VIDEO Uzlina, miracolul Deltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străinii consideră că Delta Dunării ar fi cel mai bine păstrat secret al României. Ei cred că o experienţă asemănătoare ar mai putea trăi doar în Africa sau în America de Sud. La trei-patru ore distanţă de Bucureşti, după ce treci de Tulcea, Delta e aproape la picioarele tale.

Vacanţă în România? Non, merci!

Mirosul persistent al pădurilor de tei îţi gâdilă nările, iar satele sunt rare; mai dese sunt stupinele variat colorate  şi aşezate în câmpurile cu flori sălbatice, la doi paşi de drumul plin de gropi.

Dacă ai norocul să ajungi pe înserat, poţi prinde apusul din barcă. E adevărat că, mergând de la Murighiol spre Uzlina, soarele rămâne în spate, însă lumina roşie oferă stufărişului o culoare magică.

Borş pescăresc, plachie şi saramură

Ca să ajungi la Uzlina, faci stânga în Murighiol, pe un drum de ţară, şi te opreşti când ajungi la Dunăre, pe un platouaş arid, cu mai multe maşini trase ca într-o parcare.

Dacă nu v-aţi aranjat dinainte cazarea, care include şi transferul de pe pontonul antic din Murighiol la pensiune şi invers, e mai greu, căci dacă nu se nimereşte vreun pescar în zonă, va trebui să faceţi cale-întoarsă până în sat şi să căutaţi o barcă. Până la Uzlina nu faceţi mai mult de jumătate de oră.

Pachetele turistice includ şi plimbări cu lotca pescărească

image

Cei de la pensiune vă vor întâmpina direct pe ponton cu pâine, sare şi ţuică, cum e obiceiul românesc. Iar după ce vă luaţi camera în primire vă vor pofti la masă.

Meniul conţine tot felul de preparate locale, de la borş pescăresc, servit în boluri largi, ca să poţi să-l umpli bine, asortat cu un platou cu peşte fiert, până la plachie, saramură, friptură la cuptor, peste făcut pe grătar, tras prin ou sau făină şi prăjit în tigaie.

La Uzlina se află birourile centrale ale Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării şi cele ale Fundaţiei Cousteau. Lacul Uzlina e zonă protejată pentru coloniile de pelicani.

Desigur, un sejur în Deltă nu înseamnă nimic fără plimbările cu barca pe lângă decorurile specifice zonei: mlaştini cu stuf, papură şi rogoz pe luciul apei, păduri luxuriante pe ţărm, peisaje ireale, cu nuferi şi păsări exotice în zona lacurilor. Aveţi toate şansele să zăriţi prin desişul verde diverse animale sălbatice - vulpi, cai sălbatici, şerpi sau ţestoase, dar mistreţii vă vor incita cel mai mult.

Corul zburătoarelor

Amurgul învăluie Delta în culori unice

image

Dacă pentru turiştii străini Delta e un Rai, de ce n-ar­ fi şi pentru noi? Mai ales că tot ce-am învăţat la biologie sau zoologie se întâmplă acolo. Cinci dintre miile de specii de păsări sunt numite foarte plastic în engleză: The Big Five (într-o traducere aproximativă - Marele Cinci) sau altfel spus, pentagonatul pelicanului, al cormoranului pitic, al vulturului pescar cu coadă albă, al cormoranului şi al gâştei cu pieptul roşu.

Păsările sunt căutate şi urmărite cu binoclul, fotografiate şi puse în albume, ca nişte adevărate trofee. Dar corul de zburătoare include şi bâtlani, păsări ibis, egrete, mâncători de albine sau pescăruşi. Delta e un paradis cu insecte şi ţânţari, aşa că nu plecaţi fără spray-urile care vă scapă o vreme de ele şi nu uitaţi să vă daţi sistematic cu acesta.

Ţânţarii apar mai ales noaptea, dar tăunii sau viespile vă pot lua prin surprindere în orice moment al zilei. Dacă aveţi chef să înotaţi,­ ţineţi cont că Dunărea e un fluviu cu debit mare, iar în lacuri vă puteţi bloca în smârcuri.

Iar dacă aveţi ghinionul vă treziţi cu o lipitoare pe corp, nu trageţi de ea; se desprinde foarte greu şi poate provoca leziuni sau chiar o hemoragie mai mică. Ar fi bine să aveţi nişte sare la voi, pe care s-o presăraţi în zona cu probleme şi va cădea singură.

Coloniile de pelicani stăpânesc lacurile din zona Uzlinei

image

O barcă cu motor poate fi închiriată timp de patru ore pentru 200 de lei, cu tot cu barcagiu, sau timp de opt ore, pentru 285 lei. O şalupă e ceva mai scumpă: 425 de lei pentru patru ore şi 520 de lei pentru opt ore. Ambarcaţiunile pot circula în Deltă de la răsărit până la apus.

Excursii  printre pelicani  şi lecţii de călărie

SITUARE. Uzlina e o limbă de pământ de 700 de metri, înconjurată de braţul Sfântu Gheorghe şi de lacurile Gorgova-Uzlina.

ACCES. Cu maşina puteţi merge până la Murighiol şi apoi cu o ambarcaţiune până la Uzlina.

SEJUR. O noapte la Safo Hotel, de trei stele, costă 355 lei/cameră dublă matrimonială, cu pensiune completă. Tariful pentru un apartament este de 405 lei/zi cu pensiune completă. Detalii pe www.safohotel.ro; www.uzlina.ro.

ACTIVITĂŢI. Pensiunile oferă servicii complexe, în afară de cazare şi masă. Turiştii pot opta pentru excursii prin canalele Deltei cu şalupele sau cu bărcile cu motor sau pentru servicii de agrement, cum ar fi trasul cu banana gonflabilă, lecţii de călărie şi, desigur, pescuit.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite