Programaţi genetic să fie negativişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii oameni sunt mereu pesimişti, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Michigan, SUA. Potrivit „The Daily Telegraph“, aceştia au descoperit că nivelul moleculei numite neuropeptida Y (NPY) este în strânsă legătură cu atitudinea noastră în faţa vieţii, în funcţie de care vedem jumătatea plină sau jumătatea goală a paharului.

Cei care au un nivel scăzut al acestei substanţe sunt mult mai negativişti şi fac mai greu faţă situaţiilor stresante. De asemenea, sunt mult mai predispuşi spre a fi depresivi.

Afectaţi emoţional în orice situaţie

Oamenii de ştiinţă au scanat activitatea cerebrală a unor voluntari atunci când aceştia vedeau cuvinte neutre pe un ecran, apoi, unele încărcate negativ, precum „criminal", sau cuvinte încărcate pozitiv, precum „încrezător".

 În cazul celor negative, persoanele cu un nivel scăzut de NPY au arătat o activare puternică în cortextul prefrontal, care este în strânsă legătură cu prelucrarea emoţiilor.

Într-un alt test, voluntari sănătoşi au fost puşi în faţa situaţiei stresante de a fi anes­teziaţi cu o soluţie salină, care produce o durere moderată pe termen limitat. Înainte şi după injectare, subiecţii şi‑au evaluat emoţiile.

Cei cu un nivel scăzut de NPY au fost mai negativişti atât înainte, cât şi după injectare, ceea ce înseamnă că au fost mai afectaţi emoţional anticipând durerea, dar şi imediat după. Cercetătorii cred că nivelul neuropeptidei Y este programat genetic şi speră că descoperirea lor va conduce la diagnosticarea precoce şi la prevenirea bolilor psihice. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite