Călăuza (IV)
0Îmi târâi picioarele pe un podeţ. El mă aşteaptă la capăt, pe o movilă de pământ. În spatele său, Fârţăneştiul clipeşte ca Piaţa Universităţii de Crăciun. Să te ia dracu’, Fârţăneştiule!
„Am ajuns, colegu’!“, mă anunţă. Da, am ajuns, îl aprob. E înfăşurat într-o geacă ponosită, o făcătură cu sigla Puma. Suntem de-o seamă, dar el pare mai chinuit. O luăm de-a dreptul pe un câmp pe care bat felinarele staţiei de epurare. El începe domol, cu o voce egală: munceşte la Galaţi, în construcţii, face naveta, are opt milioane de lei pe lună, femeia are grijă de gospodărie, are un cal, o căruţă şi doi porci, unul îl taie de Crăciun şi unul de Paşte, mai cară lemne cu căruţa prin sat, a muncit în Spania la căpşuni, dar acum nu se mai câştigă aşa de bine ca-nainte, are un băiat la casa lui, mecanic la un service auto în Târgu-Bujor, mâine se trezeşte la patru, ca să prindă trenul de Galaţi la cinci, şefu’ l-a chemat şi sâmbătă, nu poate să-l refuze pentru că-l ia la ochi şi sunt mulţi care aşteaptă să-i ia locul... Tace brusc. Atât? Parcă a uitat ce voia să-mi spună. Poate nu mai vrea să vorbească. Nu insist.
Trecem pe lângă staţia de epurare şi intrăm pe strada asfaltată. Parfum! Dar îmi simt picioarele de plastilină. Haideţi să bem o ţuică la domnu’ colonel Carp, să-l cunoaşteţi! Scutură din cap, nu!
Ajungem în dreptul bisericii. El se opreşte: „Colegu’, aici ne despărţim“. Îmi întinde mâna. Îi strâng mâna şi-mi vine să-i zic ceva, ca să mă ţină minte: „A fost o plăcere să stau de vorbă cu un om deştept ca dumneata!“. Dar asta e replica lui Smerdeakov! Am ajuns să vorbesc ca din cărţi, ca un sfertodoct! Îmi pipăi geanta de pe umăr, „Fraţii“ sunt acolo. „Ne-om mai vedea noi!“ – mă asigură şi îşi desprinde mâna.
Câţi bani vrei ca să-mi povesteşti despre tatăl meu, mutule?
Îmi scot portofelul de la spate şi extrag o bancnotă de 10 lei (îmi ajung 60 de lei de întors la Bucureşti!). Să vă luaţi bilet până-n Fârţăneşti data viitoare, să nu vă mai coboare naşul! L-am dat gata! Ezită. Hai, dom’le, că nu-s bani furaţi! Vă mulţumesc că m-aţi condus! „Mulţumesc şi io! Sănătate!“ Ascunde bancnota în palmă. Vrea să plece, dar nu-l las: Atunci, la alunecarea aia de teren, l-aţi văzut pe tatăl meu? Sacoşa îi atârnă pe lângă picior. Pare goală. Dă din cap, înfrigurat. Se întoarce pe uliţa care duce în sus. Să te ia dracu’! Câţi bani vrei ca să-mi povesteşti despre tatăl meu, mutule? – îmi vine să-i strig. Mă întorc pe strada asfaltată. E vreun doctor la ora asta în Fârţăneşti care să se uite la genunchii mei nenorociţi? O fi având soacră-mea nişte Sindolor?
O sirenă sparge bezna. Se aude dinspre Târgu-Bujor. E un tren. La ora asta? Nu se poate! Imposibil! Trenul din care am sărit a fost ultimul pe ziua de azi! Sirena şuieră prelung. Un val de aer rece mă loveşte din spate şi îl văd cum trece pe lângă mine în goană şi fuge, fuge cât îl ţin picioarele, cu sacoşa fluturând ca un steag, fuge mâncând asfaltul şi pământul Fârţăneştiului, fuge de parcă mi-a furat viaţa, s-o povestească domol şi s-o vândă unuia în trenul care se apropie de haltă. Nici măcar nu l-am întrebat cum îl cheamă!
(- Sfîrşit - )
Citiţi şi:
Primul episod al povestirii, Călăuza (I)
Se încarcă comentariile...
