Mumificarea: pentru 70.000 de dolari este la fel de posibilă în secolul 21 ca în Antichitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul companiei Summum, cu câteva exemple reale de mumii ale unor animale de casă
Sediul companiei Summum, cu câteva exemple reale de mumii ale unor animale de casă

Cei cărora ideea de a fi îngropaţi într-o cutie de lemn sau de a fi incineraţi nu le surâde pot apela oricând la mumificare, pentru viitor. Nu este nici ficţiune, nici proiect, ci activitatea unei companii americane care a mumificat deja 1.500 de oameni şi animale de companie.

Timp de secole, egiptenii din antichitate şi-au mumificat faraonii şi nobilii, pentru a le păstra trupurile, dar, mai ales, pentru că aceştia credeau că este o parte importantă a vieţii de după moarte. Credeau că, prin păstrarea corpurilor faraonilor după moarte, aceşti conducători ai societăţii antice aveau şansa de a trăi în lumea eternă. Procesul de mumificare începea cu spălarea trupului cu vin şi apă din Nil, ca un simbol al purificării. În anii 1500 î.Hr. mumificarea ajunsese la cote maxime.  

Ritualul de înmormântare s-a pierdut, modernitatea având metodele ei prin care să se ocupe. Sau cel puţin aşa se credea, până de curând. O companie din Utah a investit ultimii 30 de ani în studierea procesului de mumificare în ideea de a-l resuscita. 

Şi se pare că n-a irosit timpul degeaba, de vreme ce peste 1.500 de persoane din toată lumea au contactat Summum, singura companie din lume care asigură mumificarea. 

Serviciile nu sunt valabile doar pentru oameni. Firma, cu sediul în Salt Lake City, SUA, a transformat în mumii diverse animale de companie din toate colţurile lumii. Câini, păuni, pisici, cinteze şi chiar şi şoareci au avut parte de versiunea îmbunătăţită a înmormântării lui Ra. 

Procesul modern de mumificare durează 90 de zile şi se bazează pe aproximativ aceleaşi principii cu cel egiptean. Singura diferenţă este că, după ce organele sunt scoase şi curăţate, trupul neînsufleţit este hidratat timp de 70 de zile, într-un bazin plin de substanţe chimice. Egiptenii credeau că deshidratarea este soluţia unei mumii veşnice. Urmează partea în care este acoperit cu lanolină şi ceară, urmat de straturi de tifon din bumbac şi un finisaj din fibră de sticla. Apoi, trupul este închis într-un sicriu de oţel sau bronz.

Summum a fost fondată în 1975, de Claude Nowell, care şi-a schimbat numele mai târziu în Summum Bonum Amon Ra sau Corky Ra (foto, dreapta), ca poreclă.

image

„Substanţele pe care le folosim sunt atât de permeabile încât dacă pică o picătură pe mână, câteva secunde mai târziu poate fi simţită în gură”, a explicat consilierul Ron Temu (foto, stânga) pentru „Daily Mail”.

„Mumiile vechi arată ca şi cum ar fi foarte uscate şi asta pentru că ei credeau că este cea mai bună metodă de a-i păstra pentru viaţa de apoi. Aşa că deshidratau corpul după moarte”, a explicat acesta. „Noi credem că opusul este soluţia, aşa că îl hidratăm peste măsură”, a adăugat el. 

Procesul nu este deloc ieftin. Mumificarea unei pisici începe de la 6.000 de dolari, în timp ce câinii ajung la 25.000 de dolari. Mumificarea umană începe de la 67.000 de dolari, dar poate costa şi mai mult pentru „adulţii corpolenţi”. 

„Avem clienţi din toată lumea. Dacă animalul de companie moare, atunci veterinarul îl acoperă cu gheaţă şi ni-l trimite nouă direct”, a povestit Temu. Sunt destui oameni care vor ca animelele de companie să fie mumificate, chiar dacă este vorba de peşti sau şoricei. „Este incredibol că aceste animale, ca orice altceva care trece prin acest proces, arată exact ca în ziua în care au murit, după ce am terminat. Am testat animale la câţiva ani buni după mumificare şi erau într-o stare perfectă”, explică el. 

Primul om mumificat de Summum, acum un deceniu, a fost testat odată la 18 luni, pentru a fi verificată starea „lucrării”. 

Pe lista de aşteptare se află multe alte persoane, din toată lumea. Oameni care au ales acest tip de înmormântare pentru atunci când va fi momentul. Compania precizează că această metodă are implicaţii enorme în ceea ce priveşte clonarea. 

„Faptul că se va putea culege ADN chiar şi după moarte este un aspect care îi atrage pe tot mai mulţi. Oamenilor le place ideea că ar putea fi clonaţi”, a spus Temu. „Avem foarte mulţi oameni care s-au înscris pentru mumificare. Aveau 30 sau 40 de ani când au făcut asta, acum au ajuns la 50 şi 60 de ani, aşa că avem multă muncă”. 

Procesul mumificării Summum

În Egiptul Antic, în timpul procesului, organele erau scoase şi înfăşurate în pânză, mai puţin inima, care era păstrată intactă, pentru viaţa eternă. Trupul era umplut şi acoperit cu sare şi lăsat să se usuce timp de 40 de zile. Urma să fie curăţat a doua oară, înainte să fie acoperit cu uleiuri, pentru a păstra elasticitatea pielii. 

image
image

Summum foloseşte tehnici similare, doar îmbunătăţie cu materiale şi cunoştinţe moderne. Mai întâi, trupul neînsufleţit are parte de o ceremonie, înainte să înceapă mumificarea. 

Organele sunt scoase, curăţate şi aşezate la loc. Apoi, trupul este scufundat într-o cristelniţă de botez, timp de 70 de zile. Aceasta este umplută cu o soluţie de conservare, realizată din mai multe chimicale, dintre care unele folosite în ingineria genetică.

Trupul este curăţat a doua oară, după 70 de zile, apoi acoperit cu o loţiune înainte de a fi înfăşurat în tifon de bumbac. O membrană din poliuretan este aplicată peste tifon, formând un etanş permanent, urmată de un strat de fibră de sticlă şi răşină. Corpul este închis într-un sicriu din bronz sau oţel inoxidabil, care este umplut cu răşină de chihlimbar.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite