Toamna creşte apetitul sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toamna este anotimpul perfect pentru a face sex
Toamna este anotimpul perfect pentru a face sex

Dacă toamna este asociată în general cu depresia, iată că cercetătorii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen au descoperit că acest anotimp are şi beneficii. Unul dintre acestea este faptul că toamna este anotimpul perfect pentru a face sex.

Potrivit cercetării, care a fost efectuată pe mii de persoane din peste 166 de ţări, iarna oamenii se îngraşă şi dorm mai mult, primăvara apar problemele de sănătate şi au loc cele mai multe sinucideri, vara oamenii sunt predispuşi la accidente şi dornici de aventură, iar toamna persoanele sunt melancolice.

Melancolia caracteristică toamnei creşte dorinţa sexuală mai mult decât în orice alt anotimp, susţine profesorul Till Roennberg. Acesta spune că toamna testosteronul atinge nivelul maxim, iar glandele endocrine secretă mai mult estrogen ceea ce le determină pe femei să-şi dorească să facă mai mult sex toamna decât în orice altă perioadă a anului.

De asemenea, potrivit specialiştilor, toamna este anotimpul perfect şi pentru a concepe un copil, deoarece primăvara şi vara există riscul ca bebeluşii să se nască cu malformaţii sau afecţiuni respiratorii, din cauza faptului că în aceste perioade aerul din atmosferă (mai ales din oraşele cu populaţie mare) are un conţinut ridicat de pesticide, extrem de dăunătoare, care pot avea efecte negative asupra fătului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite