Mail-ul care se autodistruge – noua invenţie a unui american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un antreprenor american a proiectat un site care doreşte să elimine e-mailurile penibile care rămân pe veci în căsuţele poştale ale destinatarilor. Burn Note este un site un mesajele se autodistrug după 60 de secunde.

Pe lângă capacitatea de a autodistruge mesajele, Burn Note îşi ia responsabilitatea de a şterge orice text de pe serverele sale după maximum 72 de ore, indiferent dacă au fost citite sau nu. În plus, mesajele nu pot fi copiate şi nici nu se pot face print screen-uri, scrie „The Huffington Post".

Site-ul, burnnote.com, funcţionează după nişte principii foarte simple. Utilizatorul îşi face un cont pentru care nu trebuie să primească sau să ofere vreo confirmare pe e-mail şi începe să scrie mesaje. După introducerea adresei de mail a destinatarului şi scrierea mesajului, se apasă butonul Send.

5, 4, 3, 2, 1 - mesajul a fost distrus

În momentul în care mesajul ajunge în căsuţa poştală a persoanei dorite, aceasta deschide un link exterior către Burn Note şi are la dispoziţie 60 de secunde. Problema acestor note este că sunt împărţite în pasaje care se succed la intervale destul de scurte de timp, uneori fiind destul de greu de citit. Dacă destinatarul nu este rapid, orice mesaj se pierde.

Fondatorul platformei, Jacob Robbins, spune că a dezvoltat un serviciu de securitate foarte bun, site-ul său fiind greu de spart, iar informaţiile de pe servere şi mesajele „secrete" fiind în siguranţă. Robbins a declarat că serviciul poate fi folosit pentru a transmite informaţii private sau parole către persoane de încredere, deşi nu este total recomandat. Niciodată nu ştim când cineva se întoarce împotriva noastră şi le foloseşte în scopuri negative.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite