VIDEO Muscel, satul din poveşti

Un cătun vechi, cu împrejurimi pitoreşti, respiră în linişte, ferit de invazia civilizaţiei. Muscelul este încă unul dintre locurile binecuvântate din România, în care oamenii duc însă un trai aspru.

Drumul de opt kilometri porneşte din centrul comunei Moroieni, situată la poalele Bucegilor, şi poate fi parcurs destul de uşor. Dar e păcat să mergeţi doar în maşină. Muscelul se lipeşte uşor de inimile celor care îndrăgesc mersul pe jos şi natura, nu-i pentru tipi comozi.

De pe păşuni răzbat până departe sunetele talăngilor, iar lătratul câinilor ciobăneşti se pierde printre dealurile acoperite de codri. Şipotul liniştitor al izvorului se ţine scai de noi. Din loc în loc zăreşti câte o cascadă sau o stână chivernisită. Un fum alb, cu un miros atrăgător, urcă domol spre cer. Sunt afumătorile de brânză. Aici se face caşcaveaua de Muscel, un sortiment pur, ecologic, renumit în zonă, a cărei reţetă este păstrată secretă de multe generaţii. Şi ţuica de Muscel este o marfă rară. Puţină şi bună.

Doi cai frumoşi şi o prietenie adevărată

Pentru cei care trec pe aici şi vor să cumpere brânză sau ţuică se găseşte însă mereu ceva pus deoparte. O şaretă trece agale pe drum. O femeie ţine hăţurile şi struneşte calul, apoi dă bineţe trecătorilor. Se întorcea de la târgul de duminică, unde a vândut brânză şi ceva lapte. O dată pe săptămână, muscelenii mai în putere coboară în centru. Bătrânii n-au mai ieşit din sat de zeci de ani, unii abia dacă-şi mai aduc aminte cum arată oraşul.

Paradoxul vieţii la ţară

O femeie se întoarce cu şareta de la târgul de duminică

Drumul presărat cu pietre colţuroase este străjuit, de-o parte şi de alta, de nişte garduri arhaice. Se aud câini, apoi, mai încet, răzbat şi câteva voci. Din desişul verde se conturează casele mocanilor din Muscel. Toate sunt joase, cu prispă şi flori, risipite pe versanţi. Vecinii trebuie să strige zdravăn dacă vor să schimbe o vorbă.

Uliţele cătunului sunt strâmte şi umede, cu pământul reavăn după ploile de primăvară. Ulucile şubrede te trimit înapoi în timp, în schimb antenele parabolic te aduc înapoi, în civilizaţie. Informaţia, cu toate părţile ei bune şi rele, răzbeşte, aşadar, şi în acest colţişor de ţară.

Tot încercând să dibuim un chip de om, ajungem la kilometrul zero al satului Muscel. O bătrânică ne spune, de după gard: "Aici ne aduce un creştin pâine o dată pe săptămână. Restul ni-l procurăm noi tocmai de la Moroieni. Uite, pe banca aia se mai strâng bărbaţii, câţi mai sunt, la sfadă. Nu se vorbeşte politică. La ce bun? Doar vedeţi cum trăim", spune femeia.

Iazul şi foişorul din pensiunea locală sunt pregătite pentru turişti

„Avem tot ce ne trebuie. Vindem brânză, lapte şi ceva ţuiculiţă când se face, dar e prea multă singurătate", spune şi un sătean când îl descoasem. "Vin străinii. Vor să cumpere pământ. Le place zona, spun că e tare frumos la noi. Ar vrea să-şi ridice case, d'astea de odihnă, în care să stea cu burta la soare, dar după ce văd drumul fug. Au dreptate bieţii oameni", adaugă bătrânul.

Chiar dacă sunt departe de poluare şi de agitaţia oraşelor, chiar dacă mănâncă mai sănătos, oamenii de aici o duc greu, iar ei s-au învăţat că aşa le e dat. Se plâng de singurătate, se gândesc la ai lor, răspândiţi prin lume, îşi văd de treburile obişnuite şi aşteaptă să treacă ziua. Dar aici timpul se duce greu.

Muscelul este încă unul dintre locurile binecuvântate din România, în care oamenii trăiesc împăcaţi cu viaţa lor aspră. Paradoxal, în timp ce unii părăsesc oraşul ca să scape de alienarea urbană, oamenii de aici se plâng de singurătate, sătui să vorbească mai mult cu muntele, cu pădurea şi cu orătăniile.

La urma-urmei, însă, până să vină bucureştenii la Muscel, cineva a plecat de aici spre Capitală. Localnicii povestesc cu mândrie cum ciobanul Bucur, cel care s-a aşezat cu turma pe malurile Dâmboviţei şi a dat numele Capitalei, a plecat de la ei din sat pe firul văii şi a ajuns pe locul unde se află Bucureştiul.

Vizită la mănăstirea din vis

Lăcaşul de cult din Moroieni este frecventat de localnici, dar şi de turişti

La 1.000 de metri altitudine, în masivul "Păduchiosul", înconjurată de păduri şi de ape curgătoare, se ridică Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", cunoscută ca Mănăstirea „Cota 1.000", a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1994.

Situată într-un peisaj mioritic, la 400 de metri de Drumul Naţional 71, dincolo de râul Ialomiţa, mănăstirea a fost construită la propunerea unei localnice, Angela Cojocaru, astăzi maica Monahia Ierusalima, o femeie credincioasă din Moroieni. Ea a avut un vis care se tot repeta, cu mesajul că în locul unde exista, cu sute de ani în urmă, un schit ce fusese ars de turci, trebuie zidită o mănăstire care să poarte şi hramul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.

Femeia a vorbit despre visul ei cu mai mulţi localnici. Unul dintre aceştia, Filip Tohăneanu, a simţit că acesta e un semn de la Dumnezeu şi s-a alăturat femeii în truda de a construi un lăcaş bisericesc în inima munţilor, aproape de limita dintre judeţele Dâmboviţa şi Prahova. La scurt timp, Tohăneanu a murit într-un cumplit accident de circulaţie. Mormântul său e într-o poeniţă din preajma mănăstirii. Proiectul a continuat. Soţia lui Tohăneanu a decis să ducă mai departe crezul său.

Mănăstirea a fost sfinţită în 1997. Cu timpul, la Cota 1.000 s-a format şi o comunitate de călugări, iar acum Mănăstirea cu Hramurile „Înălţarea Domnului" şi „Ioan Iacob Hozevitul" de la Cota 1.000 este una dintre cele mai vizitate din Dâmboviţa. Cei care vin de departe şi vor să petreacă câteva zile în rugăciune li se oferă masă şi cazare. Zona este uimitoare, cu peisaje încântătoare, iar cei care se abat la mănăstirea de la Cota 1.000 păstrează în suflet liniştea de aici şi sfaturile duhovniceşti ale părintelui stareţ, Dobre Melchisedeh, şi ale călugărilor veniţi de la schiturile din nordul Moldovei.

1994 este anul în care a început construirea Mănăstirii Cota 1.000.

Excursii în Bucegi

- SITUARE. Muscel e un sătuc mocănesc din nordul judeţului Dâmboviţa, aflat la 50 de kilometri de Târgovişte şi 25 de kilometri de Sinaia.

- ACCES. Cu maşina, pe DN 71, pe traseul Târgovişte-Sinaia, până în centrul comunei Moroieni, apoi accesul se face pe un drum de ţară de aproximativ opt kilometri. Cu trenul, pe ruta Titu-Târgovişte-Pietroşiţa. De aici, continuaţi pe jos sau cu microbuzul până în Moroieni.

- SEJUR. În zonă există posibilităţi de cazare. O noapte la pensiunea Raiul de pe râu costă 80 de lei. Toate camerele au televizor, baie proprie cu apă caldă şi caldură. Detalii pe www.pensiunelamunte.ro.

- ACTIVITĂŢI. În afară de masă şi cazare, pensiunile oferă turiştilor şi alte servicii: plimbări cu ATV-ul, cu căruţa sau cu trăsura, grătare de piatră în aer liber, drumeţii în Parcul Natural Bucegi, unde puteţi admira lacurile Scropoasa şi Bolboci, excursii la cascada Şapte Izvoare, la Cheile Zănoagei şi Tătarului.

- INFORMAŢII. Detalii despre această zonă găsiţi pe site-urile catunmuscel.blogspot.com şi primariamoroeni.ro.