Saltul-record al omului supersonic de pe acoperişul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saltul a durat puţin peste 9 minute
Saltul a durat puţin peste 9 minute

Austriacul Felix Baumgartner (43 de ani) a sărit în gol de la peste 39.000 de metri, depăşind în cădere viteza sunetului.

Paraşutistul Felix Baumgartner a realizat cu succes saltul de la altitudinea de 39.043 de metri, deasupra statului american New Mexico, la Roswell.

Austriacul a sărit din stratosferă la 21.08, ora României, şi a aterizat după doar 9,03 minute. El este primul om care a depăşit viteza sunetului (Mach 1.24) în cădere liberă, maximul atins fiind de 1.342,8 kilometri pe oră. Performanţa a fost realizată exact la aniversarea a 65 de ani de când pilotul american Chuck Yeager depăşea pentru prima oară bariera sunetului cu un avion experimental.Saltul lui Baumgartner a depăşit recordul mentorului său, americanul Joe Kittinger. Acesta a sărit în 1960 de la 31.333 metri altitudine, performanţă depăşită de austriac cu aproape 8.000 de metri.

Primul record al misiunii a fost stabilit chiar în momentul decolării: capsula de 1.315 kilograme a fost ridicată de cel mai mare balon cu heliu folosit vreodată, înalt cât o clădire cu 55 de etaje, lat cât un teren de fotbal şi contruit din fâşii de plastic cu o grosime de doar 0,22 milimetri. Baumgartner este şi primul om ajuns la altitudinea de aproape 40 de kilometri cu ajutorul unui balon, într-o misiune a cărei pregătire a început în 2005.

Misiune îndeplinită

Balonul a fost lansat în aer la 18.30, ora României şi a urcat până la graniţa atmosferei în aproximativ două ore şi 40 de minute. „Mă întorc acasă acum“, a spus paraşutistul înainte de a sări în gol, de pe rampa capsulei. Baumgartner căzut liber timp de 4 minute şi 20 de secunde, înainte de a deschide paraşuta şi a depăşit viteza sunetului stratosferă.

Echipa medicală a misiunii a anticipat riscurile la care s-a supus Baumgartner în timpul coborârii, „dar în realitate nu ştim toate riscurile vitezei supersonice asupra organismului, pentru că nimeni nu a mai făcut asta până acum“, declara directorul medicilor implicaţi în proiect, Jon Clark, înainte de salt. Austriacul a rămas conştient şi a comunicat pe toată durata cu Joe Kittinger.

Saltul de pe acoperişul lumii

„Totul a început cu o lansare minunată, după care am avut o problemă cu sistemul de alimentare al vizierei mele. Ieşirea din capsula a fost perfectă, după care am început să mă răsucesc uşor. Am crezut că voi reuşi să stabilizez căderea, dar am început să ma răsucesc din ce în ce mai repede. Totul a fost foarte brutal. Pentru câteva secunde am crezut că mi-am pierdut cunoştinţa. Nu am simţit niciun boom sonic pentru că am fost mult prea ocupat încercând să mă stabilizez. Totul a fost mult mai dificil decât ma aşteptam eu“, a declarat Felix Baumgartner.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite