StarTech: Doina Ruşti îşi ţine „universul“ pe un stick

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Ruşti
Doina Ruşti

Romancieră tradusă şi premiată (printre multe altele, romanul „Lizoanca la 11 ani“, apărut în 2009, a fost recompensat anul acesta cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române), Doina Ruşti îşi scrie uneori cărţile pe un telefon Samsung Galaxy. Și le depozitează pe un stick, cât o clapă de laptop.

Deştept, devotat, și aproape uman, Galaxy S1 şterge toate distanţele şi rezolvă toate enigmele. Cu el merge la târgurile de carte, cu el filmează întâlnirile literare şi tot cu el intră pe Facebook. Are în el şi o mini-bibliotecă, iar în clipele libere se delectează cu Painting Findings. Cât despre stick, acesta reprezintă o legătură de suflet....

Când am auzit pentru prima oară despre gadgeturi, am rămas cu impresia că sunt chestiile care-i înnebunesc pe tâmpiţi. Până într-o zi, când mi-am cumpărat un stick. Voiam să stochez nişte filme pentru şcoală, dar, odată intrată în magazin, am dat cu ochii de un USB micuţ, cât unghia, acoperit cu o carcasă de un verde stins. Era un obiect, este adevărat, dar din pătrăţelul ăla verde răzbătea ceva foarte prietenos. Ani de zile nu m-am despărţit de acest stick, deşi teaca i s-a lărgit, şi-acum atârnă ca o limbă de aramă. Pe el se află toată averea mea: textele romanelor mele, imagini, filme, cursuri. Dar e mai mult decât un cufăr, e o chestie drăguţă, pe care am purtat-o pe fermoarul genţii, pe brăţară, atârnată la gât.

Cu el mă joc în timpul şedinţelor lungi, pe el îmi odihnesc degetele în momentele de reverie. Cu toate că timpul lui a trecut demult, n-a fost detronat de niciunul dintre gadgeturile de după el. Desigur, până în vara lui 2010, când mi-am cumpărat un Samsung Galaxy. Pe telefonul ăsta se poate ţine orice, de la poze, cărţi şi filme până la jocuri.

Chiar este un Android, devotat trup şi suflet. Cu el nu mă pot rătăci, căci deţine toate hărţile din lume, GPS şi legături directe cu oricine.  El este stăpânul informaţiei. Dar mai presus de toate este şi un purtător de gadgeturi electronice. Pe el am un ceas care-mi aminteşte de casa părintească şi un calendar cu... spirală. Uneori, în nopţile grele se aude foşnetul filelor sau îi vibrează cotorul de sârmă, iar eu visez la următorul gadget, ochelarii ăia cu lentile spumoase (Google Glasses)!

CE AM

- Telefon: Galaxy S1
- Aparat fotografiat: Nikon
- Cameră video: Panasonic

- Televizor: Panasonic

- Laptop: Toshiba
- Netbook: Acer
- Mai multe adrese de e-mail, cont pe Facebook.

CE vreau

- Google Glasses. Se potrivesc stilului de meu viaţă.

CE nu vreau

iPod, pentru că nu-l înţeleg, şi nici tabletă, pentru că e incomodă.


Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite