul Cerbului – sat Coverca (moderat)

2. sat Gura Haitii – Poiana Izvoarelor –Vf. Pietrosul Călimani – Vf. Reţitiş – Vf. Iezerul Călimanilor – Pasul Păltiniş (dificil)

3. sat Neagra Şarului – Vf. 12 Apostoli – Poiana Izvoarele – Vf. Reţitiş – Vf. Iezerul Călimanilor – sat Neagra Şarului (dificil)



 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: