Ore suplimentare generate de pauzele de ţigară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care ies în faţa clădirii să fumeze vor fi nevoite  să recupereze timpul pierdut
Persoanele care ies în faţa clădirii să fumeze vor fi nevoite să recupereze timpul pierdut

Autorităţile unui district din Marea Britanie au decis: fumătorii din Consiliul local vor fi obligaţi să lucreze peste program. În Marea Britanie, cei care obişnuiesc să facă pauze la serviciu pentru a fuma trebuie să se gândească de două ori. Obiceiul s-ar putea să-i coste.

Autorităţile din Breckland (Norfolk) au decis să-şi oblige angajaţii fumători să facă ore suplimentare dacă aceştia iau pauze pentru a savura o ţigară în timpul programului. Minutele alocate acestor „recreaţii" vor fi contorizate, iar timpul respectiv va trebui recuperat, notează Reuters.

În acest fel, autorităţile din districtul Breckland fac front comun cu unii angajatori din sectorul privat care au luat deja asemenea decizii, relatează BBC.

Imediat ce a fost anunţată, decizia a stârnit nemulţumirea grupurilor de lobby pentru fumat. Susţinătorii drepturilor fumătorilor afirmă că regula nu se aplică şi celorlalţi lucrători, care pur şi simplu ies din birou. Responsabilii Consiliului au explicat însă că în timp ce nefumătorii iau pauze de cafea, rămânând în clădire, fumătorii îşi permit şi astfel de momente, precum şi perioade în care lipsesc pentru că ies în faţa imobilului să pufăie.

O oră pentru fumat

„Toţi angajaţii fac pauze. Diferenţa e că în cazul fumătorilor numărul acestora e mai mare. Nu sugerăm că fiecare pauză trebuie contorizată şi imputată", a explicat William Nunn, şeful Consiliului.

Reprezentanţii instituţiei din Breckland, unde sunt 280 de angajaţi, au făcut o analiză cu privire la durata perioadelor alocate fumatului de către cele 53 de persoane care au acest obicei. Dacă unii spun că iau câteva pauze de 4-5 minute, alţii iau 3 sau 4, care pot dura până la 20 de minute fiecare.

Potrivit unei cercetări pe 2.500 de subiecţi, ce a fost publicată luna trecută de site-ul www.onepoll.com, un fumător petrece, în medie, circa o oră pe zi în astfel de „recreaţii".  De obicei, este vorba de 4 pauze, fiecare de aproximativ 15 minute.

Un studiu precedent arata că, în general, fumătorii alocă acestui obicei câte 5 minute de 3 ori pe zi, ceea ce înseamnă 8 zile lucrătoare la nivelul unui an de activitate.

Interzicerea fumatului în spaţiile publice din Marea Britanie, măsură luată în 2007, a făcut ca în faţa clădirilor de birouri să apară grupuri mari de angajaţi care nu concep să renunţe la acest viciu.

"Toţi angajaţii fac pauze. Diferenţa e că în cazul fumătorilor numărul acestora e mai mare."
William Nunn
şeful Consiliului Breckland

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite